Vineri se decide ! Comasarea liceelor Decebal şi Traian naşte un nou război „daco-roman”

Reorganizarea sistemului de învăţământ din Deva reaprinde veşnica rivalitate dintre cele două licee emblemă ale reşedinţei de judeţ: Decebal şi Traian

Elevii de la Colegiul Naţional „Decebal”, dar şi cei de la Liceul “Traiansunt nemulţumiţi de iminenta contopire a celor două instituţii de învăţământ. „Am fost informaţică înproporţie de 80 la sută ni se vor schimba profesorii. Suntem obişnuiţi cu un anumit stil de predare, cei de acolo au alt sistem. Nu ne convine. Eu sunt în clasa a XI-a acum, iar la sfârşitul liceului voi avea diplomă de Decebal. Nu îmi convine, dar nimeni nu ne ia în seamă pe noi, elevii”, este de părere Claudia Lazăr, de la Liceul Teoretic „Traian” (foto stânga). Nici decebaliştii nu sunt mai fericiţi, presupunând că această fuziune îi va trage în jos. Adevăratele rezultate se vor vedea la BAC. Elevii de la Traian nu au pregătirea noastră, iar un an este insuficient pentru cei de clasa a XI-a să ajungă la nivelul nostru”, este de părere Sara Preda, elevă la CN „Decebal” în clasa a XI-a.

Traianiştii şi decebaliştii nu se amestecă în clase

 

Marta Mate, purtător de cuvânt al ISJ Hunedoara

Marta Mate, purtător de cuvânt al ISJ Hunedoara

Deşi Liceul „Traian” depăşeşte cu aproape 70 numărul minim de elevi acceptat de norme pentru a funcţiona şcoala, balanţa înclină totuşi către fuziune. Totuşi, în viziunea Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara (ISJ), în interiorul noului colegiu „Decebal” va exista la început o structură eterogenă de clase pe cadrul existent acum în fiecare şcoală. „În principiu, majoritatea claselor vor rămâne la fel, chiar şi mare parte a cadrelor didactice vor fi tot aceleaşi”, spune inspector şcolar Marta Mate, purtător de cuvânt al ISJ Hunedoara. Vor exista deci clase paralele de matematică-informatică, de exemplu, „decebaliste” şi „traianiste”, fiecare cu profesorii avuţi înainte de comasare.

 

Directorul CN „Decebal”, Florin Ilieş

Directorul CN „Decebal”, Florin Ilieş

Directorul CN „Decebal”, Florin Ilieş, spune că aşteaptă hotărârea consilierilor locali pentru a vedea dacă celor peste 1.000 de elevi din unitatea de învăţământ pe care o conduce, li se vor mai alătura cei 370 de liceeni de la Traian. „Dacă va fi să ne mărim efectivul de elevi, vor fi toţi elevii noştri, fără discriminări”, spune directorul Ilieş. Elevii vor primi la sfârşitul clasei a XII-a diploma liceului pe care l-au absolvit, indiferent de studiile din anii anteriori.

Clădirea liceului Traian, sediu de universitate

Marius Surgent, viceprimar al municipiului Deva

Marius Surgent, viceprimar al municipiului Deva

 

Consilierii deveni vor decide astăzi dacă Liceul „Traian” va fuziona începând din anul şcolar 2014-2015 cu CN „Decebal”. Autorităţile locale devene, care administrează liceele, spun că măsura comasării acestora vine în urma unei iniţiative a Ministerului Educaţiei. Scopul este pur economic şi vizează diminuarea costurilor de administrare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza teritorială a municipiului Deva. Pe listă mai este propus spre comasare Colegiul Tehnic „Ion Mincu” care va deveni partea a Colegiului Tehnic Energetic “Dragomir Hurmuzescu”, dar şi Şcoala Andrei Mureşanu care va fi comasată cu Liceul Energetic. Totodată grupele de grădiniţă de la „Ion Mincu” vor fi transferate la Grădiniţa PN3. „Nu este vorba de o desfiinţare cum se tot vehiculează, ci de o comasare. Din câte ştiu eu, toată lumea este de acord cu această hotărâre. Nu ne putem permite să întreţinem trei licee cu elevi puţini, internate şi cantine. Este vorba în mare parte despre raţiuni economice. Clădirea Liceului Traian va veni sediu pentru o universitate. Nu ştim care, deoarece suntem încă în tratative” spune Marius Surgent, viceprimar al municipiului Deva.

Comentarii FB

comentarii




9 Răspunsuri la “Vineri se decide ! Comasarea liceelor Decebal şi Traian naşte un nou război „daco-roman”

  1. dezastru pentru Deva

    RUSINE TUTUROR!SI TIE ALEX GRUIAN!VOI CHIAR NU REALIZATI CA IN 10 ANI in ritmul asta, VOR FII DOar 2 scoli in deva :liceul decebal si scoala gen. andrei -saguna(Nr.4).?voi nu realizati ca aici e mafie si se doreste acapararea scolilor mici?e caracatita frate! s-a ajuns ca cel mai mare sa inghita pe cel mai mic.criza economica si nr. de copii e un rahat pe bat. NU ASTA E REALITATEA!Realitatea e ca sunt francmasoni la mijloc si directivele sunt clare, indicatiilie sunt aspre, directe,iar cine nu se supune, o i-a pe cocoasa!pacat ca dupa peste 24 ani de la lovitura de stat am ajuns sa avem doar cateva scoli in deva.
    Alex Gruian, din pacate , tu sustii sistemul acesat imbacsit.
    Un luru mai am:Tovarasi -opriti macelul scolilor!opriti pierderea posturilor.

    Răspuns
  2. Popescu

    Aceasta comasare s-a facut prin incalcarea LEGII de catre Consiliul Local si Primaria Deva, publicand anuntul privind comasarea in 24.12.2013, de sarbatori pentru a nu fi vazut de nimeni, iar acest anunt nu a stat in dezbatere publica 30 de zile lucratoare asa cum prevede Legea 281/2013 care modifica si completeaza Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica. Mai mult de la publicarea anuntului Primaria trebuia sa stabileasca o perioada de cel putin 10 zile calendaristice, pentru a primi in scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.

    Răspuns
  3. dezastuos pentru deva

    E PENIBIL CE SE INTAMPLA LA DEVA DE ANI DE ZILE . PARAC V-AU SPALAT CREIERELE ACEASTA UNIUNE EUROPEANA , SI ACUM APLICATI ACEST MODEL DICTATORIAL, DE COMASARI. MARTA MATE SI MARIUS SURGENT IMPREUNA CU PRIMARIA SI ISJH FRANCMASONE DOVEDESC INCA ODATA CA SUNT PENIBILI. TOATE ACESTEA SE FAC CU REDUCERI DE PERSONAL, IN DETRIMENTUL INVATAMANTULUI DEVEAN , IAR PRIMI CARE SUFERA SUNT ELEVII SI CADRELE DIDACTICE , DAR SI PERSONALUL AUXILIAR SI FEMEIILE DE SERVICIU, MAISTRI, PEDAGOGI.PE RESTUL CEI DIN FUNCTTIILE DE SUS VA DOARE FIX UNDEVA DE TOATE ASTEA, DOAR LA BANI VA GANDITI SI CUM SA VA IASA MAI BINE SMECHEREALA DE CARE DATI DOVADA DE CAND AU INCEPUT ACESTE UNIRI ADICA DE 7 ANI INCOACE.CE URMEAZA?UN SINGUR LICEU IN DEVA:DECEBAL SI O SINGURA SCOALA GENERALA IN DEVA:ANDREI-SAGUNA!SUNTETI RIDICOLI, IAR ANUL NOU CHIAR DE LA INCEPUT VA GASESTE IN ACEASTA STARE DE PROSTEALA, SI AMETEALA, O DECIZIE FARA JUDECATA, DOAR DE DRAGUL PARTIDELOR VOASTRE DE CARE SUNTETI PUSI ACOLO IN FRUNTEA ACESTOR INSTITUTII. RUGAM CA TOTI PROFESORII , INVATATORII, ELEVII, PERSONALUL TESA, FEMEIILE DE SERVICIU SI PERSONALUL AUXILIAR SA PROTESTEZE SI SA IASA IN STRADA , PENTRU CA ACESTI MAFIOTI DEVENI ISI BAT JOC DE VIETIILE NOASTRE.SA NU VA FIE RUSINE DE NISTE MAGARI SI OAMENI DE NIMIC, CARE COMASEAZA DE ANI DE ZILE ACESTE UNITATI SCOLARE. DE CE NU COMASATI D-NA MARTA MATE LICEUL DVS DIN MICUL DALAS TEGLAS -GABOR CU COLEGIUL TEGNIC TRANSILVANIA, VA ESTE FRICA CA A MAGHIARII VOR FII INGHITITI DE ROMANI PRIN EFECTUAREA ACESTE UNIRI?

    Răspuns
  4. jos paul rusu

    principalul vinovat e Paul Rusu ca lider de sindicat caci nu i-a atitudine si nu se impotriveste acestei grandomanii de uniri . Aceste uniri imi aduce aminte de comunism.E clar la peste 24 ani de la lovitura de stat , cine se astepta sa mai avem doar cateva scoli si licee in Deva.Rusine deva si INSSPECTORATUL JUDETEAN HUNEDOARA CA PUNE BOTUL SI SEMNEAZA TOTUL ASA CUM ZIC CEI DIN BUCURESTI,SAU LA CUM DICTEAZA AUTORITATIILE LOCALE ALE DEVEI.

    Răspuns
  5. andrei

    Jurnalism a la Deva! Cred că nici autoarea nu a înțeles ce vrea să relateze! Bravo ”fathă”! Ești jurnalistă! Laudă-te rudelor!

    Răspuns
  6. Ioji Fodeș

    Comasarea se va face oricum, au alții interese cu spațiile. Până la urmă care clădiri le-a cerut Episcopia primăriei ca să facă Seminar Teologic? Cele 2 de sus, Traian + Construcții sau Decebal-ul?

    Răspuns
  7. Sarah

    Ar trebui sa va fie rusine pentru minciunile pe care le scrieti sau vorbele pe care le infloriti in articolul aceasta!

    Răspuns
  8. Alex

    De dragul acuratetei, revizuiti-va sursele… Al doilea interviu este inflorit intr-o maniera rusinoasa… Daca va respectati cititorii, completati cu toti cei intervievati, nu bagati cuvintele unora in gurile altora.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Poliția Locală din Deva a demarat o campanie împotriva celor care împrăștie gunoaiele din tomberoane         Ce soartă are drumul spre Râușor, devastat de viituri         A înfipt cuțitul în soțul ei după un conflict domestic         Rezultatele la Evaluarea Națională         Bazin de înot construit în Petrila         Ursici, satul din Munții Orăștiei unde oamenii trăiesc ca în vremea dacilor         ZILELE CREDINȚEI ȘI CULTURII LA DEVA, ediția a V-a, 25-29 iunie 2018         Drumuri stricate de camioanele încărcate cu lemne         Arte marțiale pe Cetatea Devei         Lansare de carte la Hunedoara         Simulator de incendiu prezentat, în premieră în România, la I.S.U. Hunedoara         ACCIDENTUL FILMAT ÎN DIRECT: Imagini cutremurătoare cu carnajiu pe autostrada A1, provocat de un șofer care a intrat pe contrasens         Inundații în comuna Densuș         Dosarul lui Laurențiu Nistor analizat de judecătorii de la Înalta Curte. Miza – 80.000 de lei         Zilele Petroșaniului, sub semnul Centenarului         Apele Jiului înghit amenajările hidrotehnice stopate         FOTBAL. CS Hunedoara înfrântă în primul meci al barajului de promovare         Comercianții de la Zilele Municipiului Petroșani, taxați de asociatul Primăriei         Fotbalul, eterna poveste         Concursul Internaţional de Interpretare Pianistică „PRO PIANO –ROMÂNIA”