5.000 de lei pentru o competiție sportivă neobișnuită: omul contra telescaunului

5.000 de lei este suma pe care o va aloca Primăria Municipiului Petroșani pentru o competiție sportivă mai puțin obișnuită, în care omul se întrece cu telescaunului ce merge în Parâng.

Este vorba despre evenimentul intitulat ”Run the lift”, la care Consiliului Local Petroșani va fi coorganizator alături de Asociaţia Sportivă Toma Coconea. Competiția va avea loc în data de 10 noiembrie 2018. De asemenea, participanții la acest concurs, precum și invitații vor fi scutiți de la plata transportului cu telescaunului.
Este cea de a doua ediție a evenimentului de alergare montană de ”tip vertical”, o întrecere inedită, om contra telescaun, pe un tarseu dificil, cu o distanță de 2,5 km.
Banii alocați de la bugetul local al municipiului Petroșani au ca destinație acordarea de premii pentru concurenți.
Potrivit organizatorilor, cursa este scurtă, de doar doi kilometri și jumătate, dar foarte intensă, în care participanții vor urca 615 metri diferență de nivel (de la cota 1070 la cota 1685).
Run The Lift este un concurs-eveniment de alergare montană organizat cu scopul promovării unui stil de viață sănătos și creșterii numărului de practicanți ai alergării în natură, în special a alergării montane.

Carmen COSMAN – PREDA

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Nemulțumiți lipsa investițiilor în infrastructura de distribuție a energiei electrice și de întârzierea avizelor         Patru suspecți de gripă în județul Hunedoara. Sunt sute de pneumonii!         PROIECT Peste 9 milioane de lei pentru modernizarea Casei de Cultură din Hunedoara         Bilanțul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Arbori tăiați ilegal         Paramedicii Salvital vor fi preluaţi de ISU Hunedoara prin lege anul acesta         Accident mortal produs de un tânăr din Hunedoara         Un braconier prins de jandarmi a aruncat căpriorul împușcat         500.000 de lei, în fiecare an, pentru idei care schimbă comunitatea!         Poliția Locală Deva – bilanțul activității pe anul 2018         Scandal pe postul de șef la Medicină Legală         Anuarul Sargeția va fi lansat la muzeu         Ajutor pentru Maria, femeia rămasă fără casa din pădure         NEGOCIERI/ Sindicatul ”Muntele” solicită bilete de odihnă și tratament pentru angajații CEH!         O tânără a fost răpită, iar iubitul său a fost bătut și tâlhărit         Ordin de protecție pentru un bărbat din Petroșani care a amenințat fiicele concubinei sale         Peste 150 de elevi au fost examinați medical, după ce o profesoară a fost diagnosticată cu TBC         Tragedie în satul Merișor         Finalizare proiect ”Extinderea capacității de producție a SECURIT GRUP SRL”         Condamnat după ce și-a înființat o cultură de cannabis