În anii Celui De-al Doilea Război Mondial, peste 5.000 de prizonieri sovietici, majoritatea aduşi din Germania, au fost deţinuţi în lagărle de muncă din Valea Jiului, care au funcţionat între anii 1941 şi 1944.
În primii doi ani de la înfiinţarea acestora, condiţiile în care au fost ţinuţi prizonierii au fost crâncene, potrivit unor rapoarte păstrate la Arhivele Naţionale din Judeţul Hunedoara. Un astfel de document, întocmit în urma unei inspecţii efectuate de Constantin Doraş, comandantul militar al Regiunii Miniere Petroşani, oferea detalii neobişnuite despre soarta celor peste 500 de sovietici din sublagărul de la Petroşani.
Durerea prizonierilor
Inspecţia a avut loc în taberele de prizonieri din Petroşani şi Petrila, în ziâlele de 7 şi 8 decembrie 1942, iar în 9 decembrie 1942, comandantul militar al Regiunii Miniere Petroşani, a prezentat raportul către Direcţiunea Minelor Petroşani.
„Prizonierii care se aflau în tabără erau la masă. Lipsea plutonierul Grăjdeanu, care ni s-a raportat că este la locuinţa sa. Prizonierii, fără niciun fel de comandă şi control, primeau masa de la bucătar şi apoi îşi căutau fiecare loc la masă şi îl ocupa acel care putea. O dezordine, o murdărie şi un miros de neînchipuit. Feţele prizonierilor arătau o durere mută, dând un aspect de ocnaşi condamnaţi fără drept de a murmura, păreau nişte fiinţe îndobitocite. Deşi în sala de mese era cald, totuşi prizonierii erau îmbrăcaţi cu mantale, cojoace etc., netunşi şi nebărbieriţi, murdari, în saboţi sau cu bocanci scorjiţi, cu pantaloni zdrenţe, mulţi fără cămaşă, un adevărat iad de oameni condamnaţi. Neîncrezători şi timizi, la început, ne priveau cu îndoială şi neîncredere. Le-am explicat scopul pentru care am venit între ei şi le-am cerut să raporteze fără teamă dacă au avut vreo nemulţumire, dacă li s-au luat din drepturile lor bani, hrană, efecte, dacă au fost bătuţi etc.”, se arăta în raportul comandantului militar al Regiunii Miniere Petroşani.
În urma inspecţiei şi a mărturiilor prizonierilor, şefii din dispozitivul de gardă al lagărului au fost trimişi în faţa Curţii Marţiale și au fost luate măsuri pentru a le îmbunătăți condițiile de trai ale prizonierilor.
Soldaţi neinstruiţi
A doua zi dimineaţa, comandantul militar a inspectat Lagărul de prizonieri din Petrila, unde situaţia prizonierilor era mai fericită decât a camarazilor lor din oraşul vecin. Soldaţii care se ocupau de supravegherea lor erau, în schimb, într-o stare deplorabilă.
„În interiorul taberei câteva umbre de prizonieri se furişau de la o baracă la alta. Ne-am oprit în mijlocul curţii şi am privit acest spectacol trist. Niciun gradat, niciun soldat. După un timp mi s-a prezentat un sergent cu căciula în cap, într-o ţinută detestabilă, fără niciun fel de educaţie ostăşească, roşu la faţă şi gras, din cauza mâncării bune pe care o primeşte de la tabără şi din cauza lispei de griji şi de răspundere. N-a putut să-mi dea nicio relaţie deoarece nu avea niciun consemn precis asupra atribuţiunile ce le are ca şi comandant de gardă. Deci garda de la tabără Perila este neorganizată şi necontrolată de organele militare respective. Am ordonat să se adune oamenii din gardă şi cu toată ruşinea am constatat că ţinuta lor era aproape ca a a prizonierilor şi nu aveau niciun fel de instrucţie, nu ştiau să mânuiască măcar arma, nici să ia poziţia de repaos: un spectacol foarte trist dat în faţa prizonierilor ruşi”, arăta raportul comandantului militar.
Pâine coaptă bine şi mălai
Şeful Comandamentului militar al regiunii a rămas însă mulţumit de modul în care prizonierii sunt hrăniţi. „Am inspectat bucătăria unde am constatat o perfectă rânduială şi o ordine ce poate fi exemplificată şi celorlalte tabere. Pâinea de calitate foarte bună, în greutate regulamentară, bine coaptă şi cu un gust foarte plăcut. În loc de mămăligă s-a făcut mălaiul foarte gustos. Recomand tuturor taberelor să înlocuiască mămăliga cu mălaiul, mai ales că aceasta este şi cerinţa prizonierilor. Am adunat toţi prizonierii veniţi de la lucru şi care se aflau în tabără. Şi aici este lipsă de educare a spiritului. Vina n-o poartă nimeni. Cei câţiva soldaţi aflaţi în gardă nu sunt răsplătiţi sub niciun raport a face educaţie acestor oameni care au uitat familia şi pe Dumnezeu. Este necesar ca la efectivul de circa 500 de prizonieri pe care îl are această tabără, să fie un ofiţer necesar atât pentru supravegherea şi controlul lor, cât şi pentru educaţie şi reînvierea spiritului lor uitat şi părăsit. Din cele constatate cu dl. Ing. Insp. Popovici, am constatat că domnia sa urmăreşte în a-şi face un punct de onoare din programul ce şi l-a întocmit, program ce urmăreşte o schimbare totală a situaţiei care se găseşte în prezent”, informa Constantin Doraş, comandantul militar al Regiunii Miniere Petroşani.
Acelaşi comandant a vizitat în 5 decembrie 1942 şi Lagărul din Vulcan, unde a descoperit o situaţie bună a prizonierilor, ordine şi curăţenie. De asemenea, a asistat la oslujbă religioasă ţinută de un preot român, secondat de un sovietic şi a constatat că în lagăr se aflau doi medici evrei, care aveau grijă de ceilalţi prizonieri.
