Avocaţi acuzaţi de şantaj şi intimidare. Victima celor doi e un magistrat din Bihor

justitieAvocata Daniela Sava, de la Baroul Hunedoara, şi soţul ei Ioan Sava, avocat la Baroul Bihor, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, pentru infracţiunea de şantaj, asupra unui judecător de la Tribunalul Bihor. Cei doi au fost acuzaţi că au ameninţat-o pe magistrată şi s-au folosit de un site de ştiri din Bihor, pentru a o intimida.

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:

La începutul anului 2012, Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea a trimis în judecată pe inculpații Sava Ioan și Sava Ana – Daniela, pentru comiterea unor infracțiuni de corupție, spălare a banilor și fals. După probarea infracțiunilor de corupție respectiv după ce au fost dezvăluite metodele bazate pe trafic de influență și intervenții/imixtiuni la anumiți magistrați, prin care inculpatul Sava Ioan ar fi reușit să obțină hotărâri judecătorești favorabile clienților săi, acesta și soția sa, inculpata Sava Ana – Daniela, ar fi dezvoltat o adevărată adversitate atât la adresa instituțiilor anticorupție, cât și la adresa persoanelor din cadrul altor instituții implicate în combaterea corupției. În contextul descris mai sus, inculpații Sava Ioan și Sava Ana – Daniela ar fi exercitat acte de constrângere asupra persoanei vătămate, proferând amenințări la adresa acesteia și a copiilor săi minori, cu scopul de a o determina să-și schimbe comportamentul profesional și să o intimideze în exercitarea, pe viitor, a atribuțiile de serviciu, în special cele cu privire la emiterea autorizațiilor de interceptare a comunicațiilor telefonice și a înregistrărilor în mediul ambiental. În acest context, ar fi apărut, cu sprijinul avocatului Sava Ioan, mai multe articole denigratoare la adresa părții vătămate, pe site-ul unei publicații.

Materiale de presă respective ar fi avut rolul de a-l discredita pe magistrat, în contextul celor expuse mai sus. Aceste acțiuni ar fi creat contextul necesar postării (sub protecția anonimatului oferit de internet) a unor comentarii, care să continue și să amplifice campania mediatică denigratoare la adresa magistratului, cu atât mai mult cu cât comentariile negative, aproape în totalitate, ar proveni de la cei doi inculpați.

Pe de altă parte, articolele și comentariile la acestea, ar fi avut și rolul de a descuraja alți magistrați să ia o atitudine fermă împotriva fenomenului de corupție în rândul organelor de aplicare a legii, în special din justiție. După postarea articolelor, inculpații Sava Ioan și Sava Ana – Daniela ar fi conceput, într-un mod laborios, și postat un comentariu amenințător la adresa magistratului și a copiilor săi minori, având următorul conținut : „Bravo(…)! Ține-o tot așa că ai și tu copii și nu știi ce te așteaptă. La ce faci o să-ți meargă foarte bine la câte vieți ai distrus. Sfânta sărbătoare de azi să nu te uite!”, transmițând astfel, în mod public, direct și explicit, că ar fi dispuși să provoace un rău magistratului și copiilor minori ai acesteia, pentru motive care au legătură cu activitatea profesională a persoanei vătămate.

Articolele ar viza activitatea profesională a părții vătămate, în concret atacurile la adresa acesteia sunt motivate de conduita sa profesională, disputată în cadrul campaniei mediatice. Ca atare, comentariile în presă, în speță comentariul în discuție, nu ar fi fost generat de un fapt din viața privată a persoanei vătămate care să fie făcut public în cadrul campaniei mediatice, ci de exercitarea atribuțiilor de serviciu de către aceasta. Amenințarea proferată de inculpații Sava Ioan și Sava Ana – Daniela ar fi avut un caracter serios si nu ar putea fi evaluată ca o simplă virulență provocată pe un anume fond emoțional, având în vedere contextul în care a fost lansată, respectiv o campanie mediatica declanșată împotriva părții vătămate, campanie în care inculpatul ar fi avut un rol activ (ex. fotografia magistratului postată pe site la unul dintre articole). Mai mult inculpatul Sava Ioan ar fi încercat, prin intermediul presei, să discrediteze procurorul de caz, în încercarea de a-l înlătura de la soluționarea dosarului și să pună astfel , presiune pe organele de urmărire penală, în scopul intimidării acestora. SURSA: Direcţia Naţională Anticorupţie.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Oradea.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe DN 7: șapte oameni au fost răniți         Ce acte a solicitat Corpul de Control din Energie de la CEH         Muncitorii de pe autostradă intră în concediu         Doi magistrați de la Tribunalul Hunedoara au ieșit la pensie         Un cor din Coreea de Sud a concertat la Castelul Corvinilor         Castelul baronului Nopcea, lăsat în ruină         Târgul de fete de pe Muntele Găina         Momente cumplite pentru tânăra care se prostitua în garsoniera pe care o împărţea cu iubitul ei         Mall-ul de servicii al Primăriei Deva a fost inaugurat         Carmen Hărău (PNL): Nu batjocoriți speranța a 5 milioane de pensionari!         Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!