Castelul Corvinilor şi Grădina Zoologică din Hunedoara, vizitate gratuit de elevi în săptămâna “Şcoala Altfel”

Pe lângă cele două surprize, în cadrul săptămânii cuprinse între 6 şi 12 aprilie, Primăria Hunedoara propune o serie de activităţi extraşcolare pentru copii, cum ar fi orele de “Siguranţă Rutieră” sau vizitarea instituţiei în care lucrează primarul

zoo

Pentru elevii şi studenţii cu domiciliul în Hunedoara sau care studiază în municipiul de pe Cerna, Iepuraşul vine cu o săptămână mai devereme. Intrarea la Castelul Corvinilor şi Grădina Zoologică va fi gratuită în cadrul săptămânii “Şcoala Altfel”.

Intrarea, pe baza carnetului vizat la zi

Pentru a beneficia de gratuitate, elevii pot vizita cele două obiective, pe baza carnetelor de elev sau student vizate pentru anul școlar în curs. Programul de vizitare al Castelului este între orele 9.00 şi 20.30 în perioada cuprinsă între 06 şi 11 aprilie şi de la 12 la 18, în data de 12 aprilie. Şi Grădina Zoologică va sta la dispoziţia micilor vizitatori, fiind deschisă zilnic între orele 10 şi 18, cu excepţia zilei de luni, când este închis.

În vizită la “locul de muncă” al primarului

Tot în cadrul săptămânii “Şcoala Altfel”, în data de 6 aprilie, administraţia locală propune şcolarilor care doresc, o vizită în instituţia în care lucrează primarul. Vizita se va face în grupuri organizate, iar copiii trebuie să fie însoţiţi de un cadru didactic.

Acţiuni derulate pe tot parcusrsul anului şcolar

Două zile mai târziu, în 8 aprilie, va avea loc o acțiune cu tema “Creşterea nivelului de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa sănătăţii orale”, organizată de Primăria Hunedoara, în parteneriat cu Colgate România. Copiii care vor participa la acțiune, vor primi produse de igienă orală de la Colgate România. O altă activitate dedicată şcolarilor, care va avea ca temă “Siguranța rutieră”, se va desfăşura în data de 9 aprilie, tot  în incinta Casei de Cultură din oraş. Elevii vor beneficia de sfaturi din partea reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Hunedoara. La cele două acţiuni desfăşurate la Casa de Cultură din oraş, vor lua parte doar elevii din clasele pregătitoare, urmând ca astfel de acţiuni să fie organizate pentru toţi elevii din ciclul primar, până la sfârşitul anului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + opt =

ACTUALITATE
Consiliul Local Deva a aprobat banii pentru plata burselor elevilor de la școlile din oraș         Mușcat de viperă, de două ori, pe munte         Doi ambasadori au venit la inaugurarea muzeului textilelor, fondat de Florica Zaharia         Tragedie pe Autostrada Deva – Orăștie         Cine sunt cei mai buni elevi ai promoției 2018         Absolvire la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva         Absolvire în sărbătoare, la Liceul Teoretic „Téglás Gábor”         Elevii de la Colegiul Național Decebal au celebrat absolvirea         Crimă urmată de sinucidere într-un teribil accident rutier (GALERIE FOTO)         Directorul Complexului Energetic Hunedoara a demisionat         Accident mortal pe DN 76         Cetatea Deva a fost ecologizată de elevi de la Colegiul Național Decebal         Pasionații de mașini sunt așteptați la Deva Auto Show 2018         CONTROVERSE. Războiul pe numele lui Arsenie Boca a continuat la Mănăstirea Prislop         Campanie preventivă pe teme de educaţie rutieră         Doi ani de întârziere la Autostrada Lugoj – Deva         Accident mortal pe DN 7, cu motocicleta         Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: „În coaliția PSD-ALDE nu s-a discutat niciodată despre modificări la Pilonul II de pensii”         Premii la Concursul Euroregional „Eugen Cuteanu”-Timişoara         Ștrandul din Hunedoara se deschide în 1 iunie