„Ce să fac mamă, dacă-s interlop”. Scandal monstru produs de fiul unui politician

Daniel Pleşcan (27 de ani) a fost ridicat, miercuri, de poliţişti şi adus la sediul Poliţiei din Petroşani, unde este audiat după un scandal petrecut marţi seară, pe o terasă din municipiu. Tânărul, care este fiu al Dorinei Pleşcan, fostă consilieră judeţeană UNPR şi fostă candidată la Primăria Petroşani, este cercetat pentru agresarea unui poliţist, aflat în timpul său liber. Victima are 44 de ani.
„Este vorba despre trei infracţiuni: lovire, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi distrugere. Au loc audieri în acest caz”, a precizat procurorul Darius Roman, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. Poliţistul a ajuns în spital, unde a primit îngrijiri medicale.

Are antcedente
Daniel Pleşcan a fost condamnat, în primă instanţă, la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul prostituatelor de lux din hotelurile Văii Jiului. A declarat apel, iar dosarul va fi soluţionat de Curtea de Apel Alba Iulia.
Daniel Pleşcan (27 de ani), Mihaela Ciociu (24 de ani) şi Silviu Praţa (35 de ani) sunt judecaţi pentru infracţiuni de proxenetism şi trafic de minori. Studenta Mihaela Ciociu era iubita lui Daniel Pleşcan, cu care locuia împreună, iar potrivit anchetatorilor se ocupa de înlesnirea practicării prostituţiei şi de obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma mai multor tinere, printre care şi minore cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani, informau anchetatorii.
Potrivit anchetatorilor, Daniel Pleşcan, era un întreţinut care avea grijă însă ca prietena lui să nu îl înşele cu banii pe care îi oferea acestuia, câştigaţi din prostituţie. Anchetatorii susţin că tânărul refuza să muncească şi ducea un trai parazitar, obişnuind să ceară mamei sale sume de bani care să îi asigure traiul sau să se întreţină din sumele realizate din prostituţie de prietena sa, Mihaela Ciociu, a cărei activitate a cunoscut-o în detaliu şi, în timp, a ajuns să o încurajeze şi să o controleze, pentru a maximiza veniturile obţinute de aceasta.
„În 8 iulie 2014, ora 1:03, inculpatul Daniel Pleşcan este contactat telefonic de către mama sa, Dorina Pleşcan, aceasta reproşându-i că nu vrea să se liniştească, moment în care între cei doi izbucneşte o ceartă iar Daniel Pleşcan îi spune: „păi nu am o muncă mama…că-s interlop! Sunt şmecher, am femei la produs, mamă! Nu pot să muncesc eu, îmi fac femeile bani!”, se arată în documentele de anchetă.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “„Ce să fac mamă, dacă-s interlop”. Scandal monstru produs de fiul unui politician

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × doi =

ACTUALITATE
PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării         Percheziții DIICOT în Hunedoara         SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor         Reparații pe șoseaua Deva – Lugoj         Asigurații nu mai au nevoie de adeverințe de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a beneficia de servicii medicale         Trei incendii au avut loc în Hunedoara         Povestea Râușorului, micul paradis al schiorilor din Retezat         Caritas Petroşani, proiect pentru oamenii străzii         Elevii îngheaţă de frig la o şcoală din Vaţa. Primarul şi fochistul se acuză reciproc         PROBLEMELE CETĂȚEANULUI. Scandal pe locurile de parcare în Deva