Cetatea Devei luată cu asalt de turiști

Peste 350 de persoane au participat la evenimentul ,,Asalt de toamnă” în Cetatea Devei, care a avut loc sâmbătă, 27 octombrie 2018.

Turiștii din Ungaria, Italia, Spania, Japonia, Noua Zeelandă, Turcia și România care au venit să viziteze Cetatea Devei și au ajuns pe Platforma Artilerie Vest au nimerit pe un ,,câmp de luptă”. Ei au fost impresionați de asaltul trupelor de airsoft și de armamentul din dotarea acestora.

Pentru că vizitatorii au dorit să tragă cu armamentul din dotarea trupelor de airsoft și să afle cât mai multe amănunte despre acest sport, organizatorii au prelungit evenimentul cu încă o oră. Pentru a fi în deplină siguranță, turiștii au fost instruiți mai întâi de către membrii Clubului Dac Airsoft Deva cu privire a modul de utilizare a replicilor după armele și dispozitivele militare reale și abia apoi au tras la țintă.

Evenimentul organizat de Club Dac Airsoft Deva în parteneriat cu Serviciul Public Administrare Cetate Deva și Primăria Municipiului Deva a fost un punct de atracție pentru turiștii care s-au arătat încântați de faptul că fortăreața medievală a ,,prins” viață.

Conducerea Serviciului Public Administrare Cetate Deva are în plan și organizarea altor evenimente (concert de colinde, momente istorice, mini târg de Crăciun etc.) în incinta fortăreței medievale, menite să atragă cât mai mulți turiști în Cetate și în sezonul rece și să le creeze experiențe și amintiri de neuitat.

Primăria Deva

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cincisprezece + cincisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Telecabina Devei rămâne oprită chiar și după reparațiile de la începutul lunii         Comunicat de presă: Mărțișor PNL pentru copiii României: alocații mai mari!         TREI BAZINE ÎNCHISE TEMPORAR. Aqualand Deva anunță lucrări de igienizare         Două femei au fost lovite de un camion         Pe 3 martie, la Deva, o comedie la care râzi cu lacrimi         TRADIŢIA MERGE ŞNUR. Asta înseamnă „pentru toate gusturile”: Mărţişoare comestibile la Deva         Sentință definitivă pentru violatorul din Hunedoara         Jaf într-un tren care circula pe ruta Deva – Simeria         Copil lovit de mașină în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni         Schitul Sfântul Nectarie. Povestea celei mai noi mănăstiri din Hunedoara         Negoiu, satul de poveste din Ținutul Pădurenilor, cu două șosele care duc la granița județului         Baloo, celebrat la 19 ani         Ministrul Tineretului și Sportului și-a vizitat ”zestrea” din județul Hunedoara         Lansarea implementării proiectului: “Creșterea eficienței energetice a blocului 13A – Strada Mihai Eminescu din municipiul Deva”, cod SMIS 117065         Primăria Deva premiază performanţa         BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ ORGANIZEAZĂ Cursuri gratuite de limbă şi cultură chineză la Deva         Drumul Județean spre Lacul Cinciș, la fel de dezastruos ca în anii trecuți         Tânărul care a ucis o adolescentă într-un accident pe trecerea de pietoni a primit sentința definitivă         Accident rutier grav pe DN 66: cinci oameni au fost răniți. Printre victime sunt doi copii         Raportul de activitate pe anul 2018 al Tribunalului Hunedoara