Detectoarele de metale ar putea fi scoase din „circuit” trei ani

Mai mulţi arheologi îi cer ministrului Culturii să introducă un moratoriu de trei ani pentru legislaţia care reglementează utilizarea detectoarelor de metale pentru a tempera avântul vânătorilor de comori până la îmbunătăţirii actelor normative.

 

„Dorim să atragem atenţia asupra acelor activităţi efectuate de instituţii muzeale care pot contribui la „naturalizare”, legitimarea şi arugmentarea acestui fenomen scăpat deja de sub control. Amplitudinea luată de acest fenomen complex se datorează nerespectării prevederilor legale de către unele instituţii muzeale, precum şi lipsei iniţiativelor manageriale pentru adaptarea procedurilor interne ale unor asemenea instituţii, astfel rezultând o politică de achiziţii superficială care exclude arheologia, mai exact cercetarea arheologică, din acţiunile instituţionale absolut necesare pentru protejarea patrimoniului arheologic”, se arată în scrisoarea arheologilor, publicată de AGERPRESS.

Cercetătorii solicită instituirea unui moratoriu de trei ani în ceea ce priveşte utilizarea detectoarelor de metale, cu excepţia unor lucrări tehnice specifice, până la amendarea subsecventă a legislaţiei naţionale de referinţă cu privire la protejarea patrimoniului arheologic şi la colecţiile muzeale publice. Hunedoara este unul din judeţele fruntaşe în privinţa căutatului de comori  cu detectorul de metale.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + șapte =

ACTUALITATE
Viceprimarul din Bănița a fost condamnat. Rechizitoriul accidentului în care a murit un motociclist         Brandul Sense lansează campania aniversară „10 ani de modă românească”         Uniunea Națională a Notarilor Publici din România – Ziua Porţilor Deschise         Premierul Mihai Tudose se va afla într-o vizită de lucru în Hunedoara         Sentință definitivă pentru bătăușii din centrul Devei         Jandarmii montani au fost testați în Cheile Tăii         Ștafeta Veteranilor va trece prin Deva         Situația contractelor de deszăpezire pentru drumurile naționale din vestul țării         Cum a evoluat în 25 de ani populaţia marilor oraşe din judeţul Hunedoara         Decembrie ’89 pe mai multe voci         Rectorul Radu Sorin este cel mai bine plătit profesor din Hunedoara         Tomograf nou achiziționat de Spitalul din Hunedoara         Bine că ești tu deștept! Alegeri în Deva. Conspirație, transpirație și clăbuci         Liviu Gabriel Dumitru va fi noul șef al Școlii de Agenți din Cluj – Napoca         Copil accidentat grav după ce s-a electrocutat pe un pod din Hunedoara         Intensificarea traficului de pasageri pe Aeroportul din centrul ţării         Ministrul Carmen Dan a convocat comisia tehnică centrală pentru alegerile parțiale din luna noiembrie         Un bărbat de 71 de ani s-a urcat băut la volan și a produs un accident         Hoți care au devastat calea ferată prinși de Poliție         O tânără s-a spânzurat în locuința ei din Deva