Cinci trofee în vitrina CNS Cetate Deva, „Cupa BIG a liceelor”

Punct final în cea de-a opta ediție a „Cupei BIG a liceelor” la fotbal în sală, o competiţie reuşită din toate punctele de vedere.

Ultimele meciuri s-au disputat săptămâna trecută la Sala Sporturilor din Deva, care a fost plină de tineri şi susţinători ai elevilor celor patru echipe finaliste. Galeria celor de la CNS Cetate Deva a fost la înălţime pe toată durata meciului din finala mare, scandând, cântând şi pe ritm de tobe şi-au condus frenetic favoriţii spre victorie până la fluireul final.

Cea de-a opta ediție a „Cupei BIG a liceelor” la fotbal în sală a fost organizată de către postul de radio BIG FM Deva, fiind sprijiniți de către Primăria și Consiliul Local al municipiului Deva, Consiliul Județean Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Sala Sporturilor din Deva, Sport Club Municipal Deva și Crucea Roșie Deva, precum și de mai mulți sponsori privați.

Hunedoara pe podium cu medaliile de bronz

În „finala mică”, s-au întâlnit Colegiul Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara tricouri alb-albastru şi Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” din Călan culori galben-roşu. Hunedorenii care încă de la începutul competiţiei era principalii favoriţii la câştigarea cupei au învins, cu scorul de 5-2, echipa din Călan pregătită de experimentatul prof. Karoly Gaspari. Jucătorii de la “Matei Corvin” s-au desprins decisiv încă din prima repriză, la pauză conducând cu 3-0, prin golurile lui Andrei Kocsis, în minutul 6, și Alexandru Marcu, în minutele 10 și 11, acesta din urmă ratând și o lovitură de pedeapsă în minutul 12 trimiţând balonul în bară.

În repriza a doua Marcu face 4-0, în minutul 23, Ionuț Ardelean reduce din handicap în minutul 26 din pasa lui Flavius Iacob. Marcu reface diferența de patru goluri, în minutul 27 la o greşeală în apărarea celor de la Călan. Scorul final a fost stabilit de Ionuț Ardelean, în minutul 38 dintr-o acţiune de contraatac personală și, astfel finalista de anul trecut, Colegiul Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara, a cucerit medaliile de bronz. Jucătorii echipei Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” din Călan s-au luptat pe teren ca leii, până în ultimele secunde şi s-au bătut pe fiecare minge.

CT Matei Corvin: Bogdan Jurca, Eduard Magyari (portari) – Paul Cubleșan (căpitan), Alexandru Marcu, Darius Bularda, Răzvan Caval, Adrian Marinca, Raul Vitonescu, Albert Potcovaru, Andrei Kocsis, Daniel Chelemen. Antrenor: prof. Sorin Cimpoca

LT Ovid Densușianu: Eduard Șerban, Alexandru Roman (portari) – Călin Cic (căpitan), Florin Lungu, Adrian Ciolga, Ionuț Ardelean, Flavius Iacob, Marius Pintea, Cătălin Rășcanu, Alexandru Rotaru, Nicușor Crețu. Antrenor: prof. Karoly Gaspari

Au marcat: Andrei Kocsis (6), Alexandru Marcu (10, 11, 23, 27) / Ionuț Ardelean (26 și 38)

Arbitri: Andrei Fodor și Marius Corui

Și-au trecut în cont cel de-al 5-lea trofeu

În marea finală s-au întâlnit cei de la Colegiul Național Sportiv „Cetate” tricouri alb albastru cu cei de la Colegiul Național „Decebal” echipament albastru. Meciul s-a încheiat cu victoria celor de la CNS „Cetate”, cu scorul de 7-1 cu o primă repriză echilibrată. „Cetate” a deschis scorul în primul minut de joc, prin Vlad Totoi la o fază de joc care nu anunţa mai nimic, mingea era pasată în semicerc precum la handbal, un şut de la distanţă pe jos şi portarul este surprins. „Decebal” egalează din lovitură de pedeapsă, în minutul 8. Vlad Totoi atinge balonul cu mâna în careu şi primeşte cartonaşul galben, iar Alexandru Culcer îl învinge pe portar cu un şut puternic plasat în stânga lui. Însă scorul la pauză a fost de 2-1 pentru „sportivi”, grație golului lui Mihnea Toader, din minutul 13 scăpat singur pe contraatac.

În repriza a doua cei de la CNS „Cetate” Deva au controlat cu autoritate jocul și au mai înscris de cinci ori, prin Marius Lupu, în minutele 27 și 25, Denis Boldor, în minutele 33 și 40, și Bogdan Branea, în minutul 38. În urma acestui succes, cei de la  CNS „Cetate” și-au apărat titlul cucerit anul trecut și și-au trecut în palmares cel de-al cincilea succes la  „Cupa BIG a liceelor” la fotbal în sală, trofeul mai fiind cucerit, în trecut, de cîte o singură dată, de către  Colegiul Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara și de echipe de la două unități de învățământ din Deva, Colegiul Tehnic “Transilvania” și Liceul Teoretic „Traian”, desființat între timp. Finala a fost arbitrată de doi cavaleri ai fluierului din Deva, Eduard Kovacs și Florin Anca, ambii fiind arbitri în Liga I de futsal.

