Ce avere are șeful de post Florin Marc, acuzat de ANI că nu poate justifica o parte din venituri

Agentul şef principal Florin Marc, şeful postului de poliţie din Orăştioara de Sus, din judeţul Hunedoara, a fost cercetat de Agenţia Naţională de Integritate.

Reprezentanţii instituţiei au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 278.145,36 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţei publice a poliţistului

„Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Marc Florin Iulian”, a informat Agenţia Naţională de Integritate, într-un comunicat. Poliţistul a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative. „Marc Florin Iulian a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere”, a completat ANI.

Potrivit declaraţiei de avere a şefului de post, din 2016, acesta deţinea cinci terenuri, un apartament în Orăştie, o casă de vacanţă şi două case de locuit, toate achiziţionate împreună cu soţia sa în perioada 2002 – 2013. Are două maşini, iar în potrivit declaraţiilor de avere din anii trecuţi a primit 60.000 de lei donaţie. În 2009, şeful de post avea cinci terenuri, un apartament în Orăştie şi o casă de vacanţă în Costeşti Deal, potrivit declaraţiei sale.

Şi fostul şef de post din comuna Orăştioara de Sus, Alexandru Gogan, are probeleme cu legea. El a fost pus sub învinuire, într-un dosar penal al traficului de comori dacice, aflat în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în care a fost acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la furt calificat.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − 3 =

ACTUALITATE
Cinci incendii au avut loc în weekend         REACŢIA OPOZIŢIEI. Liberalii cer eliminarea impozitului la toate pensiile şi salarii majorate la primari         VIOREL ARION A PIERDUT ŞI ŞEFIA PARTIDULUI. Vasilică Potecă preia organizaţia municipală PNL Hunedoara         Straja: noul pol al distracţiei pentru schiori şi snowboarderi         Evenimente la aniversare: Eminesciana 2017         Accident grav petrecut în Deva         Bărbaţi surprinşi în flagrant în timp ce încercau să sustragă cărbune         SEMNAL DE ALARMĂ. Gunoaiele au împânzit refugiile Autostrăzii Deva – Orăștie         Tineri salvați după ore de căutări prin viscol, în Masivul Parâng         Record turistic la Sarmizegetusa Regia: cetatea dacică a avut peste 60.000 de vizitatori în 2016         Sancționat pentru tăiere ilegală de arbori din pădurea Bejan         Ajutor pentru sătenii din Vadu Dobrii, afectați de viscol         Castelul Corvinilor este loc de filmare pentru vedetele de la Hollywood         CLINICA DOJA49: Tratamentul cu laser pentru acnee, eficienţă maximă pentru o piele curată         Instituţia Prefectului, preocupată de soarta turiştilor din Straja şi Parâng         Florin Roman cere Guvernului să facă despăgubiri pentru pădurile din arii protejate         JUDEŢUL SE AFUNDĂ ÎN GUNOAIE. Licitaţia pentru deponeul ecologic a fost contestată din nou         IARNA CEA MAI GREA LA DEVA. După ger, vine polei         Revista „Semne-Emia” la aniversare         Rural escape pe Cheile Cernei