Eveniment marca Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului. “Poți să ai lumea la picioare” prin intermediul voluntariatului în străinătate

Elevii din Țara Hațegului înscriși în programul ”Voluntari pentru Geoparc” au aflat cum pot urma un stagiu de voluntariat pe alte meleaguri, dar şi ce implică un astfel de proiect

Peste 30 de elevi din Țara Hațegului înscriși în programul ”Voluntari pentru Geoparc” au participat la la evenimentul  ”Poți să ai lumea la picioare”, desfășurat la sediul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului. În cadrul acestei întâlniri, tinerii huneoreni au aflat cum pot urma un stagiu de voluntariat în străinătate prin Serviciului European de Voluntariat (SEV) chiar de la voluntarii români sau străini implicați în acest program.

Experienţe trăite departe de casă

Cele mai impresionate experienţe trăite dar şi amănunte despre ceea ce înseamnă să fii voluntar pe alte meleaguri le-au fost povestite elevilor de către trei beneficiare ale unor stagii SEV, Ioana Bere din Cluj-Napoca, Lisa Kostner din Austria și Viviane Clemens din Germania. Cele trei tinere le-au explicat elevilor ce pași trebuie să parcurgă pentru a se înscrie într-un astfel de program, care sunt beneficiile obținute, dar și cum pot depăși mai ușor obstacole pe care le-ar putea întâmpina. “Nu cred că aș fi putut să citesc undeva despre toate lucrurile care mi s-au întâmplat în timpul stagiului, și, cu siguranță, ele au avut un impact major atunci când le-am trăit pe viu, cu toate simțurile mele”, a spus Ioana Bere, coordonator de programe la Centrul de Voluntariat din Cluj Napoca, care a petrecut șapte luni într-o mică, dar extrem de friguroasă așezare din vestul Finlandei, unde a lucrat ca voluntar la grădinița locală. De asemenea, elevii voluntari au mai aflat cum le-a ajutat pe cele trei tinere programul de voluntariat SEV să își reevalueze opțiunile în viață și în carieră.

“Ţine de noi să căutăm cât mai multe cadre în care să trăim astfel de experiențe și în felul acesta să ne asumăm și să ne luăm în propriile mâini responsabilitatea procesului de dezvoltare continuă. Pentru că, așa cum spune un proverb, educația nu se primește, ci ea se construiește”, Ioana Bere, voluntar al Centrului de Voluntariat din Cluj Napoca

[box type=”tick”]Ce este SEV

Serviciul European de Voluntariat este un program al Comisiei Europene, finanțat prin Programul Tineret în Acțiune, care sprijină serviciul de voluntariat transnațional al tinerilor. SEV le permite tinerilor cu vârste între 17 şi 30 de ani să desfășoare stagii de voluntariat pentru perioade de la câteva săptămâni până la 12 luni în organizații dintr-o altă țară decât țara lor de reședință. De regulă acestea fac parte din UE, însă sunt și alte țări partenere în acest program.[/box]

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × trei =

ACTUALITATE
Monica Iacob Ridzi află dacă va fi eliberată         Perversiuni între copii, în curtea fostei mine Aninoasa         Accident grav în Vețel: un autocar și un camion au fost implicate         A murit jurnalistul Andrei Dumitru Vlad         GOSPODĂREŞTE. Firma care se ocupă de deszăpeziri la Deva este pregătită să intervină         Apel umanitar. Ioan Vălean are nevoie urgentă de o transfuzie de sânge         Colecționar de antichități lăsat fără artefactele antice provenite din Munții Orăștiei         Microbuz implicat într-un accident rutier pe DN 66         Se strică vremea. Vin ninsori abundente         Premianții Concursului Internațional de Interpretare Vocală         S-a redeschis traficul rutier pe Podul peste Mureș         Hoți de lemne prinși în pădurea Petroșaniului         Când va începe restaurarea vechii biserici din Boz         Doru Vișan – fost director al Termocentralei Paroșeni, lăsat de hoți fără electrocasnice         Cât va costa intrarea la patinoar în Deva         Cetatea Devei la Târgul de Turism         Doi jandarmi au salvat o femeie din mâinile unui jefuitor         Proiectul vânzării terenului de 80.000 de metri pătrați unei companii germane a fost respins         Angajații APIA Hunedoara au continuat protestul         Hunedoara anilor 1960, descrisă de scriitori: orașul uriaşului complex de uzine unde fierbe în clocot oţelul