Brutarii nu mai umblă cu pâinea „vopsită”

De la jumătatea lunii ianuarie pe rafturile magazinelor vor dispărea produsele de panificaţie colorate artificial

painePâine fără coloranţi pe rafturile magazinelor de jumătatea acestei luni. De la data de 15 ianuarie, în produsele de panificaţie (pâine, cornuri, chifle, batoane, minibaghete, franzeluţe, împletituri etc.) sunt interzişi coloranţii, potrivit Ordinului 392/2013 emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Singura excepţie de la această regulă va fi făcută în cazul pâinii din malţ, în producerea căreia se va accepta în continuare utilizarea colorantului E150 a-d, zaharuri şi melase caramelizate, unul dintre cei mai utilizaţi în industria alimentară.

Pâine colorată cu coloranţi

„În ţară au fost descoperiţi producători de panificaţie care foloseau coloranţi sintetici pentru a da consistenţă şi culoare în special pâinii neagre. La noi în judeţ din produsele testate la laborator nu au fost identificate până acum asemenea abateri. Controalele la fabricile de pâine din judeţ vor continua lunar, pentru a vedea dacă sunt respectate standardele de fabricaţie impuse de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului”, a spus Dan Dumitran, inspector şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara.

Ingrediente pentru produsele neambalate

O altă noutate o constituie comercializarea produselor de panificaţie neambalate. Operatorii economici vor fi obligaţi să afişeze în reţelele de distribuţie a pâinii atât ingredientele cu efecte alergene din compoziţia produsului, cât şi denumirea produsului, al furnizorului şi preţul pe unitatea de măsură, dar şi pe cantitate. „În momentul când pe eticheta produsului sunt specificate ingredientele, cumpărătorul are posibilitatea de a achiziţiona sau refuza produsul respectiv. În ultima perioadă oamenii chiar consultă eticheta produsului, înainte de a-l cumpăra”, este de părere George Frântu, director al Boromir Deva.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Amfiteatrul cu 5.000 de locuri, ridicat pe ruinele arenei din Ulpia Traiana Sarmizegetusa         Medalie de aur pentru muzeu, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”         Controversele nodului rutier de pe Autostrada Deva – Orăștie, după accidentul soldat cu patru morți         Poliția Locală din Deva a demarat o campanie împotriva celor care împrăștie gunoaiele din tomberoane         Ce soartă are drumul spre Râușor, devastat de viituri         A înfipt cuțitul în soțul ei după un conflict domestic         Rezultatele la Evaluarea Națională         Bazin de înot construit în Petrila         Ursici, satul din Munții Orăștiei unde oamenii trăiesc ca în vremea dacilor         ZILELE CREDINȚEI ȘI CULTURII LA DEVA, ediția a V-a, 25-29 iunie 2018         Drumuri stricate de camioanele încărcate cu lemne         Arte marțiale pe Cetatea Devei         Lansare de carte la Hunedoara         Simulator de incendiu prezentat, în premieră în România, la I.S.U. Hunedoara         ACCIDENTUL FILMAT ÎN DIRECT: Imagini cutremurătoare cu carnajiu pe autostrada A1, provocat de un șofer care a intrat pe contrasens         Inundații în comuna Densuș         Dosarul lui Laurențiu Nistor analizat de judecătorii de la Înalta Curte. Miza – 80.000 de lei         Zilele Petroșaniului, sub semnul Centenarului         Apele Jiului înghit amenajările hidrotehnice stopate         FOTBAL. CS Hunedoara înfrântă în primul meci al barajului de promovare