De 1 Mai petrecem la Brădet

La Brădet va fi singurul loc special amenajat din Petroşani pentru picnicuri, aşa cum prevede legea. Cine nu respectă prevederile legale riscă să fie amendat.

bradetPrimăria Petroşani lucrează din zor la amenajarea zonei Brădet pentru picnic, astfel încât de 1 Mai localnicii care vor să iasă la iarbă verde să aibă un spaţiu special în acets sens. „Deja este sursă de apă şi, până la 1 Mai, vor fi aplasate şi containere şi un pichet PFI. Locul va fi amenajat în aşa fel încât omul să vină cu grătarul lui”, a declarat Nicu Taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani.

De precizat că o lege a picnicului există încă din anul 2012, iar aceasta stabileşte amenzi de până la 5.000 de lei pentru ieşirile la iarba verde în alte zone decât cele special amenajate. Principala prevedere a actului normativ face referire la faptul că este interzisă organizarea picnicurilor în alte zone decât cele special amenajate, dotate cu facilităţi şi utilităţi. Până acum, cel puţin în Petroşani, legea nu a fost aplicată pentru că nu au existat spaţii special amenajate pentru picnicuri. Potrivit legii, vor fi special amenajate pentru picnic, pe domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, zone care vor fi dotate cu utilități și facilități pentru această activitate și în care aprinderea focului este permisă. Aceste zone vor fi indicate în parcuri și în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităților. Persoanele care vor merge la picnic nu au voie să spele obiectele folosite la această activitate în apele din vecinătatea zonei speciale amenajate și trebuie să păstreze liniștea și să nu deranjeze comunitățile locale, să arunce deșeurile doar în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special amenajate și să-l supravegheze permanent. Nerespectarea prevederilor acestei legi se va pedepsi cu amenzi cuprinse între 100 și 5.000 de lei.

De precizat că, în anul 2012, odată cu reabilitarea centrului civic din Petroşani, s-au desfăşurat lucrări de reamenajare şi în zona de agrement de la Brădet, unde s-a reconstruit întreg spaţiul destinat relaxării.

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × doi =

ACTUALITATE
Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec         HUNEDOARA LIRICĂ, SCHIMBARE ÎN PROGRAM. Municipiul Hunedoara va avea două seri de festival         Fostul dealer al brățărilor dacice din Sarmizegetusa Regia a fost trimis în judecată         Ultimele pregătiri pentru deschiderea Ștrandului Corvina         Hoțul de la Castelul Corvinilor a cerut eliberarea         EVENIMENT. Dan Radu Ruşanu, ultima apariţie pe scena publică a judeţului Hunedoara         DAN RADU RUŞANU, ULTIMUL SFAT „Faceţi Conurbaţie. Altfel, ajungeţi în Ochiul Ciclonului, locul unde nu se întâmplă nimic”         Jaful din Castelul Corvinilor: trei săptămâni de anchetă, 1 la sută din prejudiciu recuperat         ANDRONACHE S-A ŢINUT DE VORBĂ. Hunedoara lirică ia locul locul Operei Nights         Câinele campion, dresat de un jandarm         Accident grav pe DN 76, provocat de un tânăr         Accident mortal pe Drumul Național 7         O tânără și-a pierdut fiul de cinci ani în Deva         MINIVACANŢĂ CU LĂUTARI. Zilele Devei, programul celor patru zile de zaiafet         CU DOTĂRILE ÎN STRADĂ. Poliţiştii „comunitarii” îşi arată priceperea în centrul Devei         Tinere speranțe ale fotbalului hunedorean. Juniorii D de la C. S. CFR Simeria sunt campionii județului Hunedoara