Când citesc o carte îmi place să-mi subliniez și să-mi transcriu, în jurnal, ideile care îmi plac din cărțile pe care le citesc. De azi, am ales să le împărtășesc cu voi, în fiecare sâmbătă și duminică.
”Margot”, romanul lui Gheorghe Brăescu, a apărut în anul 1942. Despre carte se spune că nu a fost un succes, însă eu m-am îndrăgostit de scriitura autorului. Este o poveste despre viață, frumusețe, fast, bogăție și decădere.
Gheorghe Brăescu este printre puținii militari din România care s-au ocupat și de literatură, pe lângă arme. În tinerețe a fugit de acasă pentru a se înrola în Legiunea Franceză, unde a luptat doi ani. Întors în țară, a absolvit Academia Militară, a ajuns maior și inspector al vieții culturale din armată. Tot atunci a început să scrie. În 1916, în timpul Primului Război Mondial, a luptat în cadrul campaniei din Transilvania. Este rănit și își pierde brațul drept. Este arestat și închis în lagărele germane de ofițeri din Straslund (pe insula Dänholm), Breseen (lângă Neubrandenburg) și Neisse (între Lamsdorf/Lambinovice și Oppeln/Opole, ambele acum în Polonia), apoi este eliberat, revine în țară unde este trecut în rezervă, cu gradul de general, în 1918. Așadar…
Ce credea Margot despre…femei & fete
”Sunt femei care atrag, dar nu știu să rețină un bărbat”.
”Pentru fetele care n-au cunoscut nevoia, căsătoria nu este un act serios, nu creează obligațiuni. E o formalitate plină de făgăduințe”.
”O femeie nu consimte să fie dezmierdată de mâini nesuferite”.
”O femeie tolerează un act de brutalitate, chiar o infidelitate trecătoare, dar nu iartă jignirea amorului propriu…”
”Incorigibilă, femeia poartă în fire nostalgia amorului unic”.
”Nimeni nu se poate lăuda că a stăpânit o femeie. Cea mai dezmoștenită de natură îți râde în nas sau când întorci spatele”.
”Viața nu cântărește mult la femeia care a pierdut speranța fericirii”.
Ce credea Margot despre… bărbați, tovarăși, oameni și amanți
”… bărbații sunt cum îi vezi, nu cum îi crezi; nu merită regrete. Inelul strălucitor, simbol al credinței, e lațul pe care ți-l întind ipocriți, încredințați că ai să te prinzi în el, ca ciocârlia amețită de înălțimile la care năzuiește”.
”Îmbătrânești repede, când nu ai alături tovarăș”.
“Un trai searbăd, lângă un bărbat stătut, egoist, înfumurat de numele ce purta, o maternitate oropsită, o adânciră în treburile gospodăriei. Se mândri o viață întreagă cu cozonaci uriași, cu șerbeturi de harem, cu mâncăruri grecești, sătulă de trai îmbelșugat, lingușită de musafiri nevoiași, slujită de un popor îndobitocit de slugi. Devenise femeia casnică, convențională, încărunțită vremelnic, de suferinți ascunse, de lacrămi șterse pe furiș. Plângea că nu trăise romanul închipuit în pension, visul tuturor fecioarelor, depoetizat de îndeletniciri vulgare”.
”Oamenii se împart în resemnați și răzvrătiți. Cei din urmă fac sau încearcă mereu. Amorul n-are decât o poruncă: iubește!”
”Intențiile bărbatului, care nu e dorit, răzvrătesc femeia, micșorându-l”.
”Amanții sunt ca servitoarele… La început au toate calitățile”.
Ce credea Margot despre… căsătorie & dragoste
”Căsătoriile cele mai bune sunt acelea care nu se fac. Resemnarea, eroismul pasiv recomandat de morală, e odios.”
“Dragostea prostește ființa. Instinctul nu cunoaște legi. Sortită să iubească, femeia crede că amorul scuză tot”.
”Mințile trebuie să fie de acord într-o căsătorie, nu inimile a căror învoială e de scurtă durată”.
”Ce-ar folosi aripile, fluturelui gătit de nuntă în culori cerești, dacă n-ar putea să zboare, capricios, din floare în floare?”
”Rudenia de orice grad este o legătură convențională, impusă de legi superioare, tradiționale. Nu are nici o valoare dacă nu este întărită de o prietenie devotată de același fel de a simți”.
Ce credea Margot despre….timp, vise și animale
”Timpul alină durerile, iar dezamăgirile cumințesc oamenii”.
”… care e rostul viselor, dacă nu realizezi nimic din vestea lor?”
”Prin puterea vieții, prin instincte, ținem de animale. Prin inteligență, ne ridicăm deasupra lor. Înfrânează-ți poftele, ca să trăiești sănătoasă. Fericirea crește, suferința scade, de bucuria tuturor, de lacrimi șterse de mâna celuilalt”.
Ce cred eu, Anamaria, despre… Margot
“Când mai târziu, prea târziu, te găsești în fața ireparabilului, ce-ți folosește un mănunchi de principii adunat de profesori, reprezentanții sexului tare, pentru uzul sexului slab?”
