Vineri, 13 octombrie, de la ora 12.00, va avea loc în Parcul localității Șibot (strada Principală, după traversarea căii ferate), un eveniment comemorativ organizate de: Școala gimnazială Șibot, Filiala „Cultul Eroilor Regina Maria” Orăștie și Primăriile orașelor Cugir și Geoagiu, al comunelor Șibot și Romos împreună cu Asociațiile „Vinereana”, „Câmpul Pâinii”, „Castelul Corvinilor Hunedoara”, „ACMRR „Nicolae Macici” Orăștie, „Pro Cugir”, „Ordinul Scutierilor de Muhlbach” și Parohia Ortodoxă Șibot, Biserica Evanghelică Orăștie, Protopopiatul Greco-Catolic Orăștie, Biserica Reformată Orăștie.
Programul va fi deschis cu Tedeum, ca apoi să urmeze Cuvântul autorităților, evocare istorică, cuvântul invitaților și depunere de coroane.
Bătaia de la Câmpul Pâinii (13 octombrie 1479)
O puternică oaste (circa 40.000 oșteni) condusă de pasa de Vidin, Ali Mihaloglu și Iskender bey trece Dunărea pe la Orșova.
Alături de un corp de oaste muntean condus de Basarab Ţepeluş, atacă Transilvania. Înaintând pe Valea Oltului, mergând până la confluența cu Lotrul, după care, se despart, pentru a cuprinde o arie cât mai largă. Oastea condusă de Ali bey coboară pe Valea Sebeșului, cealaltă, condus de Iskender bey, coboară spre Hațeg și Caransebeș. Acestea atacă și jefuiesc Sebeș, Alba Iulia, Hațeg și Hunedoara, după care fac joncțiunea pe Valea Mureșului.
Lângă Orăștie, otomanii au întâlnit armata creștină, din care făceau parte trupele voievodului Transilvaniei Stefan Báthory de Ecsed, oastea condusă de primarul Sibiului, Georg Hecht, un mic corp ce avea în frunte pe comitele Timișoarei și căpitanul general al armatelor maghiare, Pavel Chinezul (Pál Kinizsi), un grup de munteni, strânși de fostul domn Laiotă Basarab, alături de sârbii despotului Vuk Branković, în total 12.000 – 15.000 de oşteni.
Lupta se dă pe Câmpul Pâinii, în apropierea Orăștiei. Oastea creștină era flancată de steagurile secuiești și de banderiile nobiliare, în stânga, și de steagurile săsești și românești, pe dreapta, în centru aflându-se cavaleria grea. Trupele voievodului Stefan Báthory dau primul atac, cea mai mare parte a muntenilor, plasați în fruntea oștilor otomane, fiind ucisă. Ele sunt copleșite de oastea otomană net superioară. În pragul unei catastrofe, Pavel Chinezul atacă fulgerător din spatele oștirii otomane și obține o victoria, mai mult de jumătate din oastea otomană căzând pe câmpul de bătălie. Cei râmași se retrag în neorânduială, fiind urmăriți de creștini până la graniță.
Bătălia are un important ecou, atacurile otomane asupra Transilvaniei se răresc, iar cele care au loc sunt mai puțin primejdioase.