-0.8 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

Ce rămâne dintr-o investiţie frântă? Grădiniţă pentru boschetari păzită de poliţie

Construcţia care trebuia să fie o grădiniţă pentru copiii din Valea Jiului a fost abandonată de ministerul de resort, care ar trebui să finanţeze proiectul, iar imobilul neterminat a ajuns un real pericol

gradi1O clădire din Petroşani care trebuia să fie la această oră grădiniţă, este ziua loc de joacă pentru puştii teribilişti cu biciclete, iar noaptea hogeag pentru oamenii străzii. De execuţia lucrării s-a ocupat SC Simar SRL, firmă controlată de omul de afaceri Alin Simota, care a câştigat licitaţia organizată în anul 2007.  A încasat aproximativ 1,2 milioane de lei, dar construcţia este departe de a fi finalizată şi pare mai degrabă o ruină decât o viitoare unitate de învăţământ pentru preşcolari. Valoarea de adjudecare a fost de puţin peste 1,5 milioane de lei, iar grădiniţa trebuia finalizată după 14 luni de la demararea construcţiei, respectiv 30.12.2008, însă în 6 ani lucrurile s-au schimbat. Constructorul calcula că ar mai fi nevoie de încă 1,6 milioane de lei pentru ca imobilul să fie predat la cheie, pentru că între timp costurile au crescut, majorarea fiind determinată de indicele de inflaţie, creşterea costurilor al combustibili, a salariilor, etc.

Nici grădiniţă, dar nici azil ad-hoc

Construcţia este nu numai inestetică, ci reprezintă şi un real pericol, cu atât mai mult cu cât se află la o aruncătură de băţ de Şcoala Generală „I.G.Duca”.

„Colegii de la Poliţia Locală au decis ca, în prima instanţă să intensifice patrulele în zona respectivă şi, de asemenea, administraţia publică locală intenţionează să îngrădească acest obiectiv şi să blocheze accesul persoanelor fără adăpost în incinta clădirii”, a declarat Nicu Taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani.

De asemenea, municipalitatea vrea să monteze un panou care să avertizeze asupra riscurilor al care se supun cei care pătrund pe şantierul abandonat.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/