Cadavrul bărbatului înecat în Lacul Cinciș a fost găsit

Cadavrul bărbatului care s-a înecat miercuri în Lacul Cinciș a fost găsit de pompieri, după trei zile de căutări. „Vineri, în jurul orei 16, a fost găsit cadavrul persoanei de sex masculin în lacul Cinciș , în apropierea locului în care apropiații victimei au declarat că acesta se înecase. Operațiunea a fost destul de dificilă dat fiind condițiile vitrege și temperaturile scăzute ale apei. Victima se afla pe fundul lacului, în nămol”, a precizat Mihai Dorobăţ, reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. În zona în care s-a înecat hunedoreanul, adâncimea apei variază între 5 lşi 10 metri.
Miercuri seara, bărbatul în vârstă de 60 de ani, din Ghelari, a fost dat dispărut, după ce ar fi fost înghiţit de apele Lacului Cinciş. El se afla la pescuit, în zona de la coada lacului de acumulare, iar la un moment dat undiţa i s-a agăţat. A intrat în apă folosind o cameră de cauciuc pe post de plută, însă aceasta s-a răsturnat cu el. Bărbatul s-ar fi înecat, susţin pescarii care se aflau pe malul lacului şi care au sunat la 112 pentru a anunța tragedia. Oamenii nu au sărit în apă, în ajutorul lui, susțin apropiații victimei.

FOTO: ISU Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva         Codrii dispăruți. Tăierile masive de pădure din Ținutul Pădurenilor se văd din satelit         Povestea Buzduganului lui Ioan de Hunedoara, din Porţile de fier ale Transilvaniei         O viitură a provocat distrugeri șoselei construite pe fonduri UE în Ținutul Pădurenilor         Sarmizegetusa Regia își deschide porțile pentru copii         Reparații pe Autostrada Deva – Orăștie         Accident grav cu motocicleta         Ruinele combinatului siderurgic din Hunedoara, înghiţite de natură         DIN NOU DESPRE GUNOAIE. Brădenii reclamă proastele servicii de salubrizare         SUB SLOGANUL: VISION IS LIFE. OpticLine, încă un pas spre revoluționarea medicinei românești         Autostrada Lugoj – Deva. Cum arată ultimul kilometru de pe Lotul trei         Noaptea Muzeelor. Mii de oameni la Castelul Corvinilor         Carmen Hărău, senator PNL: “Cod roșu de avarie: sectorul energetic național!”         Cununii în aer liber – pe Cetate şi în Parcul central!         Mâine, pe stadionul din Cugir – FAMILY DAY by Star Transmission – ediție de majorat!         Geoparcul Dinozaurilor a fost reconfirmat ca sit UNESCO         Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Detalii șocante în cazul morții tinerei de 24 de ani, din Deva         Peștera Cioclovina, „sanctuarul” din Munții Orăștiei         Moartea unei tinere de 24 de ani, în centrul Devei