Ilegal pe zebră. Un canal TV îşi promovează emisiunile pe asfaltul domeniului public

Ignorând avizul de la Poliţia Rutieră Deva, un agent de publicitate care reprezintă un trust de televiziune naţional a inscripţionat pe marcajele de trecere de pietoni din centrul oraşului, o reclamă în alt loc decât obţinuse acceptul de la Serviciul de Cadastru

trecere 1 blur

Inscripţii publicitare apărute pe treceri de pietoni, fără aprobare de la Primăria municipiului Deva şi fără aviz de la Biroul Rutier Deva. Aşa înţeleg să facă afaceri prin care să îşi promoveze emisiunile din grila de toamnă, reprezentanţii unui canal de televiziune naţional.

Luaţi prin surprindere

Peste noapte, pe trecerile de pietoni din centrul oraşului, la intersecţia Bulevardului Decebal cu Bulevardul Iuliu Maniu au apărut mai multe inscripţii publicitare, direct pe caldarâm. Ideea ingenioasă, care face reclamă unor emisiuni de divertisment, aparţine unui canal de televiziune naţional. “Reprezentantul canalului TV s-a prezentat la Serviciul de Cadastru, care i-a dat acceptul pentru publicitate stradală doar cu acordul Poliţiei Rutiere, având în vedere că inscripţia va fi amplasată pe zebră. Potrivit acestui acord ei aveau dreptul să inscripţioneze mesaje publicitare la intesecţia Bulevardelor Iuliu Maniu cu 1 Decembrie, Kogălniceanu cu Decebal şi Carpaţi cu 22 Decembrie. În schimb, ei au marcat o trecere de pietoni pentru care nu au obţinut acord nici de la Primăria Deva, nici de la Poliţia Rutieră. Drept urmare, aceste inscripţii vor fi şterse în cel mai scurt timp”, spune Petru Mărginean, primarul municipiului Deva, luat prin surprindre de “hărnicia” agenţilor publicitari.

Fără aviz de la Poliţia Rutieră

Surprinşi au fost şi reprezentanţii Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Deva, dar şi şeful Poliţiei Rutiere Judeţene, deoarece nimeni nu s-a obosit să obţină avizul cel mai important, cel de siguranţă rutieră. “Am purtat o discuţie cu primarul municipiului Deva despre faptul că trebuie depusă o documentaţie de la această firmă din perspectiva riscului rutier, dar reprezentantul acelei fime nu a trecut pe la Biroul Rutier Deva, pentru obţinerea avizului. Inscripţiile de pe trecerea de pietoni au fost efectuate fără autorizaţie din punctul nostru de vedere. Eu până acum nu am văzut nicăieri în ţară astfel de inscripţii publicitare pe trecerea de pietoni”, spune Dan Micu, comisar şef al Serviciului Judeţean de Poliţie Rutieră Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe DN 7: șapte oameni au fost răniți         Ce acte a solicitat Corpul de Control din Energie de la CEH         Muncitorii de pe autostradă intră în concediu         Doi magistrați de la Tribunalul Hunedoara au ieșit la pensie         Un cor din Coreea de Sud a concertat la Castelul Corvinilor         Castelul baronului Nopcea, lăsat în ruină         Târgul de fete de pe Muntele Găina         Momente cumplite pentru tânăra care se prostitua în garsoniera pe care o împărţea cu iubitul ei         Mall-ul de servicii al Primăriei Deva a fost inaugurat         Carmen Hărău (PNL): Nu batjocoriți speranța a 5 milioane de pensionari!         Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!