CNS Cetate Deva: Alin Achimeț, George Mocanu (portari) – Robert Thoth (căpitan), Vlad Totoi, Andrei Demian, Mihnea Toader, Denis Boldor, Marius Lupu, Bogdan Branea, Robert Duță, Adrian Stanca. Antrenor: prof. Gheorghe Iclozan

CN Decebal: Bogdan Danciu, Lucian Butaș (portari) – Alexandru Culcer (căpitan), Bogdan Conea, Andrei Ciornea, Darius Costea, Răzvan Retegan, Raul Lazăr, Valentin Tamaș, Cătălin Goldrag, Cristian Puiu. Antrenor: prof. Cristian Bauman.

Au marcat: Vlad Totoi (1), Mihnea Toader (13), Mariu Lupu (27 și 35), Denis Boldor (33 și 40), Bogdan Branea (38) / Alexandru Culcer (8, pen.)

Premii consistente oferite de organizatori

La finalul competiției primele patru clasate au fost premiate cu materiale sportive, cupe , trofee, medalii, carduri Aqualand Deva, 6 mingi de fotbal fiecărei echipe, rucsacuri, sucuri şi dulciuri fiecărui elev și s-au acordat și distincții individuale, acordate de sponsori. Echipa de futsal Autobergamo Deva prin managerul ei Dorin Popa prezent în sală la finale, a oferit fiecărei echipe o minge de fotbal Joma cu autografele jucătorilor de futsal.

S-au premiat astfel:

-cel mai bun şi tehnic jucător, Vlad Totoi, de la CNS „Cetate Deva”;

– cel mai bun portar, Alin Achimeț, CNS ,,Cetate Deva”;

-golgheterului competiției, Alexandru Marcu, CT „Matei Corvin” Hunedoara cu 11 goluri înscrise şi un abonament la Fitness Shop Class;

-cel mai tânăr jucător al competiției, Robert Grosu, clasa a IX-a la Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” Deva a primit o minge de fotbal.

Din partea presei a fost înmânat premiul reprezentând Trofeul Fair-Play pentru cea mai frumoasă galerie, Colegiul Național Sportiv „Cetate” din Deva.

 Trofeul Cupa BIG a liceelor” a fost înmânat de către directorul DJST Marius Simina, într-o atmosferă infernală de muzică, ţipete de bucurie şi joc de confetti în mijlocul sălii, directorului sportiv al CNS Cetate Deva Cristian Adrian Liga prezent la festivitate.

 Declaraţii la final:

Nu este numai meritul meu, este şi meritul colegului meu Marius Sârbu câştigarea cupei, el a organizat echipa eu am reprezentat-o. Încă o dată se dovedeşte faptul că lucrăm în echipă, lucrul în echipă este eficient. Copii au multe ore de pregătire în regim şcoală, ei joacă împreună de mulţi ani. Ne-am temut puţin de stilul de joc avut de cei de la Decebal data trecută jucând mai închis, dar au greşit şi au ieşit la joc. Toată echipa merită felicitată, mi-au plăcut Lupu, Totoi, Achimeţ toţi au jucat foarte bine.” Antrenor prof. Gheorghe Iclozan CNS Cetate Deva.

Mă bucur foarte mult că am reuşit să aducem din nou bucurie în sufletul tinerilor să organizăm ediţia a 8-a a cupei liceelor la fotbal în sală. A fost o competiţie dedicată tinerilor, sportivilor, celor care le place să ajungă acolo în frunte, să fie campioni desigur. Felicit toate echipele care au participat la turneul nostru şi consider că sunt campioane toate, din punctual meu de vedere au fost extraordinari. Vreau în mod special să felicit şi profesorii, antrenorii şi toată echipa care m-a ajutat, o familie până la urmă şi presei în mod special pentru promovare. Sper ca anul viitor să fie deasemenea o ediţie la fel de reuşită dacă nu şi mai bună decât cea din 2017.” Organizator director radio BIG FM Deva Marius Dragomir.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × doi =

ACTUALITATE
Imagini de poveste realizate pe un traseu dificil din Retezat         Sărbătoarea Greco-Catolicilor din Orăștie         Fii satului Văleni s-au strâns laolaltă         De jale și dor la Capela din Orăștie         FOTOGALERIE. Autostrada Lugoj – Deva: peste 170 de utilaje și 500 de municitori au fost mobilizați pe Lotul IV         Cine este tânărul condamnat pentru incendierea mașinilor șefilor din penitenicar         Motociclist rănit după ce a evitat un biciclist         Două femei rănite într-un accident rutier         A incendiat gospodăria vecinilor         FOTO. Carla’s Dreams a concertat în Hunedoara         DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară         DEZVOLTARE URBANĂ. Deva a primit bani europeni la mica înţelegere         JOCURI DE CULISE LA DEVA. Ovidiu Moş (PSD) a „premiat” consilierii PSRo care l-au făcut primar         Persoană rătăcită Pasul Vâlcan         Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat