Aur pentru echipa României de robotică. Elevii din Hunedoara au întrecut 160 de țări

Elevii din echipa RobotX Hunedoara, de la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” au reprezentat România la cea de-a II-a ediţie a competiţiei globale de robotică FIRST Global Competition, care a avut loc în acest sfârşit de săptămână în Mexic. După trei zile de concurs, echipa României a câştigat medalia de aur, alături de echipele din Singapore şi Germania.

Competiţia a reunit peste 160 de ţări. Echipa României, coordonată de profesorul de fizică Mircea Nistor, a fost una cu rezultate remarcabile în cadrul celui mai mare program de robotică pentru licee.

Echipa RobotX Hunedoara, care a participat la Campionatul Natţonal de Robotică, a obţinut următoarele performanţe: în 2017, RobotX Hunedoara a obţinut locul 3 în clasamentul oficial pe echipe, în 2018, a obţinut locul 2 în divizia Coandă. Echipa a obţinut si premiul „Connect Award”, oferit echipei care face cel mai bine conexiunile în comunitatea de Stiinţă, Technologie, Inginerie şi Matematică.

Unul dintre proiectele echipei din care au făcut parte aproape 20 de elevi din Hunedoara a fost realizarea unui roboţel care poate recunoaşte liniile albe ale unui teren de baschet, care este autonom, adună mingi şi apoi le relansează spre un coş situat la un metru şi jumătate înălţime. Proiectul a fost prezentat în luna martie la prima ediţie a concursului „FIRST Tech Challenge Romania”, cea mai mare competiţie de robotică pentru licee organizată, pentru prima dată, în România, la Sala Polivalentă din Bucureşti. Robotul numit RobotX a fost realizat de elevi după câteva sute de ore de muncă în laboratorul de fizică al liceului.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Aur pentru echipa României de robotică. Elevii din Hunedoara au întrecut 160 de țări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece + douăzeci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Baloo, celebrat la 19 ani         Ministrul Tineretului și Sportului și-a vizitat ”zestrea” din județul Hunedoara         Lansarea implementării proiectului: “Creșterea eficienței energetice a blocului 13A – Strada Mihai Eminescu din municipiul Deva”, cod SMIS 117065         Primăria Deva premiază performanţa         BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ ORGANIZEAZĂ Cursuri gratuite de limbă şi cultură chineză la Deva         Drumul Județean spre Lacul Cinciș, la fel de dezastruos ca în anii trecuți         Tânărul care a ucis o adolescentă într-un accident pe trecerea de pietoni a primit sentința definitivă         Accident rutier grav pe DN 66: cinci oameni au fost răniți. Printre victime sunt doi copii         Raportul de activitate pe anul 2018 al Tribunalului Hunedoara         Mașină cuprinsă de flăcări în centrul Devei         Nu mai trec pe la casierie. Reacția dascălilor după vacanța (intersemestrială) în Tanzania         Arestați pentru tâlhării         Recidivistul care primeşte daune morale de la Poliţie după ce ar fi fost muşcat de un şobolan în arest         Revolta arheologilor de la Micia, oraşul antic tăiat de calea ferată de mare viteză         Poezie și filozofie         Şefa Inspectoratului Şcolar şi trei dascăli au petrecut o vacanţă (intersemestrială) ca în poveşti în Tanzania         “Jihad financiar”/ Sute de executări silite ar putea fi puse în aplicare         Hoții au dat atacul într-un spital din Brad         Primăria Deva a stabilit zonele unde se vor vinde mărțișoare         Accidentul din apropierea Devei, produs după „un raliu” pe gheață