Ciorile sunt greu de alungat din Hunedoara

wwStolurile de ciori sunt alături de câinii maidanezi cele mai reclamate vieţuitoare din municipiul Hunedoara. Dacă în cazul patrupedelor, autorităţile locale susţin că se străduiesc să rezolve problemele legate de numărul mare de haite, în ce priveşte păsările, soluţiile „legale” pentru alungarea lor sunt aproape imposibil de găsit. Mai multe reclamaţii au fost adresate Primăriei Hunedoara, în care localnicii s-au plâns de disconfortul produs de ciorile care ocupă spaţiul aerian al municipiului. „Locuiesc la etajul patru al unui bloc, în apropierea unui copac în care mii de ciori şi-au găsit adăpost. În unele dimineaţi sunt exasperată de gălăgia pe care păsările o fac, de croncănitul lor”, a reclamat Maria, o pensionară din Hunedoara.

„Mi-am găsit maşina împroşcată cu găinaţurile ciorilor care s-au aşezat pe crengile copacului sub care am parcat. Vă rog, faceţi ceva pentru a le alunga”, este sesizarea altui hunedorean. Reprezentanţii Primăriei Hunedoara susţin că în prezent nu pot face nimic pentru a rezolva problemele legate de stolurile de ciori. Aceştia au declarat că o soluţie ar fi fost distrugerea cuiburilor, însă nu poate fi pusă în practică, nefiind legală. Împotriva ciorilor nu pot fi folosite nici arme care să le sperie, iar tăierea crengilor copacilor unde păsările s-au cuibărit nu este legală. Fosta administraţie a municipiului Hunedoara a dispus retezarea crengilor a zeci de castani de pe Bulevardul Dacia, pentru a alunga păsările, însă măsura a fost urmată de amenzi de la Garda de Mediu şi a provocat un scandal imens.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Finalizare proiect ”Extinderea capacității de producție a SECURIT GRUP SRL”         Condamnat după ce și-a înființat o cultură de cannabis         PETROȘANI/ Dezvoltare universitară cu fonduri europene         Telegondola spre Pasul Vîlcan, oprită din cauza vântului         Soarta tristă a femeii rămase fără casa ridicată în mijlocul pădurii         Licitație de peste 14 milioane de lei, întoarsă de CNSC         Aproape 600.000 de lei pentru paza obiectivelor INSEMEX         Cine a câștigat licitația pentru restaurarea Castelului Corvinilor         Superlativele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara         CONCURS DE INCOMPETENŢE. La eşecuri, şefii Consiliului Judeţean dau vina pe subalterni         ÎN SLUJBA VIEŢII, ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Cinci ani de funcţionare a Centrului pentru Situaţii de Urgenţă fără nicio secundă de întrerupere         Zimbrii dau târcoale satelor din Țara Hațegului         Străinii atrași de frumusețea unei așezări din Ținutul Pădurenilor         Trimis în judecată pentru abuzarea fiicelor         Orașele hunedorene care se întrec pentru cele mai importante finanțări UE         Începe sesiunea de iarnă la Universitatea Petroșani         Drumurile naționale intră în reparații         SIFONARE DE PARALE CU SF-URI. Primăria Hunedoara a cumpărat studii duble pentru reabilitarea Centrului Istoric         Infractori adolescenți. Și-au urmărit victima până la bloc și i-au smuls poșeta de pe umăr         Se circulă în condiții de iarnă pe multe drumuri județene.