Claudiu Pălimariu , pompierul hunedorean care a salvat viaţa unei adolescente care s-a prăbuşit în râul Strei, a fost răsplătit simbolic de hunedorenii care s-au alăturat campaniei civice „Premianţii fără premii”.
Hunedorenii sunt invitaţi în fiecare sâmbătă dimineaţă, în centrul municipiului Deva , să îi cunoască pe cei care ar putea fi consideraţi modele de curaj sau de performanţă. În această dimineaţă, eroul comunităţii a fost Cladiu Pălimariu. Claudiu este un tânăr pompier care în vara acestui an a sărit în ajutorul unei adolescente aflată în primejdia morţii. Victima s-a prăbuşit în râul Strei, în stare de inconştienţă după ce a alunecat pe o piatră, însă nimeni în afară de Claudiu nu a intervenit pentru a o salva, în ciuda strigătelor disperate ale celor de pe mal.
Pompierul Cladiu Pălimariu a fost invitat sâmbătă în faţa statuii lui Decebal din centrul municipiului Deva, unde a primit diploma de „premiant fără premii”, semnată de toţi cei veniţi să îl întâmpine. A primit cu emoţie răsplata simbolică pentru curajul său şi le-a mulţumit celor prezenţi. În prima săptămână a campaniei „Premianţii fără premii”, sărbătorita a fost Alexandra Marcu. Adolescenta din Deva a cucerit patru dintre cele mai înalte vârfuri vulcanice din lume.
Proiectul „Premianţii fără premii”, iniţiat de fostul jurnalist Dan Terteci, aparţine societăţii civile şi e menit să îi răsplătească simbolic pe hunedorenii care pot fi luaţi drept modele de curaj, dăruire şi performanţă, chiar dacă nu sunt în centrul atenţiei publicului larg.