Avram Iancu, însoţit de un timişorean în Marea Britanie

Un timişorean este cel care îl va însoţi pe Avram Iancu în Marea Britanie, acoplo unde în august reîncepe aventura traversării Canalului Mânecii.

Iniţial, o femeie din Lugoj a fost declarată câştigătoare, dar, după ce s-a bucurat, aceasta a anunţat că, din păcate, nu poate merge. Aşa că premiul i-a revenit celui de pe locul doi de la targerea la sorţi care s-a desfăşurat la Biblioteca Municipală Petroşani, acolo unde lucrează Avram Iancu. El este Iulian Petruţ, din Timişoara, care a confirmat imediat și în mod ferm prezența în echipa de suport a sportivului nostru. Avram Iancu a precizat că, prin această excursie gratuită oferită unui suporter, încearcă să răsplătească aprecierea şi sprijinul românilor care l-au susţinut necondiţionat. Anul trecut, Avram Iancu (39 de ani) a avut două tentative de a traversa înot canalul mânecii, dar a eşuat, prima dată fiind extrem de aproape de reuşită. Acum, mai vrea să încerce o dată, în luna august, iar pentru asta se antrenează din greu. Potrivt regulamentului competiţiei la care s-a înscris, pentru parcurgerea Canalului Mânecii, supranumit şi “Iadul de Gheaţă” din cauza temperaturii foarte scăzute a apei, situată între 13 şi 18 grade Celsius, sportivii nu au voie să poarte costume de protecţie din neopren, potrivit regulamentului competiţiei, motiv pentru care traversarea este şi mai dificilă. Avram Iancu a început pregătirile pentru noua tentativă încă din luna decembrie a anului trecut, a alergat pe dealurile şi munţii din zona Petroşaniului şi a înotat foarte mult. În luna februarie a început o serie de antrenamente de aclimatizare, la temperature apropiate de zero grade, înotând chiar pe sub gheaţă. Şi, cu toate aceste antrenamente dure, bărbatul este încrezător că de data aceasta va reuşi să traverseze Canalul Mânecii înot, fără costum din neoprene şi să devină primul român care atinge o asemenea performanţă.

Avram Marius Iancu este bibliotecar la Biblioteca Municipală din Petroşani, este căsătorit şi are trei fetiţe, iar familia i-a fost mereu alături. Competiţia pentru traversarea Canalului Mânecii la care va participa Avram Iancu se va desfăşura în perioada 9-13 august.

 

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − 8 =

ACTUALITATE
„Sub semnul lupului”, la DACFEST 2017         Vandalisme în Hunedoara         “PREMIANŢII FĂRĂ PREMII”, VARIANTA NASOALĂ. Consiliul Judeţean Hunedoara acordă diplome de excelenţă second hand         OPERAȚII PE RETINĂ. Performanțe la Clinica de Oftalmologie Opticline din Deva         Un jandarm montan a devenit eroul unui copil de șapte ani         “DECÂT” BUBUREŞTI. Niciun oraş din “provincie” nu-i destul de bun pentru Guvernul PSD         Hanul vechi din Orăștie a devenit monument al degradării         Adevărul despre jaful de la Castelul Corvinilor. Ce nu s-a aflat în aproape două luni de la dispariția banilor         ÎN ZONA ORĂŞTIE. Un absolvent din zece schimbă şcoala cu şomajul         Accident rutier grav provocat de o tânără de 21 de ani         Doi adolescenți de 16 ani au furat mașina unei tinere și au plecat la plimbare         Soarta tristă a faimoasei biserici de marmură din Alun         Fotograful care merge sute de kilometri pe jos pentru a promova Hunedoara         Vineri, Primăria Municipiului Deva nu încasează taxe și impozite locale!         CÂT VOR PLĂTI DEVENII? Preţul gunoaielor e la mâna primarului Ovidiu Moş         Traian Berbeceanu îi dă replica fostului său anchetator         Percheziții în Hunedoara, într-un dosar privind acordarea ilegală a diplomelor de studii         Furtunile au făcut pagube însemnate în nordul județului         Furtuna a distrus un drum din Retezat         TRAI PE VÂTRAI. Lefuri de opt ori mai mari decât plebea la Consiliul Judeţean