Cele 20.000 de hectare de pădure din Retezat împărțite între statul român și moștenitorii grofilor

19.000 de hectare de pădure acoperă suprafața totală de 38.138 de hectare a Parcului Național Retezat, prima mare rezervație naturală înființată în România.

Pădurile Retezatului sunt deținute de statul român, persoane fizice, unități administrativ-teritoriale și Academia Română, dar o informare administrației Parcului Național Retezat arată că marii proprietari ai fondului forestier sunt două familii de origini maghiare. Astfel, dacă statul român deține 7.000 de hectare de pădure în rezervația națională, familiile Kendeffy și Ocskay dețin împreună peste 7.000 de hectare. Academia Română are în proprietate 2.722 hectare de pădure, iar restul a revenit comunelor din zonă, arată informarea Administrației Parcului Național Retezat, instituție care nu deține teren în parc.

Românii nu trebuie să își facă griji față de soarta pădurilor deținute de urmașii familiei Kendeffy, susține Zoran Acimov, directorul Parcului Național Retezat, pentru că suprafețele de pădure cu care aceștia au fost împroprietăriți la mijlocul anilor 2.000 se află în zonele de protecție strictă și de protecție integrală a parcului, unde nu este permisă exploatarea lor. Pădurile deținute de urmașii grofilor Ocskay se află și în zona de conservare durabilă, unde legea permite exploatarea, totuși nu au loc exploatări.

Modul în care două presupuse moștenitoare a familiei nobiliare Kendeffy au intrat în posesia a peste 15.000 de hectare de pădure și pășune în Retezat face în prezent obiectul unui proces început din anul 2009 la Judecătoria Hațeg. În 6 decembrie 2006, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Asupra Terenurilor, constituită în baza unui ordin al Prefectului din luna februarie 2006 (39/1.02.2006) a emis trei titluri de proprietate pe numele austriecelor Maria Kendeffy şi Elisabeth Pongracz, care au primit mai mult de o treime din Retezat, păduri şi păşune la Râu de Mori şi Pui. Cele trei titluri de proprietate au fost contestate, acordarea lor fiind considerată ilegală de Academia Română. Academia a solicitat constatarea nulităţii absolute a lor, unul dintre motivele invocate fiind că, la data la care Maria Kendeffy şi Elisabeth Pongracz au fost împroprietărite, ele nu aveau cetăţenie română.
Un raport din 2013, publicat de Curtea de Conturi a României, cu titlul „Sinteza Raportului de audit privind Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990 – 2012”, a arătat că reconstituirea dreptului de proprietate după solicitarea celor două moştenitoare ale familiei Kendeffy a fost nelegală.

„Prin trei titluri de proprietate emise în baza ordinului prefectului judeţului Hunedoara, doi cetăţeni austrieci (Kendeffy Maria şi Pongracz Elisabeta) ajung proprietarii a 9.407 ha teren forestier şi păşuni (6.304 ha pădure) în Parcul Naţional Retezat, rezervaţie a biosferei UNESCO. Domeniul Retezat a aparţinut fraţilor ludovic şi gabriel kendeffy. Primul a părăsit ţara şi a fost despăgubit în procesul optanţilor din Fondul A cu suma de 856.211 coroane – aur drept despăgubiri şi 14.844 coroane aur daune pentru dezorganizarea exploataţiei, conform Deciziei Tribunalului Arbitral de la Paris. Gabriel Kendeffy, rămas în ţară, a respins ofertele de ieşire din indiviziune, declanşându-se un lung proces judiciar care nu s-a finalizat până în anul 1949. La fel a procedat şi în cazul demersurilor de expropriere începute în baza Legii nr.213/1930 a monumentelor istorice care interzicea ca arii protejate peste 10 hectare să se afle în proprietate particulară dar, de această dată, în cazulexproprierii propriei jumătăţi indivize. Tehnica a funcţionat perfect şi anul 1949 vine fără a se ajunge la o hotărâre definitivă şi irevocabilă cu privire la cuantumul despăgubirii. Domeniul Kendeffy a intrat în anul 1949 în proprietatea Academiei Române fiind cea mai veche rezervaţie ştiinţifică din România. Reconstituirea este ilegală deoarece cetăţenii străini nu pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate şi, mai mult decât atât, pentru jumătate din domeniu se plătiseră despăgubiri”, se arată în auditul din 2013 al Curţii de Conturi a României.

FOTO: Marius Turc.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

zece + 13 =

ACTUALITATE
O tânără s-a spânzurat în locuința ei din Deva         Profesorul Eli Androne Petru a câștigat procesul cu primăria         Situația celor două mari proiecte de infrastructură derulate în Hunedoara prin POR 2014 – 2020         Zeci de angajați ai fabricii Terpena au de suferit de pe urma dezastrului. S-au plâns la ITM Hunedoara         Concert de muzică populară în Piața Cetății         Copil de 12 ani rănit în accident         Au furat două motofierăstraie         Persoane bănuite de furt depistate de poliţiştii hunedoreni         ȘI TU POȚI DEVENI SALVATOR!         Evaziune de peste 22 de miliaone de lei. Români și chinezi implicați în afacerile ilegale         Ascensoare noi în Spitalui municipal Hunedoara         Noi mărturii în dosarul matriței din Sarmizegetusa Regia         Fitness în aer liber la poalele Cetății         Sorin Vasilescu participă la o întâlnire în Austria cu specialiști în arheologie         CEH pierde 300 de tone de huilă în fiecare zi         Turiștii din Parâng sunt așteptați cu un drum plin de gropi         A XVI-a ediție a Festivalului – Concurs „Tudorică Munteanu”, organizat în Orăștie         Proiect de lege important. Fermierii care vor fi scutiți de la plata taxelor pentru sănătate, șomaj și salarii         18 octombrie – ziua în care Huniazii au intrat în istorie         Monica Iacob Ridzi a depus o cerere de eliberare condiționată