Călăul Sorin Palesică a fost arestat preventiv. Pumnii interlopului mai tari ca “braţul legii”

Sorin Palesică (33 de ani), recidivistul care a înfiorat o ţară întreagă după ce scenele în care a fost filmat snopind în bătaie o tânără au fost făcute publice, a fost înfăţişat astăzi instanţei Judecătoriei Petroşani, cu propunere de arestare preventivă. Bărbatul a solicitat să fie lăsat în arest la domiciliu, dar magistraţii i-au respins cererea.

„Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului Palesică Sorin Constantin, pe o durată de 30 de zile, de la 08 februarie 2016 până la data de08 martie 2016, inclusiv. Instanţa a respins cererea formulată de inculpat prin apărător, privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar”, a informat Judecătoria Petroşani.

Scenele groaznice s-au petrecut sâmbătă dimineaţa, într-un local din Staţiunea montană Straja. Miruna Inel, o tânără angajată în cadrul Salvamont Lupeni a fost agresată interlopul Sorin Palesică. Bărbatul a lovit-o cu pumnii în faţă şi în piept, până cînd aceasta şi-a pierdut cunoştiinţa. Totul s-a petrecut sub privirile impasibile ale comesenilor agresorului, printre care se afla şi jandarmul montan Sorin Moldovan. Miruna Inel a leşinat în urma loviturilor primite şi a fost scoasă pe braţe din local. Câteva momente mai târziu, un angajat al barului şi un DJ a primit acelaşi tratament. Ambii au fost loviţi cu pumnii de Palesică.


Jandarmul Sorin Moldovan se afla în timpul său liber, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, în prima reacţie după publicarea înregistrărilor din local. „S-a dispus constituirea unei comisii pentru efectuarea verificărilor cu privire la comportamentul subofiţerului din cadrul unităţii, aflat în club, în timpul liber, în momentul comiterii agresiunii”, a declarat maiorul Nicolae Răducu, de la Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara. Ulterior, jandarmul montan a fost audiat, iar luni, instituţia pe care o reprezenta a informat că acesta va fi cercetat de procurori. „Comisia desemnată din cadrul unităţii a finalizat verificările, iar Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara a sesizat Parchetul Militar Timişoara în vederea continuării cercetărilor în acest caz”, a declarat maiorul Nicolae Răducu, de la IJJ Hunedoara.

„Se temea pentru viaţa lui”

În afara faptului că „era în timpul liber”, jandarmului care a asistat pasiv la scenele de violenţă i s-a mai găsit o scuză: „se temea pentru viaţa lui”. „Noi nu îl judecăm pe jandarmul aflat în bar deoarece probabil era mult mai traumatizat decât colega noastră Miruna, temându-se în mod real pentru viaţa lui deoarece cu ani de zile în urmă, din cauza unui incident asemănător, a fost pur şi simplu tăiat în zona gâtului. Sunt din ce în ce mai puţini oameni adevăraţi care sunt în stare să îşi pună propriile lor vieţi în slujba semenilor”, a afirmat George Resiga, şeful Salvamont Lupeni. Jandarmul a fost cel care i-a acordat primul ajutor fetei, după ce aceasta a fost scoasă afară din local, în stare de inconştienţă. Între timp, la faţa locului au ajuns colegii săi şi poliţiştii. Sorin Palesică a fost imobilizat şi adus la secţie, nu înainte de a-i ameninţa cu moartea pe cei din forţele de ordine. „Îţi dau somn, bulangiule, hai să ne batem”, i-a strigat interlopul unuia dintre cei care au intervenit.

Legea pumnului din Valea Jiului

Scenele de teroare din Straja nu sunt un caz izolat în Valea Jiului, iar „călăul” Sorin Palesică este doar o simplă prezenţă pe lista interlopilor care de-alungul ultimilor ani au făcut, nederanjaţi de autorităţi, legea pumnului în oraşele miniere. Acelaşi Palesică a participat în 2006 la răpirea unui tânăr, din sediul unei televiziuni, care a fost dus apoi în Defileul Jiului, schingiut ore în şir, dat să fie muşcat unor câini de luptă şi abandonat într-o baltă de sânge.

Istoria recentă a personajelor de temut din Valea Jiului, care s-au impus peste lege şi autorităţi, a început cu Miron Cozma, liderul minerilor participanţi la mineriadele din anii 1990 care au înfiorat întreaga ţară. În anii săi „de glorie” Cozma apărea însoţit de actualul senator Gabriel Oprea, despre care afirma că a fost „subalternul” lui. După decăderea lui Cozma, trimis în închisoare în 1997 şi apoi în 1999, unul dintre foştii săi apropiaţi i-a luat locul. Alin Simota a fost până în anii trecuţi unul dintre cele mai bogate şi controversate personaje din Valea Jiului. În anii 2000, milionarul care a condus clubul Jiul Petroşani, a fost implicat într-o serie de scandaluri cu consecinţe grave, pentru care abia din 2013 a fost trimis în judecată. La fel ca predecesorul său şi Simota avea legături apropiate cu oamenii legii din oraşele Văii Jiului, în timp ce victimele sale au fost nevoite să aştepte ani buni pentru a li se face dreptate. Astfel, în 2004, bodyguarzii lui Alin Simota au agresat un oficial al echipei Gaz Metan Mediaş, după ce aceasta nu a respectat aranjamentul cu finanţatorul Jiului Petroşani pentru trucarea unui meci. Oameni de afaceri, dar şi lideri de sindicat şi foşti parlamentari, au fost ameninţaţi de interlopii lui Alin Simota, la comanda acestuia. Simota a fost acuzat că şi-a pus gărzile de corp să îi intimideze pe fotbalişti şi pe membrii galeriei care îndrăzneau să se opună deciziilor sale. Un jucător al Jiului a fost bătut cu sălbăticie de interlopii angajaţi de Simota, pentru că se declarase nemulţumit de contractul său cu clubul. Cristian Litera, fostul „pumn de fier” al afaceristului Alin Simota, implicat în violenţele comandate de acesta, s-a bucurat, de asemenea, de protecţia unor oameni ai legii. Iar suspiciuni continuă să existe şi în prezent asupra relaţiilor între membrii lumii interlope şi autorităţile plătite să apere cetăţeanul de aceştia.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 − 2 =

ACTUALITATE
Accident mortal în Simeria         Falşi angajaţi ai unei firme de deratizare au obţinut 128 de lei, în urma unei „lucrări” la domiciliu         Angajata unui magazin non-stop a fost tâlhărită         Profesorul care le-a ținut elevilor săi o lecție despre famlia Ridzi a fost „achitat”         Patru monede antice au fost recuperate de Poliție         O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara