Complexul Energetic Hunedoara poate accesa ajutorul de stat

Complexul Energetic Hunedoara poate să-şi mai tragă sufletul câteva luni, în condiţiile în care poate accesa prima tranşă a împrumutului aprobat de Guvernul României.

Este vorba despre cel de-al doilea ajutor de stat aprobat de Guvern, în valoare totală de 167 de milioane de lei, care va fi acordat în două tranşe. Acest împrumut poate fi accesat de compania energetică, după ce Ordonanța de Guvern prin care s-a alocat suma respectivă ca ajutor de stat individual pentru salvare, a fost publicată în Monitorul Oficial. Cele 167 de milioane de lei vor fi acordate în două tranşe, iar prima tranşă are valoare de 98,4 milioane de lei potrivit deciziei Executivului. Suma va fi împărţită pentru achiziţionarea certificatelor de carbon pentru cele două termocentrale, respectiv pentru a achita TVA-ului aferent instalației de desulfurare de la Termocentrala Paroșeni, dar şi pentru efectuarea reparațiilor la grupurile energetice de la termocentralele Mintia și Paroșeni. De precizat, însă, că banii sunt alocaţi strict pentru sectorul energetic şi în condiţii foarte bine determinate şi niciun leu nu poate ajunge pentru divizia minieră.

« Ajutorul reglementat prin acest act normativ nu se acordă în sectorul cărbunelui și pentru a demonstra că nu va fi utilizat în sectorul minier, activitatea minieră a societății se va separa legal de celelalte activități. În acest scop, după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență și având în vedere că ajutorul de stat individual de salvare a fost autorizat de Comisia Europeană în data de 21 aprilie 2015, societatea va iniția demersurile pentru separarea activității miniere de celelalte activități », a precizat Guvernul într-un comunicat.

Condiţii stricte de acordare

De asemenea, Executivul spune că acordarea celei de-a doua tranşe, în sumă de 68, 524 milioane lei este condiţionată de reîntregirea veniturilor rezultate din privatizare, respectiv de rambursarea împrumutului acordat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2015 privind acordarea unui împrumut Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A. din venituri realizate din privatizare. « Împrumutul se acordă, în baza unei analize economico-financiare realizate de către EximBank – S.A. în vederea stabilirii capacităţii de rambursare. Rambursarea împrumutului de 167 de milioane de lei se efectuează integral, în termen de 6 luni de la acordarea acestuia, împreună cu dobânda aferentă. Până la data scadenței împrumutului, Societatea Complexului Energetic Hunedoara S.A. are obligația să prezinte Ministerului Finanțelor Publice planul de restructurare notificat Comisiei Europene. În baza acestui Plan de restructurare, la solicitarea societății, Ministerul Finanţelor Publice poate prelungi perioada de acordare a împrumutului, în aceleași condiții de dobândă. Dacă în termen de 6 luni de la momentul acordării împrumutului de stat individual pentru salvare, societatea nu prezintă un plan de restructurare sau dovada restituirii ajutorului de stat individual pentru salvare, aceasta este obligată să prezinte un plan de lichidare voluntară », se mai arată în comunicatul menţionat anterior.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

paisprezece + 3 =

ACTUALITATE
SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor         Reparații pe șoseaua Deva – Lugoj         Asigurații nu mai au nevoie de adeverințe de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a beneficia de servicii medicale         Trei incendii au avut loc în Hunedoara         Povestea Râușorului, micul paradis al schiorilor din Retezat         Caritas Petroşani, proiect pentru oamenii străzii         Elevii îngheaţă de frig la o şcoală din Vaţa. Primarul şi fochistul se acuză reciproc         PROBLEMELE CETĂȚEANULUI. Scandal pe locurile de parcare în Deva         TRADIŢII UITATE: Săptămâna de mijloc și „Trecerile Mari”         Tânărul care a abuzat sexual șase fete s-a arătat nemulțumit de condamnare         Spărgători de case prinși de polițiști         Cum au explicat drumarii mizeria din refugiile Autostrăzii Deva – Orăștie         Recorduri la Castelul Corvinilor: 10.000 de euro pentru trei zile de filmări         Cinci incendii au avut loc în weekend         REACŢIA OPOZIŢIEI. Liberalii cer eliminarea impozitului la toate pensiile şi salarii majorate la primari         VIOREL ARION A PIERDUT ŞI ŞEFIA PARTIDULUI. Vasilică Potecă preia organizaţia municipală PNL Hunedoara