Festivalul „Istorie-Natură-Cultură” debutează, sâmbătă, la Costeşti

Două zile de muzică, distracţie, voie bună, istorie, meşteri populari şi chiar un maraton pe urmele dacilor.

Acestea sunt doar câteva dintre suprizele care-i aşteaptă pe hunedoreni la ediţia din acest an a sărbătorii de la Costeşti

mat

Aveţi ocazia să vă reîntoarceţi pe drumurile dacilor după 2000 de ani. Aveţi ocazia să alergaţi pe drumurile lor, să le vedeţi cetăţile, să le degustaţi fructele, să beţi apă din izvorul lor şi chiar să primiţi o parte din aurul dacic – la Sarmizegetusa, în centrul spiritualităţii dacilor!

Toate acestea se vor întâmpla, sâmbătă şi duminică, la Costeşti, în cadrul Festivalului „Istorie-Natură-Cultură”, ajuns anul acesta la cea de-a 47-a ediţie. Evenimentul promovează valorile autentice şi tradiţiile poporului român.

Povestea istoriei neamului românesc debutează sâmbătă seara, când pe scenă vor urca trupele Compact şi Hara, alături de artişti greci ai Asociaţiei Giostra di Zante. Nu vor lipsi focurile de artificii.

A doua zi a manifestărilor va oferi participanţilor o reîntâlnire cu cele mai cunoscute melodii populare româneşti şi cu interpreţi şi formaţii renumite – Niculina Stoican, Mariana Deac, Cristian Fodor, Elena Evsei, Eugen Mihăilă, Taraful „Leliţă de la Căstău”, Fluieraşii din Orăştioara de Sus, acompaniaţi de orchestra Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean” din Deva.

 

Alergare pe urmele strămoşilorfoto2

Noutatea evenimentului va fi „Maratonul dacilor” – o alergare de 42 de kilometri pe urmele străbunilor, organizată sâmbătă de Asociaţia Corporeanima, pe traseul cetăţilor dacice de la Costeşti, Blidaru şi Sarmizegetusa Regia. Startul va avea loc la ora 7, din Arsenal Park Orăştie. De asemenea, participanţii la sărbătoarea de la Costeşti vor avea ocazia să se înscrie şi la un semimaraton, care se desfăşoară pe o distanţă de 21 de kilometri, pe traseul Costeşti-Closteşti Blidaru-Târsa-Prihodişte, şi va lua startul la ora 9, din Costeşti. Finalul ambelor probe va avea loc la cetatea Sarmizegetusa Regia, unde alergătorii care vor termina cursa în timpul stabilit vor primi câte o medalie aurită.

Potrivit organizatorilor, din banii strânşi din taxa de participare la maraton şi semimaraton va fi organizat un concurs de orientare sportivă pentru copiii din Costeşti.

Ca în fiecare an, la Festivalul de la Costeşti va fi prezent şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

foto1Scopul sărbătorii este de a pune în valoare patrimoniul cultural şi istoric din zona cetăţilor dacice. Pe toată durata evenimentului, MCDR va avea un stand cu materiale promoţionale, iar istoricii şi arheologii muzeului vor oferi tuturor celor interesaţi informaţii de specialitate despre istoria românilor şi monumentele UNESCO aflate în zonă. De asemenea, participanţii la manifestări vor beneficia de ghidaj de specialitate în timpul vizitelor la cetăţile dacice”, explică Liliana Ţolaş, managerul MCDR Deva.

Serbările de la Costeşti au debutat în anul 1967, la iniţiativa arheologului Dr. Constantin Daicoviciu, care a condus timp îndelungat cercetările siturilor arheologice din Munţii Orăştiei.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Hunedoara în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara–Deva, Primăria şi Consiliul Local al Comunei Orăştioara de Sus şi Căminul Cultural al Comunei Orăştioara de Sus.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece + doisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
PORTRET. Xenia, prinţesa războinică din ringul de box         Accident cu motocicleta, pe Transalpina         Accident pe autostrada A1, la Orăștie         Natura îşi face dreptate pe Defileul Jiului. Apele îşi recuceresc vechile albii         Se strâng ajutoare pentru sinistraţi         Muncitoarea care și-a atacat șeful cu un cuțit a fost reținută pentru 24 de ore         Primăria solicită fonduri UE pentru Cetatea Devei         Buget negativ pentru CEH. Pierderea e imensă         Școala veche de patru decenii intră în reabilitare         Incident grav în fabrica de cablaje: o angajată și-a înjunghiat șeful         Razie în Petroşani         Paznicii unităţilor miniere îşi cer salariile în instanţă         Magazinul fără vânzători, înființat de un devean, care funcționează pe încredere         Seminarul Mănăstirii Prislop, în topul școlilor din țară: aici nicio elevă nu a picat Bacalaureatul         În pericol după ce o maşină a rupt conducta de gaz         Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului va fi evaluat de UNESCO         Accident produs la beție         Cum s-a lucrat pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Trei drumuri județene și un pod vor fi reabilitate         Treceri de pietoni cu material antiderapant în Deva