BREAKING NEWS. Comisarul şef Traian Berbeceanu urmărit penal! El este acuzat de infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii

MAIN Traian Berbeceanu foto-citatUn comunicat DIICOT informează că a fost începută urmărirea penală şi împotriva unui învinuit care are gradul profesional de comisar şef şi funcţia de şef al BCCO Alba Iulia, sub aspectul acuzaţiei de a fi comis infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă suspiciunea rezonabilă că în exercitarea funcţiei şeful BCCO Alba Iulia, cu intenţie, a ajutat învinuiţii cercetaţi penal prin furnizarea de informaţii cu privire la activităţile investigative desfăşurate de către D.I.I.C.O.T, sau de informaţii referitoare la stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii unei grupări infracţionale, ori cu privire la efectuarea unor activităţi procesuale (percheziţii, audieri de martori, etc.), sau prin comunicare de informaţii cu privire la modalitatea în care vor putea evita probarea activităţilor infracţionale desfăşurate de aceştia (atenţionări cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon).

Totodată se reţine că există suspiciunea rezonabilă că acest învinuit, având în virtutea atribuţiilor de serviciu date despre comiterea unor fapte prevăzute de legea penală de către membrii grupării infracţionale organizate nu a luat măsurile legale, deşi statutul de poliţist îl obliga în acest sens, precum şi că fiind audiat în calitate de martor într-un dosar penal a făcut afirmaţii neconforme cu realitatea referitor la împrejurări esenţiale cu privire la care a fost audiat. Acelaşi lucrător de poliţie nu a consemnat în declaraţia de avere înstrăinarea unui autoturism marca VW Passat.

În ce dosar este acuzat Traian Berbeceanu?

La data de 23.10.2013, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi al Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Alba şi Hunedoara efectuează un număr de 11 percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale formată din şase învinuiţi, specializate în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea credinţă a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, refuzul de a pune la dispoziţia administratorului judiciar ori lichidatorului, a evidenţelor, documentele şi bunurilor de patrimoniu.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că învinuiţii au constituit un grup infracţional începând cu anul 2003 până în prezent şi folosindu-se de calitatea de asociaţi şi administratori la mai multe societăţi comerciale, precum şi de mai multe firme fantomă special create şi/sau folosite în scopuri infracţionale, au derulat operaţiuni comerciale şi financiare fictive [fraudă tip carusel, privind comerţul cu carburanţi şi alte produse petroliere (solvenţi, bitumuri, combustibili pentru focare)].

Prin sustragerea de la plata accizelor, a impozitului pe profit şi TVA-ului a fost prejudiciat bugetul statului cu sume importante de bani (aproximativ 3,5 milioane RON).

Deopotrivă, există suspiciunea rezonabilă că învinuiţii şi-au însuşit fără drept prin utilizarea unor manopere frauduloase diferite sume de bani din patrimoniul unor societăţilor comerciale (aproximativ 3,5 milioane RON) folosind  înscrisuri false.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − șapte =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
3 lei pentru Salvital. Pe cap de locuitor. Totalul – peste 125.000 de lei         Contractul de finanțare pentru reabilitarea a 10 drumuri județene ar putea fi semnat în zilele următoare         Primăria Deva susține financiar Spitalul Județean de Urgență         Povestea tristă a turnului celei mai vechi biserici din Deva         Primăria Municipiului Deva va plăti, luni, bursele de merit și performanță         Au cerut sprijin pentru revizia tractoarelor și curățarea terenurilor împădurite         Au refuzat facturile la gunoi. Primarii din Valea Jiului față în față cu Supercom. CJ Hunedoara – mediator         Expertiza care arată cât de degradat este podul peste Strei         Incendiu puternic la marginea autostrăzii         O clipă de neatenție i-a fost fatală unui șofer din Deva         Razie de amploare în Hunedoara. A fost prins un recidivist extrem de periculos         Florin Oancea: Un nou pas important pentru deschiderea și dezvoltarea zonei Grigorescu din Deva         Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: Raportat la 2018, bugetul investițiilor este mai mare cu 15,7 miliarde de lei         HUNEDOARA PESEDISTĂ. Gunoierul Brai – Cata funcţionează fără autorizaţie de mediu. Garda de mediu zice că e OK şi fără         Accident rutier grav. ATV-ul condus de un tânăr a fost lovit de mașină         Sentință pentru Marian Muntean, în dosarul de conflict de interese         Dosarul de dare de mită pentru lucrări în turism se întoarce în instanță. Frații Gărdean vin din nou în fața judecătorilor         Doi bărbaţi au murit înecați în nordul şi centrul judeţului Hunedoara         Drum județean blocat de bolovani         Sprijin pentru vârstnici și pentru copiii cu dizabilități