Eveniment cultural. Un dar oferit celor mici

Ori de câte ori Biblioteca Județeană lansează cărți dedicate copiilor, ne bucurăm foarte mult. Bucuria noastră vine din faptul că, pentru noi, copiii, micii noștri cititori, reprezintă un public deosebit, un public care are nevoie de sensibilitate, de duioșie, care trebuie călăuzit în minunata lume a basmului, a poeziei. Tocmai de aceea Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat în ziua de 21 septembrie 2017, în incinta Deva Mall, un eveniment cultural oferit de Marioara Ardelean.

Autoarea a venit în fața publicului cu trei cărți dedicate copiilor: Universul copilăriei, apărută în anul 2015, la Editura Emma, din Orăștie, condusă de regretata Ileana Lucia Floran; Din tainele poveștilor, apărută în anul 2016 la Editura Armonii Culturale din Adjud, județul Vrancea, și cartea de poezii pentru preșcolari și școlarii mici, Alfabetul poeziei, apărută la aceeași editură în anul 2017.

Marioara Ardelean a fost pasionată de literatură încă din anii copilăriei, iar la maturitate a început să scrie poezie, în special lirică de dragoste și poezie religioasă. Aceste poezii, însă, nu au fost publicate, ele își așteaptă ieșirea în lume și confruntarea cu cititorii.

Deși viața nu i-a oferit, în tinerețe, posibilitatea să-și dezvolte talentul cu care a fost înzestrată, Marioara Ardelean a simțit că trebuie să-și urmeze vocația și, după pensionare, a reînceput să scrie. Publicul cel mai drag inimii ei este format din copii, iar volumele de poezie reprezintă un semn al dragostei autoarei pentru cei mai tineri cititori. Aceste trei volume vin să confirme faptul că Marioara Ardelean este o poetă plină de sensibilitate, ale cărei versuri merg direct la sufletul cititorului.

Prima carte a Marioarei Ardelean, Universul copilăriei, cu o prefață semnată de Maria Toma Damșa, cuprinde circa 100 de poezii, grupate în șase capitole distincte, cu titluri incitante: Peripeții ale necuvântătoarelor, Întâmplări cu învățăminte (fabule inspirate din povestirile lui Alexandru Mitru), Natura umană, Anotimpuri, Popas printre petale, Din viață.

Cel de-al doilea volum, Din tainele poveștilor, cu o prefață scrisă de poeta Adriana Tomoni, include 40 de povești, în care „autoarea pune față în față binele și răul, frumosul și urâtul”, într-o antiteză din care „câștigă invariabil binele și frumosul”.

Cel de-al treilea volum, Alfabetul poeziei, cuprinde 49 de poezii, având o prefață semnată de scriitoarea Elena C. Petruț. Cartea are o grafică atrăgătoare, care se poate colora de către copii, stimulându-le imaginația.

Poeziile, scrise cu multă dragoste pentru copii, sunt tot atâtea porți de intrare în sufletele acestora, porți prin care autoarea vrea să le insufle, de pe acum, dragostea pentru citit și pentru poezie. Atractive, pline de haz, pline de învățăminte, poeziile Marioarei Ardelean sunt mici bijuterii, șiraguri de mărgele pe care le atârnă cu blândețe la gâturile copiilor față de care nutrește sentimente de iubire și al căror univers îl înțelege în profunzime.

Personajele din poeziile sale sunt fie copii, fie animale, plante personificate, puse în posturi umane din care copiii pot desprinde cu ușurință învățăminte ce le vor folosi în viață.

Referindu-se la poeziile Marioarei Ardelean, poeta Adriana Tomoni are cuvinte de apreciere care surprind esența creației poetice a autoarei: „Înzestrată de Dumnezeu cu darul oratoriei și al scrisului, Marioara Ardelean reușește, prin tot ce transmite, să se «ridice»… la nivelul de înțelegere al Puilor de Om (…) Scrierile sale se pot folosi foarte bine la orele de lectură, în școli sau în grădinițe. Literatura este mai bogată cu încă o carte, care își găsește locul între cărțile marilor povestitori, intrând în nemurire.”

Toate trei volumele au fost prezentate de către autoare care, în finalul întâlnirii, a purtat un amplu dialog cu publicul care a fost prezent la lansare și le-a oferit autografe.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 2 =

ACTUALITATE
Messajul dur al lui Train Berbeceanu, la patru ani de la arestarea sa         Lecție de viață. Povestea Roxanei Irimia, tânăra pictoriță fără mâini         Despre fericire și nu numai…         Petrecere de Haloween la bibliotecă         Accident rutier grav pe șoseaua Petrila – Jieț         Vagonul unui marfar a fost distrus într-un incendiu, la Simeria Triaj         Achitări în dosarul DIICOT al oamenilor de afaceri din Geoagiu, după un deceniu de anchetă și procese         A murit scriitorul hunedorean Eugen Evu         good.bee Credit sprijină „Finanţarea echitabilă pentru toţi!”         Viceprimarul din Bănița a fost condamnat. Rechizitoriul accidentului în care a murit un motociclist         Brandul Sense lansează campania aniversară „10 ani de modă românească”         Uniunea Națională a Notarilor Publici din România – Ziua Porţilor Deschise         Premierul Mihai Tudose se va afla într-o vizită de lucru în Hunedoara         Sentință definitivă pentru bătăușii din centrul Devei         Jandarmii montani au fost testați în Cheile Tăii         Ștafeta Veteranilor va trece prin Deva         Situația contractelor de deszăpezire pentru drumurile naționale din vestul țării         Cum a evoluat în 25 de ani populaţia marilor oraşe din judeţul Hunedoara         Decembrie ’89 pe mai multe voci         Rectorul Radu Sorin este cel mai bine plătit profesor din Hunedoara