Au demarat procedurile pentru canonizarea lui Arsenie Boca

Pelerinajul de la mormântul Părintelui Arseie Boca pare să-i fi convins, în sfârşit, pe mai marii Bisericii Ortodoxe Române, care au demarat procedurile de canonizare a „Sfântului Ardealului”, aşa cum a fost acesta supranumit de credincioşi.

Arsenie Boca este sfânt pentru sutele de mii de credincioşi care vin în pelerinaj la mormântul acestuia de al Mănăstirea Prislop. Mii de oameni au semnat şi o petiţie adresată Bisericii Ortodoxe Române prin care cer canonizarea acestuia, dar până acum nu s-a întâmplat nimic în acest sens. În sfîrşit, BOR a demarat, însă, procedurile, destul de greoaie şi au început să strângă dovezi pentru trecerea lui Arsenie Boca în rândul sfinţilor “În Biserica ortodoxă Română un proces de canonizare începe din teritoriu şi de aceea Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Mitropolia Ardealului adună dovezi care să certifice ortodoxia credinţei, sfinţenia vieţii lui Arsenie Boca”, a declarat pentru Ştirile ProTV purtătorul de cuvânt al BOR, Constantin Stoica.

Canonizarea unui sfânt cuprinde mai multe etape. O comisie specială ii analizeaza candidatului faptele, viata si sfarsitul vietii, credinta, scrierile, faptele minunate si multe alte. Toate aceastea sunt apoi prezentate mai marilor Bisericii Ortodoxe, care trebuie pe baza acestor date să ia o decizie.

 

.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi + 18 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Soarta minelor Lupeni şi Lonea e pecetluită. Nici măcar nu sunt luate în calcul în Strategia Energetică a României         Tânăr prins la furat în Hunedoara         Zilele Maghiare din Județul Hunedoara – 22-30 septembrie 2018         Episcopia Devei și Hunedoarei a câștigat procesul pentru numele și imaginea duhovnicului Arsenie Boca         Arborii de pe Bulevardul Corvin au fost extrași, pentru noua pietonală. Vor fi plantați alții în locul lor         Copilă de 10 ani, rănită pe trecerea de pietoni         Accident grav în Deva         Nicio speranță pentru gara Hunedoarei și pentru calea ferată spre Simeria, la șase luni de la închidere         CEH furnizează servicii de sistem de cel puţin 400 MW până în 2020         O seară de astronomie, airsoft pe timp de noapte și concert rock în Cetatea Devei         Expoziție la muzeu: „Frumusețea neconvențională. Arta tatuajului”.         Mircea Nistor a fost propus cetățean de onoare al județului Hunedoara         Lansare de carte: Dumitru Tâlvescu, volumul de versuri „Prosperia”         PE MINUS/ Rectificare de buget negativă la Lupeni. Primarul vrea să meargă în instanţă!         SALVARE LA ÎNĂLŢIME/ Simulare de cutremur la Vulcan. Cum a decurs exerciţiul         Super-tunelul construit la Orăștie, pe magistrala feroviară de mare viteză         Bani europeni pentru reabilitarea termică a blocurilor din Deva         Cronica unei ecologizări mânjite populist de primarul Cazacu         „Găinarii” lemnelor de foc amendați de Poliție         A secat complet Lacul Săulești