Complexul Energetic Hunedoara vrea garanții pentru căldura care ajunge la populație

După ce a rămas cu datorii considerabile, Complexul Energetic Hunedoara cere garanții pentru energia termică livrată populației din Petroșani. Edilii nu ar vrea, iar situația este încâlcită și asta pentru că s-ar putea ajunge la sistarea căldurii livrate în sistem centralizat.

După mai multe runde de negocieri între administrația publică locală și oficialii CEH, populația din Petroșani a beneficiat, de luna trecută, de agent termic în sistem centralizat. Lucrurile sunt însă departe de a fi lămurite, iar caloriferele ar putea rămâne reci din nou. Asta pentru că CEH cere acum garanții și chiar plata în avans a serviciilor.

Complexul vrea ca noi să garantăm contravaloarea energiei termice furnizate și tot odată să le dăm un avans. Eu nu pot semna așa ceva. (…) Vă și spun de ce nu mai semnez. În 2017 am semnat comanda doar la avizat și ne-au dat în judecată că nu le-am plătit întreaga cantitate furnizată. Adică diferența de la subvenție până la suma totală. Este vorba de zeci de miliarde. Ei vor cumva să se acopere și să știe că vor lua banii de la primărie, pe pierdere. Eu nu sunt de acord să semnez așa ceva. Dacă cumva se va întâmpla să se sisteze furnizarea energiei termice nu va fi din vina mea. Noi am mărit și subvenția pentru Gigacalorie din ianuarie. Decizia la S.C. Termoficare S.A. o ia lichidatorul, noi nu mai avem nici un pic de putere. Între timp noi am achitat subvenția și pe luna decembrie”, a precizat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi în ședința de Consiliu Local.

Grav este că dacă se va ajunge la sistarea agentului termic și instalațiile sunt în pericol.

Nici măcar nu le mai putem conserva. Frigul nu se va opri aici și instalațiile vor îngheța. După ce se va rezolva această situație, aceste instalații nu vor mai putea fi folosite”, a explicat consilierul local Florian Bican, fost director al societății de termoficare din Petroșani.

De precizat că, din luna decembrie, tariful energiei termice a crescut, conform unei hotărâri aprobate de Consiliul Local al Municipiului Petroșani.

De distribuția agentului termic în Petroșani se ocupă tot societatea de interes local SC Termoficare SA, aflată în procedură de faliment, care a obținut acordul creditorilor în acest sens.

Potrivit hotărârii de Consiliu Local, de la 157,27 de lei/GCal cât a fost tariful pentru energia termică facturată populației în perioada ianuarie – noiembrie 2018, de la 1 decembrie tariful este de 187,09/GCal. Prețul căldurii care ajunge în caloriferele celor din Petroșani racordați la sistemul centralizat de termoficare este însă subvenționat de la bugetul local. Aleșii au aprobat suma de 46,77 GCal ca subvenție unitară pentru luna decembrie.

Carmen COSMAN – PREDA

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Complexul Energetic Hunedoara vrea garanții pentru căldura care ajunge la populație

  1. Cetateni

    Sa se schimbe reteaua de termoficare in toata Valea Jiului ! Vrem caldura si apa calda in toata Valea Jiului ca stam pe un munte de carbune (huila , carbune superior) !

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece − 13 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Sfârșit de săptămână aglomerat la Sarmizegetusa Regia, în ciuda restricțiilor de circulație         Spectacol la Teatrul de Artă Deva: „Audiția.ro”         Ziua Poliției Române, celebrată în județul Hunedoara         Echipa RobotX din Hunedoara va reprezenta România la Campionatul mondial de Robotică         EUROPARLAMENTARE. Iuliu Winkler, Medalia de Aur a Societății pentru Încurajarea Progresului din Paris         ZIUA MONDIALĂ A APEI. Apa Prod, lecţii deschide despre rostul apei în trei municipii din judeţ         Invazie de pelerini la Mănăstirea Prislop: mii de oameni s-au rugat la mormântul lui Arsenie Boca         Fântâna arteziană din Piaţa Victoriei va fi repusă în funcţiune         Accident mortal pe șoseaua Hațeg – Petroșani         Gest golănesc făcut de Costel Avram: a îmbrâncit o jurnalistă care a venit să îi pună întrebări         Răzvan Mareş și alţi patru au furat prezenţa unor copii la Madrid, la un eveniment unic în viaţa tinerilor sportivi         Și eu… România în primul rând!         Un fiu al pădurenilor         Chinez prins muncind la negru în Hunedoara         Intrare gratuită la Sarmizegetusa Regia         Ce se întâmplă cu proiectul de 20 de milioane de euro, pentru transportul ecologic din Valea Jiului         Drum de cinci kilometri din Ținutul Pădurenilor modernizat cu fonduri de la Consiliul Județean         Rusalin Ișfănoni a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Hunedoara         Cum s-a ajuns la dezastrul de pe drumul județean spre Sarmizegetusa Regia         Florin Radu, consilier independent la Băiţa, s-a înscris în ALDE