Accesul cu maşinile în Straja va fi restricţionat

straja (43)În ultimul sfârşit de săptămână, administratorii staţiunii Straja au întâmpinat dificultăţi mari în ce priveşte gestionarea traficului rutier pe drumul judeţean Lupeni – Straja. Locurile de parcare din zona turistică au fost insuficiente pentru cele peste 1.500 de maşini care au ajuns în staţiune. Au apărut blocaje pe tronsonul de aproximativ zece kilometri al şoselei spre staţiune şi blocaje pe aleile din Straja, din cauza lipsei locurilor de parcare şi a lipsei de comunicare cu turiştii. Aceştia au urcat în Straja fără să ştie dacă mai au locuri de paracre la dispoziţie. Iar când au fost anunţaţi că nu mai sunt, au ignorat atenţionările administratorilor staţiunii.

„În urma acestei situaţii, am luat decizia împreună cu autorităţile locale din Lupeni să fie pusă în funcţiune o barieră, la capătul drumului judeţean, unde este intrarea în Straja. Astfel, în staţiune accesul cu autoturismele nu va mai fi permis turiştilor. Ei trebuie să parcheze în locurile special amenajate. La baza telegondolei, parcarea va fi lărgită, iar pe drumul judeţean, din zona de pornire a telegondolei, vor fi amplasate indicatoare de presemnalizare, prin care turiştii vor fi informaţi asupra locurilor unde pot lăsa maşinile”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Dorin Gligor.

Potrivit acestuia, în momentul în care locurile din parcările de pe drumul spre Straja vor fi ocupate, turiştii nu vor mai fi lăsaţi să urce cu maşinile pe şosea. Li se va recomanda să îşi lase maşinile la baza telegondolei, în vecinătatea acesteia sau în Lupeni.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + nouă =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Geneva – între minunat și foarte scump         Spitalul județean de urgență amenajează o secție pentru RMN         Bărbat tâlhărit după ce a fost ademenit cu o noapte de sex         COSTEL AVRAM face minuni cu drumurile judeţene. Pe facebook şi din vorbe         ÎN APĂRAREA ŞEFULUI. Actori din Petroşani, cu jalba la „Împărăţie”         Incendiu în Deva         Accident grav pe DN 76, produs de o tânără de 19 ani         După 2.000 de ani… A apărut asfaltul până la poalele cetății dacice Piatra Roșie         Piatra romană descoperită sub cea mai veche biserică a Hunedoarei         Cum arată Parcul Dendrologic Simeria, la venirea primăverii         Tragedie lângă șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Părintele Crăciun Opre a fost pomenit la 7 ani de la trecerea la cele veșnice         Crucea de Flori, tradiția de Florii din Hunedoara         Paștele la Biserica Romano-Catolică din Hunedoara         Prima fântână arteziană de pe noua pietonală a intrat în probe         O APRECIERE OFICIALĂ. Sarmizegetusa Regia, model de bună guvernare a monumentelor UNESCO         Cât a mai rămas de executat din Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva, după cinci ani de lucrări         ALDE HUNEDOARA. Michael Meltzer: „Viitorul termocentralei Mintia este pe gaz”         Femeie înșelată de o necunoscută         Centrul pietonal din Hunedoara va fi inaugurat de Ziua Europei