Cât va costa intrarea la patinoar în Deva

Noile tarife de intrare la patinoarul artificial care va funcţiona în incinta ștrandului municipal, începând cu luna decembrie, au fost aprobate de consilierii locali în şedinţa de joi, 16 noiembrie 2017. Astfel, preţul unui bilet de intrare la baza sportivă va fi 10 lei – pentru o serie de patinaj (2 ore), iar tariful de închiriere a patinelor va fi tot 10 lei. Sumele încasate se fac venit la bugetul general al municipiului Deva.

Patinoarul va funcţiona zilnic, după următorul program: luni-joi, între orele 12.30-22.00, şi vineri-duminică, între orele 10.00-22.00, iar seriile de patinaj se vor desfăşura de luni până joi – între orele 12.30-14.30, 15.00-17.00, 17.30-19.30, 20.00-22.00, iar de vineri până duminică – între orele 10.00-12.00, 12.30-14.30, 15.00-17.00, 17.30-19.30, 20.00-22.00. După fiecare serie de patinaj, gheaţa va fi curăţată, potrivit reprezentanților Serviciului Comunitar pentru Cadastru și Agricultură Deva, care administrează baza sportivă.

Închirierea patinelor se face pe baza unuia dintre următoarele documente: carte/buletin de identitate, permis de conducere auto sau paşaport. Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani pot închiria patine pe baza carnetului de elev. Accesul la patinoar al copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani este permis doar dacă aceştia sunt însoţiţi de persoane care au echipament adecvat pentru patinaj.

Orice persoană care utilizează patinoarul artificial are obligaţia să respecte regulamentul de funcţionare al bazei sportive. Nerespectarea regulamentului conduce la evacuarea din incinta complexului, fără restituirea sumelor achitate, şi interzicerea accesului în perimetru pe o perioadă nedeterminată.

Capacitatea maximă a patinoarului artificial este de 130 de persoane/serie.

Primăria Deva

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe DN 66 Hațeg – Călan         Șofer băut a intrat cu mașina în gard         Soluție în dosarul în care Episcopia Devei și Hunedoarei reclamă deținătorii mărcii Arsenie Boca         Liviu Dragnea, condamnat din nou la închisoare         Parcarea Publică din Piața Unirii va închisă timp de trei zile         Iulian Ceia speră la eliberarea din închisoare         Politicienii care își asigură laudele cu sume mari, din banii localnicilor         PNL schimbă ”echipa” în Consiliul Local Petroșani         Blocat de viitură în Parâng         Clădirea Colegiului Iancu de Hunedoara va fi reabilitată pe fonduri UE         Gratuitate la bazinul de înot pentru familia lui Avram Iancu         Portret. Diana Beța – 10 curat la Evaluarea Națională!         Eleva de Nota 10 de la „Decebal”         Salvamont reface traseele din Retezat înaintea începerii sezonului turistic         Restricții pe autostrăzile A1 și A6 până în luna septembrie         Turiștii care vizitează Cetatea Devei au la dispoziție două sisteme de ghidare         Primăria a eliberat, astăzi, autorizația pentru instalația de desprăfuire de la ArcelorMittal         Accident cumplit de muncă în Deva         Amfiteatrul cu 5.000 de locuri, ridicat pe ruinele arenei din Ulpia Traiana Sarmizegetusa         Medalie de aur pentru muzeu, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”