Ce se va întâmpla cu arborii de pe Bulevardul Corvin

Peste două milioane de euro sunt investite de municipalitatea din Hunedoara în transformarea Bulevardului Corvin din Centrul Civic într-o zonă pietonală, în care punctele de atracţie vor fi trei fântâni arteziene, care vor costa împreună circa un milion de euro.

Zona a intrat în şantier la începutul lunii august, iar lucrările au avansat într-un ritm bun, susţin reprezentanţii primăriei. După finalizarea proiectului, noul centru pietonal va avea peste 100 de arbori, plantaţi în luna noiembrie,  însă deocamdată nu se cunoaşte ce soartă vor avea cei aproape 40 de copaci rămaşi în prezent pe Bulevardul Corvin.

„Am solicitat un aviz de la Agenţia de mediu să ni se transmită ce trebuie să facem, dacă dorim o altă plantare. Răspunul lor a fost că administratorul public poate hotărî scoaterea copacilor şi plantarea altora, dar în urma unui studiu efectuat de o firmă de specialitate. Noi am achiziţionat serviciile unei firme de consultanţă care trebuie să verifice aşa-numita stare de sănătate a copacilor. Ea va face un fel de radiografie fiecărui copac. Aşteptăm rezultatul acestor radiografii şi abia atunci vom şti care vor fi scoşi şi care trebuie lăsaţi”, susţine primarul Dan Bobouţanu.

În primăvara acestui an, alţi circa 20 de arbori de pe marginea Bulevardului Corvin au fost tăiaţi, după ce specialiştii au considerat că din cauza stării în care se aflau puneau în pericol siguranţa localnicilor. Castanii au fost plantaţi în anii 1960, când a fost construit Centrul Civic, însă din cauza stratului mare de zgură de sub bulevard, rădăcinile lor nu s-au putut dezvolta normal.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șase + 11 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Primăria Deva a achitat la zi banii destinați navetei cadrelor didactice         Trafic reluat în zona pasajului de cale ferată de pe strada Hărăului         Imagini senzaționale de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Ce s-a întâmplat pe Dealul Liliecilor         Șosele noi în Ținutul Pădurenilor         Gafă în direct a viceprimarului din Vulcan: „Stă şi învârte de volan, pe 2.000 de euro. Tot să nu muncească”         Avem un județ turistic! Degeaba!         Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva         Codrii dispăruți. Tăierile masive de pădure din Ținutul Pădurenilor se văd din satelit         Povestea Buzduganului lui Ioan de Hunedoara, din Porţile de fier ale Transilvaniei         O viitură a provocat distrugeri șoselei construite pe fonduri UE în Ținutul Pădurenilor         Sarmizegetusa Regia își deschide porțile pentru copii         Reparații pe Autostrada Deva – Orăștie         Accident grav cu motocicleta         Ruinele combinatului siderurgic din Hunedoara, înghiţite de natură         DIN NOU DESPRE GUNOAIE. Brădenii reclamă proastele servicii de salubrizare         SUB SLOGANUL: VISION IS LIFE. OpticLine, încă un pas spre revoluționarea medicinei românești         Autostrada Lugoj – Deva. Cum arată ultimul kilometru de pe Lotul trei         Noaptea Muzeelor. Mii de oameni la Castelul Corvinilor         Carmen Hărău, senator PNL: “Cod roșu de avarie: sectorul energetic național!”         Cununii în aer liber – pe Cetate şi în Parcul central!