“Grădina aromată a timpului”, primul spațiu de vizitare din Geoparcul Dinozaurilor accesibil nevăzătorilor

Turiștii care ajung în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului au de acum posibilitatea să descopere noi semnificații ale legăturilor dintre natură și oameni, în timpul unei plimbări relaxante printre roci, plante aromatice, legume, pomi fructiferi și viță de vie, ce face o legătură între istoria Pământului, meșteșugurile locale și poveștile din grădina bunicii.

“Grădina aromată a timpului”, proiect derulat de Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală este, alături de “Livada sensorială” din localitatea Densuș și reamenajarea potecii tematice “Valea Dinozaurilor” ce leagă localitățile Sînpetru, Sibișel, Ohaba Sibișel și Nucșoara, unul dintre cele trei mari proiecte desfășurate în această vară cu sprijinul voluntarilor pentru Geoparc.

Pentru mine,“Grădina Aromată a Timpului” a fost o experiență unică. Am cunoscut persoane noi, am învățat să lucrez în echipă și nu în ultimul rând am învățat să comunic și să îmi exprim propria opinie. În cadrul atelierelor am aflat și cum să gătim salate și să ne hrănim sănătos, dar ne-am și distrat făcând lucuri handmade și desenând. Acum, la final, totul a ieșit perfect și mă simt mândră ca am fost implicată în acest proiect “, consideră Delia Tirea, voluntar pentru Geoparc.

“Grădina aromată a timpului” poate fi vizitată la sediul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului – Universitatea din București, din Hațeg, str. Libertății, nr. 9A .

Conform sloganului Geoparcului, “Drum prin vremi”, spațiul a fost amenajat astfel încât vizitatorul să continue, în aer liber, experiența trăită în cadrul expoziției “Balauri, dragoni, dinozauri” din interior. În grădină, el este invitat să afle povestea modului în care, acum câteva sute de milioane de ani, s-au format rocile pe care le vedem azi în Munții Retezat, Șureanu și Poiana Ruscă. Tranziția către vremurile noastre este asigurată de un mozaic din pietre ce înfățișează o cochilie de amonit (animal preistoric ce trăia în Oceanul Thetys acum zeci de milioane de ani), amplasat între rondourile cu plante aromatice (lavandă, cimbru, mentă, busuioc). Urmând Aleea Timpului, vizitatorul face cunoștință cu Grădina bunicii, o grădină cu legumele tradiționale din Țara Hațegului, cu o piatră meteorologică ce prezice starea vremii în Geoparc, iar la finalul călătoriei se poate odihni sub vie sau poate lua parte la activitățile desfășurate în Căsuța Voluntarilor.

Mai mult, spațiul poate fi experimentat și de persoanele cu deficiențe de vedere. Pe lângă posibilitatea a de a simți elementele prezente în natură, plăcuțele în alfabetul Braille, realizate cu sprijinul Asociaţiei Nevăzătorilor din România, oferă informații despre grădină și modul în care ea a fost gândită și realizată.

Spațiul își propune să fie nu doar unul de vizitare, ci și unul educațional, în care elevii din cadrul Colegiului Național “I.C. Brătianu” și cei de la școlile care activează în cadrul Rețelei EduGeoparc să poată desfășura ore destinate cunoașterii naturii.

Proiectul a fost finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România și a fost derulat de Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, în parteneriat cu Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului – Universitatea din Bucureşti, Primăria oraşului Haţeg, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu Haţeg”, Asociația Femeilor din Sântămăria Orlea şi Asociaţia Nevăzătorilor din România.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece − 11 =

ACTUALITATE
Program special cu publicul la primărie         Un șofer băut a produs un accident pe o trecere de pietoni din Deva         Mica Unire în anul Centenarului         Preşedintele Bobora se ascunde după fusta unui directoar administrativ în cazul abuzului de la Sanatoriul Geoagiu         Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva         Ziua Unirii Principatelor Române – Programul complet al manifestărilor         Cele opt hectare de teren de la marginea Hunedoarei au fost vândute         Ce soartă va avea ultima școală din Bulzeștii de sus: șapte copii mai învață aici         Patru statui noi în Hunedoara         Mărturii în dosarul matriței din Sarmizegetusa Regia         Elevă călcată de mașină pe trecerea de pietoni         Podul rutier peste Strei, din orașul Călan, va fi refăcut         Prins la furat de lemne cu camioneta         L-au acuzat degeaba. Medicul Bende Barna Gavril a câștigat procesul cu ANI         TEATRU LA PRIMARIA DEVA. Oancea vs. Mareş, „Ce formidabilă harababură”         Femeie rănită grav de mașina scăpată de sub control, care a intrat pe trotuar         Încă un an eșuat pentru furnalul de la Govâjdia, cel mai vechi din România         Localnicii își bat joc de cea mai spectaculoasă cascadă cu ape termale         Atenție! Se montează parapeți pe DN 7, la ieșirea din Deva și în Mintia         Agresiune într-o școală din Călan