Cel mai fain târg din Ardeal! Prima ediție a Târgului Produs de Cluj la Deva

Asociația Produs de Cluj, organizație aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Deva, organizează cel mai fain târg din Ardeal!  Evenimentul se va desfășura pe parcursul a trei zile,  între 1 și 3 iulie 2016, în parcarea de la Shopping City Deva.

 

Aflat la prima ediție în Ținutul Pădurenilor, dar a 56-a de la înființare, Târgul Produs de Cluj de la Deva va reuni aproximativ 90 de producători și artizani clujeni, precum și invitați speciali din Hunedoara și din majoritatea județelor Transilvaniei. Colaboratorii Asociației vor oferi vizitatorilor,  la preț de producător, cele mai gustoase  brânzeturi, preparate din  carne de porc, dulcețuri, ciocolată de casă, turtă dulce, siropuri, ceaiuri și sucuri naturale, toate preparate în mod tradițional în gospodăriile proprii, după rețete autentice, păstrate cu sfințenie și transmise din generație în generație. Nu vor lipsi celebrele uleiuri presate la rece, mierea de albine și alte produse apicole, precum și produsele realizate din lavandă. Iubitorii culturii populare vor avea la dispoziție costume populare din toate zonele folclorice ale Transilvaniei, obiecte din lemn, sculptate cu măiestrie de meșterii populari, bijuterii lucrate de mână, icoane, păpuși și obiecte realizate din piele.

Pentru cei mici sunt pregătite o mulțime de activități distractive, ateliere de sculptură în fructe și legume, spectacole de magie, un minunat și modern parc de distracții cu trenulețe și carusele special concepute pentru ei, însă nu au fost uitați nici iubitorii de senzații tari .Vizitatorii târgului Produs de Cluj vor avea ocazia  să savureze gustoasele preparate pregătite la grătar de cei mai mari specialiști în domeniu și să urmărească spectacolele folclorice susținute de artiști și ansambluri folclorice de renume ai județului Cluj.

Asociația Produs de Cluj a fost înfiinţată la sfârșitul anului 2010, ca o recunoaștere a nevoii de a promova produsele, tradițiile și cultura populară din județul Cluj. Târgurile Produs de Cluj sunt destinate tuturor producătorilor și meșterilor populari clujeni, păstrători ai tradițiilor populare și culinare clujene, care au mici afaceri de familie și care nu au puterea financiară de a se promova singuri.

La cinci ani de la primul târg, Asociația Produs de Cluj vine și la Deva, cu toate cele bune de la Cluj, la cel mai fain târg din Ardeal!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 − 3 =

ACTUALITATE
Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec         HUNEDOARA LIRICĂ, SCHIMBARE ÎN PROGRAM. Municipiul Hunedoara va avea două seri de festival         Fostul dealer al brățărilor dacice din Sarmizegetusa Regia a fost trimis în judecată         Ultimele pregătiri pentru deschiderea Ștrandului Corvina         Hoțul de la Castelul Corvinilor a cerut eliberarea         EVENIMENT. Dan Radu Ruşanu, ultima apariţie pe scena publică a judeţului Hunedoara         DAN RADU RUŞANU, ULTIMUL SFAT „Faceţi Conurbaţie. Altfel, ajungeţi în Ochiul Ciclonului, locul unde nu se întâmplă nimic”         Jaful din Castelul Corvinilor: trei săptămâni de anchetă, 1 la sută din prejudiciu recuperat         ANDRONACHE S-A ŢINUT DE VORBĂ. Hunedoara lirică ia locul locul Operei Nights         Câinele campion, dresat de un jandarm         Accident grav pe DN 76, provocat de un tânăr         Accident mortal pe Drumul Național 7         O tânără și-a pierdut fiul de cinci ani în Deva         MINIVACANŢĂ CU LĂUTARI. Zilele Devei, programul celor patru zile de zaiafet         CU DOTĂRILE ÎN STRADĂ. Poliţiştii „comunitarii” îşi arată priceperea în centrul Devei         Tinere speranțe ale fotbalului hunedorean. Juniorii D de la C. S. CFR Simeria sunt campionii județului Hunedoara