Euro a pierdut 1,5 bani

Tendinţa de apreciere a monedelor din regiune, pe fondul marcărilor de profit, nu a ocolit leul, care s-a întărit în faţa principalelor valute.

Cursul euro, care a crescut joia trecută la 4,5021 lei, maximul ultimelor trei luni, a scăzut de la 4,5013 la 4,4869 lei.

Piaţa valutară s-a deschis la 4,4950 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de vineri, tranzacţiile realizându-se între 4,4860 şi 4,4890 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau cuprinse între 4,4860 şi 4,4890 lei.

În perioada următoare euro va continua să fluctueze în apropierea pragului de 4,50 lei.  Apropierea datei când va avea loc referendumul din Marea Britanie, care s-ar putea încheia cu ieşirea acesteia din Uniunea Europeană, va provoca creşterea presiunilor pe monedele de la marginea zonei euro, implicit deprecierea acestora.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,9402 la 3,9352 lei iar cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 3,9330 şi 3,9490 lei. Reamintim că în urmă cu o săptămână dolarul a atins minimul ultimelor şase luni de 3,8697 lei.

Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,104 şi 1,109 franci/euro, a coborât de la 4,0741 la 4,0611 lei.

În regiune, moneda poloneză care s-a depreciat faţă de euro până la 4,437 lei se întărea ieri până la 4,406 zloţi. Moneda maghiară continua să scadă, ea tranzacţionându-se ieri între 313,5 şi 315,1 forinţi.

Perechea euro/dolar, care a avut săptămâna trecută o evoluţie foarte agitată, fiind atins un maxim al ultimelor aproape nouă luni, de 1,1616 dolari, se tranzacţiona ieri între 1,1379 şi 1,1419 dolari.

Deprecierea monedei europene s-a datorat marcărilor de profit, însă o parte a analiştilor anticipează o creştere, până la sfârşitul anului, la 1,20 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

 

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × 1 =

ACTUALITATE
Numire la Prefectură. Dorel Bretean (ALDE) este noul subprefect al județului Hunedoara         Trei ani de la înființarea postului de jandarmi din Vața de Sus         Vizită inopinată a ministrului Transporturilor pe șantierele autostrăzii Lugoj – Deva         Peste 200 de proiecte vor fi finanțate prin PNDL în județ. Cele mai multe se vor derula în Hunedoara         Drumul spre cetatea Piatra Roșie va fi modernizat         Calea ferată Simeria – Curtici intră în modernizare         Povestea inedită a Târgului de fete de pe muntele Găina         Zilele Hunedoarei: fotbal și opera rock Zrínyi 1566         ŞASE LUNI DE CREŞTERE CONTINUĂ LA AEROPORTUL INTERNAŢIONAL SIBIU         MOMENT FESTIV. Nicu Covaci, cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara         Tânăr în stare gravă după ce s-a prăbușit cu tiroliana         PE BANI EUROPENI. Drumul judeţean Sântuhalm – Hunedoara – Călan intră la modernizare         PROGRAMUL COMPLET. Festivalul Virșlilor – Piața Cetății, 28-30 iulie 2017         AVERTISMENT. Fermierii care dau foc miriştilor vor fi „arşi” la buzunar         Școala de Vară de Astronomie – ediția 2017         Drumul istoric din Pasul Vâlcan este transformat într-o șosea de poveste         Turiști blocați zeci de minute în telecabina Cetății Devei         Accident rutier. Doi răniți în mașina care a lovit un copac         Concert al orchestrei de tineret din Haga la Castelul Corvinilor         S-au scurs 435 de ani de la tipărirea „Paliei de la Orăștie”