DEVA: Echipament de ultimă generaţie pentru chirurgia ortopedică

Tehnologie modernă în secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva.

În septembrie, se dă startul intervenţiilor chirurgicale cu echipament la cele mai înalte standarde în domeniu

mare

Hunedorenii care vor avea nevoie de intervenţii chirurgicale în secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva vor beneficia, în curând, de un echipament de ultimă generaţie. O masă de operaţie modernă va înlocui, în septembrie, un echipament vechi de două decenii.

 

Confort şi fiabilitate

„Noua masă de operaţie este încă un obiectiv atins de pe lista de investiţii a spitalului. Este vorba despre un lazaechipament cu adevărat modern, prevăzut cu lift şi patru grade de înclinaţie, dar şi cu o mulţime de kituri, atât pentru membrele superioare, cât şi pentru cele inferioare. Pe scurt, este masă de operaţii complexă, la cele mai înalte standarde ale tehnicii în domeniul medical, pe care am reuşit să o achiziţionăm cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara”, explică managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, Călin Mircea Laza (foto).

Noul echipament a fost achiziţionat prin licitaţie online, la preţul de 283.000 de lei, şi va ajunge în blocul operator al spitalului devean după 30 de zile de la semnarea contractului cu firma care a câştigat licitaţia.

Masa de operaţie poate fi reglată, cu ajutorul telecomenzii, pentru poziţionări diferite ale pacientului, oferă stabilitate direcţională şi manevrabilitate mare, dar şi o accesibilitate optimă atât pentru chirurg, cât şi pentru întreaga echipă care realizează intervenţia.

„Echipamentul oferă toate facilităţile de care are nevoie, în acest moment, un medic specialist, pentru reuşita intervenţiilor cgirurgicale”, mai spune managerul spitalului.

Potrivit acestuia, noua masă de operaţie va fi operaţională începând cu luna septembrie.

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
(P) We are more than work! – Falk Pruscha, fost CEO al Star Transmission şi Star Assembly, ne împărtăşeşte impresiile experienţei sale în România         Retrocedarea terenurilor din Retezat a dus la închiderea complexului Pietrele         Accident grav în Deva, produs la beție         Ambasadorul SUA a primit cheia municipiului Hunedoara         Telecabina de la Cetatea Devei rămâne oprită         Primarul Florin Oancea propune Deva în „Alianța Vestului”         Reabilitarea centrului istoric al Devei – fază finală de aprobare a PUZ         Motivarea sentinței în dosarul comorilor dacice. Cum a scăpat de închisoare interlopul sârb care a traficat brățările de aur         VIDEO Momente groaznice la meciul de kick-boxing dintre Endre și Tolea Ciumac         Topul petrecerilor „de sezon” pe bani publici: tocana împărțită de primar și recitaluri costisitoare         Capră neagră braconată în Parâng de doi cetățeni străini și doi români!         Cu softul în probe. Recalcularea pensiilor mai așteaptă încă o săptămână         Învățământ ”european”. Foi xerocopiate și mape de plastic în loc de Abecedare!         Două noi telescaune în Straja         Conducta de transport gaz Mintia – Brad poate intra în șantier         Portofel cu bani găsit de un jandarm și predat proprietarului         Exercițiu al pompierilor alpiniști pe stâncile Dealului Cetății din Deva         ADR Vest a declarat eligibile proiectele de 30 de milioane de euro din Hunedoara         Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost printre cele mai vizitate monumente istorice din județ         Carmen Hărău : „În octombrie, PSD dă ceasurile românilor înapoi, nu cu o oră, ci cu 20 de ani”