Chiar dacă una dintre firme este vizată de procurori/ Ancheta DNA din Dosarul “Gala Bute” nu influenţează proiectul de dezvoltare a staţiunii Parâng

Proiectul de dezvoltare a domeniului schiabil din Parâng merge mai departe, chiar dacă “şchioapătă”. Ancheta procurorilor DNA din Dosarul “Gala Bute”, care vizează şi una dintre firmele ce derulează lucrări în Parâng nu a influenţat acest proiect.

parang1Doar lipsa finanţării face ca proiectul de dezvoltare a domeniului schiabiul din Parâng să stagneze, nu şi ancheta procurorilor DNA din Dosarul “Gala Bute”. Asta deşi una dintre firmele implicate în contract este vizaă de ancheta procurorilor anticorupţie, respectiv Kranz Eurocenter. Cel puţin aceasta este speranţa exprimată de edilul – şef din Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi. “Nu cred că proiectul ar putea fi pus în dificultate din acest motiv, pentru că noi nu avem nicio legătură cu <<Gala Bute>>. Sper că nu va fi afectat”, a declarat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.

Autorităţile din Petroşani au demarat în urmă cu câţiva ani un proiect îndrăzneţ de realizare a unui uriaş complex turistic pentru sporturi de iarnă, ce ar fi transformat staţiunea Parâng într-una dintre cele mai moderne din Europa. Lipsa banilor, care trebuiau să vină de la Guvern, a făcut, însă ca lucrările să să se desfăşore cu o viteză extrem de mică. Până acum, în cadrul proiectului au fost amenajate pârtiile de schi, bazinul de apă pentru instalaţiile de zăpadă artificială, au fost achiziţionate instalaţiile propriu – zise, tunurile de zăpadă, ratrakurile, echipamentele pentru pârtii, dar a fost construit şi un nou telescaun, care pleacă de la Cabana Rusu.

De precizat, însă, că pentru Staţiunea Parâng proiectul este extrem de generos, iar pentru implementarea lui s-a aprobat suma totală de aproape 70 de milioane de euro. Potrivit proiectului aprobat, domeniul schiabil din  Parâng ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 150 hectare şi va avea 17 pârtii, iar pentru accesul afcil ar urma să fie amenajată şi  o telegondolă.

Edilii au precizat că acest program se întinde pe o perioadă de mai mulţi ani, în funcţie de alocaţiile de la buget. Investiţia privind domeniul schiabil din Parâng a fost câştigată de asocierea de firme formată din Kranz Eurocenter Piteşti – Acomin Cluj şi Doppelmayer Austria.

 

Băgată în anchetă de DNA

 

Numai că societatea Kranz Eurocenter este amintită direct de procurorii anticorupţie într-o extensie a dosarului principal, ce vizează şpaga ce ar fi fost dată la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe vremea când era condus de Elena Udrea. Astfel, anchetatorii susţin că există probe că finanţările pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a domeniilor schiabile erau făcute doar contra unui comision de 10%. DNA susţine că există probe că s-au dat şpăgi pentru finanţările acordate pentru programele de dezvoltare a domeniilor schiabile din Parâng şi Straja, acolo unde au lucrat două dintre firmele coordonate de Adrian Gărdean, Kranz Eurocenter şi Termogaz Company. Faptele s-ar fi petrecut în cursul anului 2011, când Elena Udrea ar fi cerut și primit de la Adrian Gărdean foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. și S.C. Kranz Eurocenter S.R.L., în schimbul garanției că finanțările pentru proiectele din Parâng şi Straja vor fi aprobate la timp. Astfel, la data de 7 februarie 2011, Elena Udrea i-ar fi cerut lui Gărdean ca, din sumele primite de la minister, să facă mai multe „sponsorizări”, transmițându-i că trebuie să discute detaliile cu Nastasia Gheorghe, secretarul general al ministerului. Ulterior, fostul minnistru, mai spun anchetatorii, i-a cerut lui Nastasia Gheorghe să îi comunice lui Adrian Gărdean că suma solicitată este în cuantum de 10% din valoarea plăților efectuate și care urmau să fie efectuate în cursul anului 2011. „Urmare acestei solicitări, în vara anului 2011, Gărdean Adrian i-a înmânat 200.000 euro lui Lungu Ștefan, care i-a predat lui Nastasia Gheorghe, însă banii au fost restituiți de acesta după o zi, invocând riscul ca fapta să fie denunțată organelor de urmărire penală. În data de 06.10.2011 Gărdean Adrian a remis suma de 900.000 euro în numerar lui Nastasia Gheorghe, în contul încasărilor care urmau să fie realizate de S.C. Termogaz Company S.A. și de S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Cu același prilej, Nastasia Gheorghe i-a transmis lui Gărdean Adrian, la cererea lui Udrea Elena Gabriela, că suma remisă nu acoperea procentul solicitat de ministru, având în vedere valoarea totală a plăților care urmau să fie efectuate către cele două societăți, iar pentru diferență i-a cerut virarea sumei de 3.000.000 lei în conturile unei societăți controlate de Obreja Rudel. Suma de 900.000 euro a fost predată de Nastasia Gheorghe ministrului Udrea Elena Gabriela, iar diferența de 3.000.000 lei a fost transferată de S.C. Termogaz Company S.A. în contul S.C. Europlus Computers S.R.L. la data de 28.12.2011, în baza unui contract fictiv de publicitate”, se arată într-un comunicat al DNA.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
CRIZA DEŞEURILOR. Gunoierul Consiliului Judeţean îngroapă Deva în mizerie. Primarul Oancea ameninţă cu ieşirea din ADI Deşeuri         Cât costă analiza de risc la CEH. Aproape 100.000 de euro pentru studiul făcut de polonezii de al GIG!         Două cadavre au fost scoase din pârâuri         Cod Galben de precipitații abundente – ploi, lapoviță, ninsori și polei         A sunat la 112 pentru a se plânge că este amendat de polițiști băuți         Aproape 200 de arme de foc au fost confiscate în Hunedoara         Au uitat de a treia bandă! O nouă expertiză tehnică pentru drumul dintre Hunedoara și Călan         Fiul lui Gheorghe Pogea, nominalizat printre „beizadelele” politicienilor de la Bruxelles         Un bărbat s-a aruncat de la etaj         Bătaie cumplită între elevii unei școli. O copilă a ajuns în spital         A făcut infarct la volan, iar mașina s-a răsturnat         Lucrările de restaurare a Castelului Corvinilor, în linie dreaptă. Contractul a fost semnat         Nemulțumiți lipsa investițiilor în infrastructura de distribuție a energiei electrice și de întârzierea avizelor         Patru suspecți de gripă în județul Hunedoara. Sunt sute de pneumonii!         PROIECT Peste 9 milioane de lei pentru modernizarea Casei de Cultură din Hunedoara         Bilanțul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Arbori tăiați ilegal         Paramedicii Salvital vor fi preluaţi de ISU Hunedoara prin lege anul acesta         Accident mortal produs de un tânăr din Hunedoara         Un braconier prins de jandarmi a aruncat căpriorul împușcat