BREAKING NEWS. Proiect guvernamental: MAREA DESCENTRALIZARE. Consiliul judeţean şi primăriile primesc puteri fără precedent

Potrivit unui document publicat de Gândul, Guvernul României are în lucru un proiect care va duce de la 1 ianuarie 2014 la o descentralizare fără precedent. Dacă descentralizarea plănuită de vicepremierul Dragnea va deveni realitate, ea va reprezenta cea mai radicală măsură luată în administraţie în ultimii ani.
regionalizareÎn documentul obţinut de gândul, în care se prevede modificarea a nu mai puţin de 21 de acte normative, se precizează clar ce atribuţii vor fi cedate de la centru către teritoriu – către Consiliile judeţene, preşedinţii de Consilii Judeţene şi primari.

Intenţia unui proces de descentralizare rapid, începând cu 1 ianuarie 2014, se regăseşte chiar în preambulul proiectului de OUG, unde se vorbeşte despre necesitatea demarării procesului de elaborare a legii bugetului de stat pentru anul 2014 şi subsecvent, a bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, cu respectarea calendarului bugetar prevăzut de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice. Practic această descentralizare pregăteşte terenul viitoarei regionalizări a României.
Cele mai importante modificări:

[unordered_list style=”green-dot”]

  • în subordinea primăriilor din oraşe/municipii vor funcţiona servicii rutiere şi de ordine publică ai căror directori vor fi numiţi de primari
  • în subordinea consiliilor judeţene vor fi transferate o serie de servicii deconcentrate de la ministere şi agenţii, conduse de persoane numite de preşedintele CJ. Astfel vor fi reorganizate în subordinea CJ oficiile judeţene de agricultură, direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu, unităţile teritoriale de promovare turistică, direcţiile judeţene de sport şi tineret, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, casele corpului didactic, agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă, agenţia de plăţi şi inspecţie socială, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, direcţiile judeţene de pescuit şi acvacultură şi direcţiile de sănătate publică.

[/unordered_list]

[box]  NOILE COMPETENŢE ALE ŞEFILOR LOCALI

Pe lângă competenţele actuale, în documentul realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei se adaugă o serie de noi instituţii care vor intra în subordinea şefilor din teritoriu. Astfel, în competenţele autorităţilor publice locale intră:

– serviciile de ordine şi siguranţă publică şi circulaţia pe drumurile publice

– serviciile de sănătate publică la nivel judeţean

– administrarea plajelor turistice maritime şi fluviale, ale râurilor, pârâurilor şi ale lacurilor de acumulare

– administrarea sistemelor de gospodărire a apelor

– protecţia mediului, pescuit şi acvacultură – dezvoltare rurală;

– ocuparea forţei de muncă la nivel local

– administrarea unităţilor sportive şi de tineret, a taberelor şcolare, centrelor de agrement, caselor de cultură ale studenţilor, precum şi a cluburilor sportive de la nivel local;

– dezvoltare şi promovare turistică;

– organizează şi desfăşoară activităţi educative extraşcolare/de tip nonformal prin cluburile copiilor;

– protejarea patrimoniului cultural de pe teritoriul judeţului

– administrarea porturilor de fluviale interes judeţean

– implementarea programelor judeţene în domeniul tineretului şi sportului[/box]
DESCENTRALIZAREA POLIŢIEI

Descentralizarea competenţelor poliţiei este prevăzută în proiectul de OUG, urmându-se a se completa atribuţiile poliţiei locale, dar şi atribuţiile Poliţiei Române. Potrivit documentului citat se va modifica OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi se va propune ca „aplicarea şi executarea controlului privind respectarea normelor referitoare la circulaţia pe drumurile publice să se realizeze de către autorităţile administraţiei publice locale prin servicii rutiere organizate în subordinea acestora”.
Noile servicii rutiere se vor afla în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, primarii, cu avizul Inspectoratului de poliţie judeţean, urmând să numească directorii executivi ai acestor noi Servicii Rutiere. Competenţele acestor directori vor fi aprobate de consiliile locale, cu avizul Inspectoratului de poliţie judeţean.
Pentru descentralizarea poliţiei, categoriile de personal al poliţiei locale se vor completa cu functionari publici, civili, cu statut special, care vor ocupa funcţii specific de poliţist conform Statutului poliţistului.
Citiţi textul integral AICI !

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × 4 =

ACTUALITATE
Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național         Miner rănit grav la Mina Lupeni         Accident grav în Bălata         10 ani de la cel mai cumplit jaf armat din Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu „echipa morții”         LEGILE JUSTIŢEI. Mircea Moloţ: „Şi magistraţii trebuie să răspundă pentru greşelile lor”         Firma omului de afaceri Emil Părău va achita 3.500 de lei Societăţii Române de Televizune         Mihai Mica a fost exclus din ALDE şi pierde postul de consilier local la Deva         Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara         Primii colindători la Primăria Deva         Bătrâni jefuiți în locuință, de falși instalatori         Spargere în cabinetul stomatologic