Chinezii nu au mai venit la Mintia, dar vor să investească în alt proiect în care CEH a băgat milioane de euro

Chinezii au abandonat proiectul investiţional de la Termocentrala Mintia – asta dacă s-a dorit vreodată cu adevărat – dar, în schimb, pun ochii pe centrala hidroelectrică Tarniţa – Lăpuşteşti, în care Complexul Energetic Hunedoara a pompat vreo 2 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, trei consorţii chineze au trecut de etapa de precalificare pentru dezvoltarea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpusteşti.

“S-a încheiat etapa de precalificare a investitorilor interesați în participarea la dezvoltarea proiectului ‘Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița-Lăpuștești’. După analiza actelor depuse de potențialii investitori, s-a constatat că au îndeplinit condițiile solicitate în Documentația de precalificare, trei consorții chineze formate din firmele: CHINA GEZHOUBA GROUP COMPANY LIMITED și WU LINGPOWER CORPORATION LIMITED; CHINA HUADIAN ENGINEERING CO. LTD. și GUIZHOU WUJIANG HYDROPOWER DEVELOPMENT CO. LTD.; HUANENG LANCANG RIVER HYDROPOWER INC.  și HYDROLANCANG INTERNATIONAL ENERGY CO., LTD. Conform procedurii de selecție a investitorilor, pe baza ofertelor depuse, consorțiile anterior amintite vor fi invitate să participe la rundele de negocieri preliminare și neangajante. În funcție de rezultatele obținute, societatea Hidro Tarnița S.A., sub coordonarea Comisiei de Negociere și Implementare, va elabora Caietul de Sarcini final, document care va conține toate elementele și condițiile ofertei finale și angajante, ofertă pe care consorțiile chineze vor fi invitate să o depună. Dupa finalizarea ultimei etape — cea de derulare a licitației cu oferta închisă în plic sigilat — se va desemna un investitor câștigător, care va semna toate documentele necesare participării la acționariatul Hidro Tarnița S.A., în vederea realizării, implementării și operării proiectului CHEAP Tarnița — Lăpuștești”, au anunţat reprezentanţii Ministerului Energiei. Realizarea centralei hidroelectrice Tarnița-Lăpuștești presupune o investiție green-field estimată la aproximativ un miliard de euro. CHEAP Tarnița-Lăpuștești va fi localizată în nord-vestul României, la aproximativ 30 km de orașul Cluj Napoca, pe valea râului Someșul Cald, iar oficialii Ministerului Energiei susţin că realizarea proiectului va contribui semnificativ la dezvoltarea economică a țării, dar și a zonei situate în apropierea orașului Cluj Napoca, proiectul presupunând crearea a peste 4.000 de locuri de muncă.

De proiectul de la Tarinţa se leagă strâns numele Complexului Energetic Hunedoara, care a pompat vreo 2 milioane de euro, deşi este cu un picior în groapa financiară, asta la constrângerea Executivului. În anul 2013, în urma unei decizii a Guvernului a fost înființată compania de proiect Hidro Tarniță cu un capital social de 115.000 lei și doi acționari, Complexul Energetic Hunedoara și SAPE Electrica. Compania ar trebui să se ocupe de proiectul de peste 1 miliard de euro privind construirea hidrocentralei Tarnița-Lapuşteşti. Un proiect pentru care s-au cheltuit în mod inutil circa 5 milioane de euro pe studii de fezabilitate care nu au dovedit în vreun fel oportunitatea acestuia, spun cei de la Hotnews pe baza datelor oficiale. Practic este un proiect care înghite bani degeaba. Mai mult, fostul ministru delegat pentru energie Constantin Niţă a obligat Complexul Energetic Hunedoara, la începutul lui 2013, să participe la majorarea capitalului social al Hidro Tarniță cu 8,8 milioane lei, în două etape, până la 30 aprilie cu 30% din sumă și până la 31 decembrie 2014 cu restul. Însă CE Hunedoara a vărsat doar 30% din sumă, pentru restul neavând bani. Chiar și avansul de 30% a contribuit la destabilizarea situației financiare a complexului. Culmea e că Hidro Tarnița a somat societatea să plătească restantele de 6,3 milioane de lei dar și dobânzi de întârziere și daune care curg de la 31 decembrie 2014. Totul pentru o societate și un proiect care nu și-au dovedit până acum utilitatea.

 

“Vechii prieteni” chinezi

Şi, dacă tot vorbim despre chinezi, trebuie spus că aceştia nu sunt deloc străini de Complexul Energetic Hunedoara, ei fiind priviţi multă vreme drept salvatorii Termocentralei Mintia.

Reamintim că, la Mintia ar fi trebuit să fie implementat, cu ajutorul unui credit furnizor, un program de modernizare a Grupului 4 şi realizarea instalaţiilor de desulfurare de la grupurile 3 şi 4. La începutul lunii septembrie 2014, Guvernul a anunţat că a fost încheiat contractul în valoare de 270 de milioane de dolari, investitorii fiind chinezii de la compania China National Electric Engineering Construction Corporation. Numai că înţelegerea s-a blocat la momentul negocierii garanţiilor, iar actualul ministru al Energiei, Andrei Gerea, a anunţat în această primăvară că nu are nici un motiv să prelungească acordul, care a expirat la finele lunii februarie. „Contractul nu a fost prelungit din mai multe motive. În primul rând, el nu a întrunit avizele Consiliului de Administraţie, al AGA, nici măcar n-a întrunit avizul Compartimentului Juridic al Companiei. De asemenea, posibilitatea de a fi depusă drept garanţie o mină nu a primit acceptul nimănui, Totodată, Ministerul de Finanţe, cât şi Achiziţiile Publice au avut un punct negativ de vedere. Ba mai mult Compania a fost amendată pentru acest contract. Aşa cum era el, acest contract nu putea fi prelungit şi pentru că era vorba despre o tehnologie deja învechită, la care trebuia să mai aducem şi alte investiţii pentru a veni în pas cu vremea. Şi atunci care este scopul unui astfel de efort? Să mai băgăm şi alţi bani? Nu!”,a explicat la momentul respectiv ministrul Gerea.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × trei =

ACTUALITATE
Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni         Lăsați copiii la școală, nu la spital! Trotuarul nu este loc de parcare         Zilele Maghiare din județul Hunedoara vor debuta vineri         Când va fi modernizat Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Călan         Ce soartă va avea Muzeul Aurului din Brad         O nouă spargere în Hunedoara         Duminică, la Orăștie. Acoperișuri smulse și copaci doborâți de vânt         Ce venituri a adus ștrandul din Hunedoara în această vară         Transport ilegal de lemne         Prins la furat de arbori         Ultimele ediții ale ziarului Drumul Socialismului. Ce poezii îi erau dedicate lui Ceaușescu         Zeci de familii au fost păgubite de furtună         Accident cu trei victime provocat de un autotren care a trecut pe roșu         LA MÂNA NOROCULUI. Autorităţile au intervenit bezmetic şi greoi în „bomba” de la Orăştie         Gorunul părintelui Arsenie Boca s-a uscat cu totul         În prezența ministrului Agriculturii. Expoziția Bălțata Românească de la Băcia și-a reînnoit succesul         FENOMENE PERICULOASE. O vijelie puternică a provocat distrugeri în Deva și Hunedoara (VIDEO)         Centrul Hunedoara va fi iluminat ecologic         Avram Iancu, aproape de finalul maratonului impresionant de înot pe Dunăre         DN 76 Deva – Brad: modernizarea șoselei de 30 de kilometri a ajuns la final