Cum a ajuns Hunedoara pe harta vânătorilor de OZN-uri

Retezatul, Lacul Cinciș, dar și alte locuri din județul Hunedoara au devenit celebre pentru mărturiile controversate despre OZN-urile observate aici, relatări care au stârnit fascinaţia pasionaţilor de paranormal şi fenomene stranii.

Din anii 1960 datează unele dintre cele mai cunoscute mărturii despre apariţiile misterioase de pe cerul României.

Farfuria zburătoare deasupra satului Războieni

Mărturia unui preot din anul 1968, păstrată într-o carte de cântări bisericeşti din Războieni – Cetate, menţionează trecerea unui OZN deasupra localităţii, astfel: „În ziua de joi, 19 septembrie, 1968, în jurul orei 17.45, s-a observat cu ochiul liber în nord o farfurie zburătoare în mărime de circa o roată de căruţă. Era de culoare strălucitoare. Merea în direcţia Cluj, după cum se observa faţă de şoseaua comunei Războieni – Cetate. Din informaţiile auzite, zice-se că de la Luduş s-ar fi telefonat că asupra oraşului Luduş, această farfurie ar fi observată că ar fi stat în loc timp de o jumătate de oră luându-şi direcţia către oraşul Aiud, ieşind încunonştiinţaţi cei din Aiud prin telefon. După cum s-a văzut în comuna noastră şi-a schimbat direcţia spre Cluj şi nu spre Aiud. Ce o fi fost?”, ar fi fost relatarea preotului, publicată pe mai multe site-uri dedicate fenomenelor paranormale.

OZN-uri, trei zile în Semenic

Un caz la fel de ciudat, înegistrat tot în anul 1968 s-a petrecut în Banatul montan. În 29 martie 1968, angajaţii staţiei meteorologice din Munţii Semenic şi câţiva schiori au observat un fenomen straniu deasupra munţilor. „Nebulozitatea se micşorase lăsând cerul liber. Am observat un obiect strălucitor care sta pe loc în direcţia est faţă de punctul de observaţie, la 75 – 80 de grade deasupra orizontului. Privind prin binoclu, obiectul se dovedeşte a fi un con cu partea dinspre Soare puternic luminată. L-am urmărit până seara dupa apusul Soarelui (ora locala 18:40 ) când încet încet strălucirea s-a micşorat şi obiectul a dispărut treptat fără a se deplasa din acel punct”, relata meteorologul Ştefan Bălaşa. Apariţia obiectului misterios a fost semnalată în zonă şi de alţi martori, atât în 29 martie, cât şi în următoarele două zile.

OZN-ul fotografiat în Pădurea Baciu – Cluj

Şi tot în 1968 a fost înregistrată una dintre cele mai populare relatări despre OZN-uri, cea a farfuriei zburătoare din Pădurea Baciu, „probată” cu câteva fotografii. Emil Barnea, un militar din Cluj-Napoca, ar fi fotografiat un obiect misterios pe care l-a observat pe cer, deasupra Pădurii Baciu, de la marginea oraşului Cluj-Napoca. Potrivit mărturiei sale, în ziua de 18 august, în jurul orei 13, cei patru au observat o nava rotundă pe cer, care părea realizată din metal şi în care se reflectau razale soarelui. Nava ar fi trecut deasupra pădurii, fără însă a face zgomot, iar durata în care a putut fi observată a fost de mai puţin de două minute. Evenimentul straniu a fost făcut cunoscut publicului câteva zile mai târziu, în mai multe articole de presă.

Sferele luminoase din Retezat

Mărturii despre apariţii ale unor OZN-uri au fost semnalate şi în Masivul Retezat, la începutul anilor 1990. Un astfel de eveniment a fost legat de accidentul aviatic din 13 august 1991, în care cei nouă pasageri ai unui avion IL-18 au murit, în urma prăbuşirii acestuia.

În dimineaţa următoare, când lumea încă nu aflase de dezastrul din munţi, în paginile ziarului local Zori Noi din Petroşani a apărut un reportaj despre apariţii extraterestre semnalate în Retezat, chiar în zona unde a avut loc tragedia. Jurnaliştii arătau că în noaptea de 4 august 1991 şapte persoane, turişti şi salvamontişti, au văzut o formaţiune asemănătoare unui OZN, deasupra Retezatului. Dansul luminilor de pe cer a durat aproape jumătate de oră, relata unul dintr martori, pentru ca apoi ele să dispară într-o ceaţă densă. „Lumina, a cărei traiectorie iniţială era liniară, a început să se deplaseze în zigzag, iar viteza ei a crescut. Era limpede că nu putea fi vorba de un om. Lumina, de culoare roşie, s-a apropiat până la câteva zeci de metri. Se vedeau apoi o multitudine de puncte luminoase verzi, albastre, turcoaz – această era culoarea dominantă – dar şi galben-roşiatice şi roz. Ele au luat mai întâi forma unui ovoid, situat în partea de sus dreapta a Văii, care s-a transformat într-un cilindru bine conturat. Au urmat un paralelipiped cu toate laturile luminate, un triunghi şi o… inimă uriaşă”, a fost mărturia citată de scriitorul Ion Hobana, potrivit volumului Observatori credibili, relatari incredibile (2001, Polirom).

Cercul de foc de pe Lacul Cinciş

Un utilizator al formului RUFOn, al amatorilor de fenomene OZN, relata că a observat un obiect spaţial deasupra lacului, într-o noapte de vară, în anii 2000. „Am ajuns pe la ora 20:00 împreună cu tatăl meu şi ne-am poziţionat pe malul cu şoseaua, în zona cunoscută de localnici, dar mai ales de pescari, cu numele de „la pruni”. Pe malul opus, numit popular, „pe Tătăuş” se întinde o pădure. În jurul orei 23:30, am observat împreună cu tatăl meu un cerc luminos de diametru relativ mare, care s-a înălţat deasupra pădurii şi a rămas mult timp nemişcat, aproximativ o oră, după care a dispărut. În prima fază am crezut că a luat foc pădurea, după care ne-am dat seama că e un cerc „de foc” care s-a delimitat de lizieră. Sunt convins că am văzut un OZN sau un fenomen al naturii foarte ciudat, pe care nu l-am mai semnalat de atunci niciodată în zona respectivă. Eu sunt convins acum că era un OZN, era prea perfect conturat cercul, ca să fie un fenomen al naturii”, susţine utilizatorul formului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece − șase =

ACTUALITATE
Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național         Miner rănit grav la Mina Lupeni         Accident grav în Bălata         10 ani de la cel mai cumplit jaf armat din Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu „echipa morții”         LEGILE JUSTIŢEI. Mircea Moloţ: „Şi magistraţii trebuie să răspundă pentru greşelile lor”         Firma omului de afaceri Emil Părău va achita 3.500 de lei Societăţii Române de Televizune         Mihai Mica a fost exclus din ALDE şi pierde postul de consilier local la Deva         Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara         Primii colindători la Primăria Deva         Bătrâni jefuiți în locuință, de falși instalatori         Spargere în cabinetul stomatologic         Accidentat pe o trecere de pietoni din Orăștie