Comunicat al senatorului PNL Carmen Hărău: „Doamne-ajută, fiecărui român!”

În mod de necontestat, evenimentul major din  Anul Centenarului Român, singurul proiect național în jurul căruia ne putem aduna toți, va rămâne sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului de către Patriarhul Ecumenic şi Patriarhul României. Mii de credincioşi din ţară şi diaspora au asistat, duminică 25 noiembrie 2018, la acest moment istoric pentru România.

Proiectul a apărut imediat după Războiul de Independenţă, dar s-a concretizat la 100 ani după Marea Unire, în timpul Patriarhului Daniel al României, sfinţirea catedralei din Dealul Arsenalului reprezentând momentul definitoriu pentru Anul Centenarului, singurul proiect național major, în jurul căruia ne putem aduna.

„Să zidim cu credință tare, pocăință, nevoințe duhovnicești, virtuți, fapte bune, bine plăcute lui Dumnezeu”, a îndemnat Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

Sanctitatea Sa a evidențiat frumusețea și măreția noului lăcaș de cult național, dar și greutățile și piedicile „vrăjmașului” care au făcut ca acesta să se înalțe la o sută de ani de la Marea Unire:

„Este adevărat că, în cursul anumitor etape ale strădaniilor neobosite depuse pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, s-a creat impresia că ridicarea acesteia este imposibilă.

Dar, frățiile voastre, ați avut credință statornică și nezdruncinată în atotputernicia și împreună – lucrarea lui Dumnezeu. Ați avut fierbinte dragoste față de El și de Biserica Lui! Ați avut nădejde tare că preaputernica dreaptă a Celui Preaînalt avea să vină, negreșit, în ajutorul strădaniilor sfinte la care nu ați renunțat.

Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu”.

Într-un editorial despre simbolistica și importanța Catedralei Naționale publicat în Ziarul Lumina, Părintele Constantin Necula a spus că aceasta „este Țara, cu noi toți, fiecare în parte, care suim coasta de lumină a nemuririi în Ortodoxie”.

Părintele Constantin Necula a evidențiat că „suntem dinaintea unei provocări la etica lumii urbanizate în care trăim, care și-a uitat satele și țăranii care și-au răstignit familiile și viitorul în țărâna unei țări”.

Simbolistica acestei catedrale se regăsește, a spus părintele, în „plânsul mamelor și mireselor, fraților celor mici ori surorilor cărora nu li s-au mai întors acasă sufletele: fiii, mirii, frații, soții… Scâncetul de foame al orfanilor ori geamătul de durere al rănitului, uneori de dincolo de pragul suportabilului. Strigătul de îmbărbătare al ofițerului ori murmurul de încurajare a muribundului de pe buzele preotului militar”.

Iar toate acestea „sunt în Catedrală, țin Catedrala și fac din ea edificiul reprezentativ al celor 100 de ani de Românie”.

Eleonora- Carmen Hărău,

Senator PNL de Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cincisprezece + unsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Coregraful Elis Ursu sărbătoreşte, pe scenă, peste 40 de ani de carieră artistică!         Ambasadorul Republicii Franceze în România, Michèle Ramis, în vizită la Primăria Municipiului Deva         Cât va costa noua statuie a lui Ioan de Hunedoara         A furat o camionetă pentru a-și plimba prietenii         Femeie lăsată fără 30.000 de lei de un hoț         Minoră dată în urmărire națională după ce a fugit din centrul de plasament         Accident spectaculos pe un bulevard din Hunedoara. Ce a pățit șoferul unei mașini de lux, cu volan pe partea dreaptă         Accidente rutiere pe șoseaua Deva – Simeria: șase autoturisme s-au ciocnit luni dimineața         CINE PE CINE STRÂNGE CU UŞA. Bobouţanu îşi demolează consilierul CIVIC cu un „schelet” ţinut trei ani la sertar         LIGA 3. Etapă fără victorie pentru echipele din judeţ         Studenta din SUA care muncește voluntar în adăpostul de câini de la Sântuhalm         Ce s-a ales de uriașul adăpost împotriva bombardamentelor, din Hunedoara         Cadavrul bărbatului înecat în Lacul Cinciș a fost găsit         Bătaie de joc la Cetatea Orăștiei. Turnul medieval s-a transformat în wc public         Elev anchetat penal după ce și-a bătut joc de diriginta sa, a amenințat-o și a agresat-o         Concursuri cu unici candidați/”Rocadă” pe funcții pentru responsabilii Primăriei Petroșani judecați pentru fapte de corupție         A lăsat hoțul în casă         Senatoarea PNL, Carmen Hărău: “Legea pensiilor se întoarce în Parlament fiind parțial neconstituțională”         Ministrul Cuc, pe șantierul căii ferate         Achiziție de utilaje pentru lucrări de amenajare a terenului