Faţă de începutul anului euro a scăzut cu 6 bani

În perioada analizată leul şi-a păstrat câştigurile faţă de finalul anului trecut. La finalul intervalului, aprecierea era de 5,7 bani faţă de euro, 7,9 bani comparativ cu dolarul, respectiv de 6 bani faţă de francul elveţian.

Perechile euro/leu şi franc elveţian/leu au avut o evoluţie calmă, iar volatilitatea cursului a fost cuprinsă între unu şi doi bani. Mult mai agitat a fost raportul dolar/leu, ca o consecinţă a fluctuaţiilor monedei americane faţă de cea europeană.

Euro a început perioada cu un maxim de 4,4692 lei, minimul de 4,4576 lei fiind atins în 3 martie, când cotaţiile au scăzut până la 4,4540 lei. Aprecierea leului a fost consecinţa reducerii aversiunii faţă de risc, investitorii fiind interesaţi de achiziţia activelor care oferă randamente mai ridicate.

La finalul intervalului, media a fost stabilită la 4,4678 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,4610 şi 4,4690 lei, cotaţiile de la închidere fiind de 4,4620 – 4,4650 lei.

Evoluţia perechii euro/leu din următoarele săptămâni poate fi una ceva mai agitată, în funcţie de deciziile care vor fi luate la şedinţa de politică monetară a BCE, care se va desfăşura joi, şi care va fi urmată în 15 şi 16 martie de întâlnirea Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane.

Cursul dolarului american a crescut în 2 martie la 4,1065 lei, maxim al ultimei luni, pentru a scădea la finalul intervalului analizat la 4,0690 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au coborât de la 4,093 la 4,044 lei, influenţate de evoluţia perechii euro/dolar.

Media monedei elveţiene, care a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,083 şi 1,095 franci/euro, a crescut la jumătatea perioadei la 4,1125 lei, maxim al ultimelor şase săptămâni, pentru a o încheia la 4,1036 lei.

Pe pieţele internaţionale, perechea euro/dolar a avut, în cea mai mare parte a perioadei, o evoluţie descendentă, cotaţiile scăzând de la 1,0961 la 1,0826 dolari, minim al ultimei luni.

Finalul ei a fost mult mai agitat, iar euro a crescut până la 1,1039 dolari, pieţele americane închizându-se la 1,008 dolari. În ciuda faptului că revenirea economiei americane este una solidă, cum o arată şi menţinerea şomajului 4,9%, minim al ultimilor opt ani, investitorii nu cred că Fed va majora dobânda după ce salariul orar a înregistrat o scădere luna trecută.

Scăderea monedei americane a provocat o creştere a preţului unciei de aur, care a atins la finalul perioadei maximul ultimelor 13 luni, de 1.277,50 dolari.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu + patru =

ACTUALITATE
Incendiu în Călan: peste 20 de persoane au fost evacuate         Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani