Mai multe clădiri cu valoare istorică aflate pe amplasamentul Exploatării Miniere Petrila sunt pe care să fie salvate de la demolare de MInisterul Culturii. Întrebarea este, însă, cine le va administra, pentru că MInisterul Finanţelor nu vrea să renunţe la pretenţiile financiare ridicate în repetate rânduri.
Ca urmare a unui demers pornit de o parte a aleşilor locali, dar şi ca urmare a demersurilor făcute de organizaţii non – guvernamentale care vor să salveze zestrea istorică a celei mai vechie xploatări miniere din Valea Jiului, o comisie din partea Direcţiei Judeţene de Cultură efectuează, în aceste zile, o expertiză de specialitate a clădirilor istorice de pe platforma Exploatării Miniere Petrila. În total, Comisia Centrală de pe lângă Ministerul Culturii a decis că un număr de șapte clădiri ce aparțin minei Petrila sunt monumente istorice, iar acestea ar fi Puțul Centru, preparația veche, puțul cu schip, atelierul mecanic, compresoarele vechi și termocentrala veche. Deocamdată imoblele cu valoare istorică au scăpat de la demolare până când expertiza va fi finalizată, iar dacă se va ajunge la o înţelegere istoria Minei Petrila ar putea rămâne în picioare. Aurel Anghel, directorul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului a precizat că expertiza se va finalize cam în două săptămâni şi până atunci lucrările s-au sistat. Încă nu este venit ordinal de ministru pentru clasificarea lor ca monumente istorice, însă toţi cei implicaţi speră că finalul va fi unul pozitiv. Anghel spune că este de acord cu preluarea clădirilor de către administraţia publică din Petrila şo descărcarea lor din gestiune SNIMVJ, însă în cadru legal. “Urmează ca în următoarele două săptămâni să ne punem la masa dialogului, toşi factorii implicaţi, şi să vedem ce se poate face. Sunt de acord ca aceste clădiri să se preia, dar în cadru legal”, a declarat directorul SNIMVJ; Aurel Anghel.
Ministerul Finanţelor vrea bani!
Până la urmă, însă, aceasta este pură teorie şi asta pentru că, din cele 7 imobile de pe listă doar 6 mai există faptic. Vechea termocentrală, care a fost predată administraţiei publice din Petrila a fost dărâmată în urmă cu aproximativ doi ani, înainte ca ea de a intra în circuitul de avizare cererea de includere a clădirilor istorice, şia sta chiar de către administartorul ei. Altfel spus, Primăria Petrila nu a putut gestiona nici măcar o clădire, dar mai vrea încă 6 în folosinţă! Şi mai sunt niştze aspecte de luat în calcul. La ora la care vorbim, Ministerul Finanţelor nu vrea să predea clădirile cu titlu gratuit, aşa cum au solicitat edilii din Petrila. „Cei de la Ministerul Finanţelor ne-au cerut 75 de miliarde de lei vechi pentru activele Minei Petrila. Este o sumă mult prea mare pe care nu o putem plătit nici eşalonată. Nu pot angaja bugetul Petrilei la aşa cheltuială pentru că şi aşa este sărac. Noi am cerut clădirile cu titlu gratuit, dar nu au vrut să ni le dea” , dezvăluia nu cu mult timp în urmă Primarul Ilie Păducel. O altă problemă ar fi paza imobilelor. Pentru 8 posturi de pază, potrivit informaţiilor noastre, Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului plăteşte 70.000 de lei pe lună. Are, oare, administraţia publică aceşti bani pentru a proteja clădirile de hoţii ce vor da târcoale perimetrului minier?! O altă variantă, mai ieftină, ar fi asigurarea perimetrului cu poliţişti locali, dar aceştia sunt oricum insuficienţi ca număr şi pentru actualele misiuni pe care le desfăşoară. Sunt probleme care vor trebui discutate, analizate de toţi factorii responsabili, astfel încât clădirile cu valoare istorică de la Mina Petrila să aibă cu adevărat un viitor iar viitorul lor administrator să le pună cu adevărat în valoare şi să le includă într-un circuit turistc, aşa cum se intenţionează.
O istorie fascinantă
Puţul Centru al Minei Petrila a fost construit de nemţi, începând din 1943. De partea electrică s-au ocupat cei de la Siemens Berlin, iar partea mecanică a fost asigurată de firma Demag. Pentru realizarea acestei consturcţii, în 1943 aici a fost detaşat „monteurul – şef” Iosif Drexler. Era plătit cu 4,50 lei pe ora de lucru, avea o indemnizaţie de 1.400 de lei pentru deplasare, cât şi locuinţa, iluminatul şi înclăzirea asigurată. Pentru venirea lui în ţară chiar şi Comandamentul Militar şi-a dat acceptul, arată arhiva vremii, pentru că vremurile o impuneau. Drexler era extrem de apreciat de partea română şi, aşa cum o să vedem, a fost considerat de neînlocuit. În data de 18 noiembrie 1943 s-a început montarea maşinii de extracţie a Puţului Centru, acelaşi puţ care funcţionează şi la ora actuală. Lucrurile au mers ca la carte, conform proiectului, până în 1944 când Drexler este luat prizonier şi internat într-un lagăr din zona Haţegului. Într-o notă din octombrie 1944 se arată că nu se poate continua lucrarea fiindcă acesta a fost internat în lagăr, iar autorităţile române fac tot posibilul să-l elibereze. Direcţiunea minelor se arată neputincioasă în demersul de eliberare a lui Iosif Drexler, după cum arată documentele vremii: “Sforţările făcute pentru eliberarea din lagăr a D-lui Iosif Drexler le putem considera definitiv încheiate cu rezultat negative”. În aceste condiţii, partea română a fost nevoită să continue execuţia cu forţe proprii, conform unor adrese care datează din 1945. Drexler a rămas în lagăr, iar în 1946 a trimis conducerii societăţii din Petroşani o carte poştală pentru a mulţumi că i s-a returnat trusa de scule, dar şi pentru cele 3 kilograme de slănină primate drept răsplată! Puţul Centru a avut de-a lungul vremii diverse denumiri, fiind „botezat” la un moment dat chiar Ana Pauker. Pentru el se zbat acum cei ce doresc să salveze istoria Minei Petrila, având în acelaşi timp valoare şi datorită unicităţii instalaţiei de extracţie, unică în Europa, ce funcţionează din 30 iulie 1946 încontinuu.
