Capacitate 2016 – proba de Limba și literatura română: 3.000 de absolvenți de clasa a opta au participat la primul ecamen al Evaluării Naționale

Proba de Limba și Literatura Română a examenelor din cadrul Evaluării Naționale 2016 s-a desfășurat fără incidente deosebite în județul Hunedoara. Emoțiile au fost mari pentru cei 3.000 de absolvenți de clasa a opta care, luni dimineață, s-au prezentat în sălile de examene.

Primii elevi care au susţinut proba de Limba şi literatura română, la Şcoala Gimnazială „Matei Corvin” din Hunedoara, au ieşit din sălile de examen puţin după ora 10:00. Pe aleea din faţa cancelariei, câteva zeci de părinţi şi adolescenţi aşteptau înfriguraţi veşti de la copiii grăbiţi să părăsească şcoala.

„A fost blană, mamă. Cred că o să iau nota cinci”, îi spune unul dintre elevi părintelui său, la telefon. După tentativa de liniştire a familiei, adolescentul adaugă bucuros rugămintea să nu fie aşteptat acasă prea devreme, căci la rândul lui îşi va mai aştepta prietenii lăsaţi în sala de clasă, pentru a sărbători cu ei, la o bere, primul examen important din gimnaziu.

„Subiectele a fost uşoare, chiar dacă ne-a luat mai mult timp să înţelegem modul în care au fost formulate. Ne-am poticnit la poezia „Salcâmi” de Baconsky, la compunerea pe care trebuia să o facem despre ea, dar până la urmă am reuşit să scriem câte ceva”, povestesc doi dintre elevii Şcolii Gimnaziale nr. 6 „Matei Corvin”, în timp ce se consultă asupra foii cu subiectele din examen. Abia scăpaţi de emoţii, mulţi dintre elevii hunedoreni s-au îndreptat spre terasele din apropierea şcolilor, pentru a sărbători trecerea de prima etapă a examenelor de Evaluare Naţională.

În judeţul Hunedoara, aproape 3.000 de elevi de clasa a opta s-au prezentat la prima probă a examenului de Capacitate. Mai exact, susţin reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara, la proba de Limba şi Literatura Română s-au înscris 3.097 de elevi, dintre care au fost prezenţi 2.999, iar 98 de elevi au absentat.

În judeţul Hunedoara circa 3.600 de elevi au finalizat în acest an clasa a opta, dar 500 dintre ei nu s-au înscris la Capacitate, fie din cauza situaţiei şcolare neîncheiate, fie pentru că au optat pentru şcoli profesionale. „Nu au fost incidente deosebite”, afirmă Claudia Anca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 15 =

ACTUALITATE
PE BANII PRIMĂRIEI HUNEDOARA. Trai bun (ziua romilor) – 5.000 lei, comemorarea eroilor – 50 lei         MISTERELE HUNEDOAREI. Megaliții – altarele misterioase ale strămoșinlor noștri         Concurs: „Deva înflorește”         Bazinele ștrandului din Deva vor fi renovate         Accident rutier provocat la beție         Marius Surgent (deputat ALDE): „Nu trebuie să existe derapaje în instituțiile cheie ale statului”         Michael Melczer: “Ne pregătim să asigurăm şi iarna viitoare încălzirea municipiului Deva”         Polițiști anchetați de Parchet după scandalul din Lupeni         Tragedie în Petroșani: un bărbat a murit într-un accident rutier         ADEVĂR ŞI PROVOCARE. Împădurim Kogaionul împreună         AFACERI LÂNGĂ MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA. De ce nu a dispărut talciocul de la Mănăstirea Prislop         Peste 140 de hectare în flăcări         Peste 250 de arbori plantați în Călan         Copil rănit grav într-un accident         Turiștii amendați pentru comportament indecent în Sarmizegetusa Regia „salvați” de magistrați         VIDEO Cea mai frumoasă stradă din Hunedoara a „înflorit”         Armăsar în agonie abandonat pe marginea unei străzi din Orăștie         De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare