Ce s-a întâmplat cu ucigașul femeii din Sibișel

Procurorii au propus arestarea preventivă a lui Ilie Trufașiu (79 de ani), bărbatul acuzat că şi-a ucis soţia şi ar fi dat foc încăperii în care a lăsat cadavrul, însă Tribunalul Hunedoara nu a mai putut da o decizie în acest caz. Hunedoreanul a murit după o suferință îndelungată în Spitalul județean de Urgență Deva, unde a fost adus cu arsuri grave.

În dimineața de sâmbătă, 25 martie, cadavrul soţiei lui Iilie Trufașiu, o femeie în vârstă de 69 de ani, a fost descoperit în casa celor doi din satul Sibişel. Vecinii femeii ucise s-au alertat după ce l-au văzut pe vârstnic, tăiat şi înjunghiat în mai multe locuri ale corpului, cu arsuri pe picioare, ieşind dezbrăcat pe drumul din faţa locuinţei. Au observat fum ieşind din casă, iar înănuntru au descoperit cadavrul femeii, cu gâtul tăiat cu un topor, înconjurat de hârtii şi lucruri cărora agresorul le-ar fi dat foc. „Acesta şi-ar fi omorât soţia în vârstă de 69 de ani, după care ar fi încercat să incendieze casa şi ar fi încercat să îşi curme viaţa, fiind identificate pe corpul său urmele unor autoagresiuni”, informa Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șase + șase =

ACTUALITATE
Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva         Ziua Unirii Principatelor Române – Programul complet al manifestărilor         Cele opt hectare de teren de la marginea Hunedoarei au fost vândute         Ce soartă va avea ultima școală din Bulzeștii de sus: șapte copii mai învață aici         Patru statui noi în Hunedoara         Mărturii în dosarul matriței din Sarmizegetusa Regia         Elevă călcată de mașină pe trecerea de pietoni         Podul rutier peste Strei, din orașul Călan, va fi refăcut         Prins la furat de lemne cu camioneta         L-au acuzat degeaba. Medicul Bende Barna Gavril a câștigat procesul cu ANI         TEATRU LA PRIMARIA DEVA. Oancea vs. Mareş, „Ce formidabilă harababură”         Femeie rănită grav de mașina scăpată de sub control, care a intrat pe trotuar         Încă un an eșuat pentru furnalul de la Govâjdia, cel mai vechi din România         Localnicii își bat joc de cea mai spectaculoasă cascadă cu ape termale         Atenție! Se montează parapeți pe DN 7, la ieșirea din Deva și în Mintia         Agresiune într-o școală din Călan         Hunedoreni reținuți în dosarul jafului vagoanelor de cărbune         Peste 100 de candidați pe posturile de ofițeri și agenți de poliție         Gestul motocicliștilor care au schimbat viaţa „bunicului Victor“         Grupare de hoți de cărbune destructurată. Prejudiciul este imens