12 C
Deva
duminică, mai 5, 2024

Hanul vechi din Orăștie a devenit monument al degradării

Oraș cu o vechime de aproape 800 de ani, Orăștia și-a păstrat într-un procent foarte mic porțiuni din vechile străzi pitorești, în care încă mai vibrează sufletul unor epoci și moravuri apuse. În ultimele trei decenii, unele case-monument au fost făcute aproape una cu pământul. Casa Vulcu, despre care am mai scris, așteaptă renovarea de câțiva ani. Hotelul Transylvania (actuala Casă de Cultură) are și el aceeași soartă. Alte clădiri din centru vechi sunt lăsate la voia sorții fațadele coșcovite din care pică bucăți mar de tencuială umbresc insalubru clădirile recent renovate, fiind parcă puse într-un con de umbră.

 

„Hanul vechi de poște”

Una dintre clădirile grav deteriorate este și „Hanul vechii de poște” din Orăștie, (actualmente strada Gheorghe Barițiu nr. 7) unde se spune că, după detronare, Alexandru Ioan Cuza și-a schimbat caii. Folclorul local mai spune că aici ar fi stat, pentru o scurtă perioadă de timp în timpul peregrinărilor sale, și Mihai Eminescu. Tot aici este relief roman încorporat în clădirea amintită, nerestaurată se pare niciodată. Obiectul provine de undeva din apropiere și a fost amplasat în construcție din cauză că aceasta a fost ridicată în epoca romantismului ce a caracterizat prima parte a anilor 1800.

 

Pompierii chemați în ajutor pe strada Gheorghe Barițiu din Orăștie

Pompierii orăștieni, în 26 februarie ac, când au căzut mai multe elemente de contracție pe aleea pietonală. Aceștia s-au deplasat cu o autospecială de intervenție, constatând că bucăți din tencuială și, din acoperiș, au căzut pe alee, luând  legătura cu Poliția Locală pentru a balizat zona, restricționând accesul.

 

…Și de la capăt

Furtuna ce s-a abătut ieri, 25.07, și asupra Orăștie a făcut ca bucăți de țiglă și tencuială să cadă din nou pe aleea pietonală, deșii locatari imobilului au îndepărtat molozul trotuarul a rămas blocat și așa va rămâne până când  Primăria o să hotărască măsurile ce se impun, pentru reabilitare sau alte aspecte legate de construcția respectivă.

Pârțile comune (intrarea, curtea, casa scării, podul casei, acoperișul, zidurile comune, fundația, fațada etc.) ale spațiilor locative (apartamente) aparținând acestui   imobil se află în coproprietate forțată, fiind destinate folosinței comune. Astfel, toate aceste pârți comune nu pot fi considerate în indiviziune forțată și, ca atare, nici nu pot fi partajate. De aceea, ele trebuie folosite și întreținute în comun de către toți coproprietarii, și nu pe pârți distincte. Mai mult, niciun coproprietar nu poate aduce modificări, schimbări sau transformări pârților comune fără acordul celorlalți coproprietari, cu condiția de a nu schimba destinația imobilului și de a nu leza exercițiul liber al celorlalți coproprietari asupra pârților comune.

Pe de altă parte, coproprietatea forțată asupra pârților comune incumbă și o răspundere civilă delictuală a coproprietarilor pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului ori prin desprinderea unor pârți din edificiul aflat în paza lor juridică, când acestea sunt urmarea lipsei de întreținere a edificiului.

La starea avansată de degradare a fațadei și acoperișului acestui imobil credem că nu va mai trece mult timp până ce țiglele acoperișului vor cădea cu totul. Iar dacă se va întâmpla, totuși, să cadă în capul cuiva, care, din nefericire, se va fi aflat în locul și la momentul nepotrivit pentru el, Primăria din Orăștie chiar dorește să își asume, impasibilă, riscul producerii unui asemenea eveniment probabil, în calitate de coproprietară a acestei case, dar și de administrator al trotuarului din fața imobilului, ca domeniu public al statului?

 

De ce starea aceasta?

Din păcate, legea privind monumentele istorice este insuficientă. Tot ce se face sunt controale și inspecții împreună cu Inspectoratul de Stat în Construcții. Se pot da amenzi dacă se constată probleme, iar politia poate deschide dosar penal dacă neregulile sunt grave. Legat de clădirile de patrimoniu aflate în stare de degradare, sunt destule cazuri în care proprietarii pur și simplu fie nu vor să le refacă, fie nu au bani sau cazuri în care sunt mai mulți proprietari, aflați în litigiu pentru aceeași clădire. Mulți dintre proprietarii caselor vechi sunt persoane în vârstă. Ideea nu e însă să amendezi proprietarii, ci să îi sprijini. Din păcate, statul nu îi ajută pe proprietarii caselor de patrimoniu.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/