Pe directorul Muzeului din Orăștie, dr. Mihai Căstăian, îl găsisem, în Cetatea Orăștiei, lucrând, curățind în interiorul Rotondei. Știu că este dedicat muncii sale, cu toate că nu ar trebui ca un director de instituție să facă lucrul ăsta, dar… dedicat istoriei și dedicat lucrurilor pe care le face iată-l aici „conducător de roabă”.
Ziarul Hunedoreanului: Așadar, ce se întâmplă aici?
Mihai Căstăian: Am profitat de entuziasmul unui coleg mai tânăr și, având toate calificările și siguranța că nu distrugem nimic, așa ne-am luat noi sarcina asta, de a munci voluntar … și cu plăcere (pentru că nu e nimic degradant și nu ne plângem de situația ca atare). Chiar se punea la un moment dat problema educativă: să aducem niște copii, cu care să facem această operațiune. Dar, pe urmă ne-am dat seama că zidurile șubrede și adâncimea în monument, sau poate neatenția, pot da naștere unor accidente, și-am preferat să muncim noi, două sau trei zile așa, câteva ceasuri, ceea ce e și reconfortant.
Am văzut monumente foarte bine conservate și frumos puse în valoare, îngrijite cu inima – e vorba de Câlnicu, unde academicianul Marius Porumb foarte frumos îi dă însemnătatea cuvenită. Și asta este și normalitatea. Anormal este altceva: anormal este ca acest monument (care merită să fie restaurat, merită să fie repus acolo unde-i este locul) să sufere mai mult prin punerea în valoare în mod iresponsabil.
Știu că au fost depuse proiecte în acest sens, este și un proiect cu bani din finanțare europeană, care, în loc să pună zidurile, turnurile, elementele de fortificație într-o stare de funcționare, urmărea pur și simplu câteva locuri de parcare, niște băncuțe, elemente de mobilier stradal și panotaj. Așa NU! Monumentul este mort în starea actuală, și din păcate, a-i ocoli pe cei care au cercetat, pe cei care au „săpat” aici și trebuie să-l amintesc pe domnul profesor universitar Zeno-Karl Pinter, de la Sibiu. El a făcut cercetările arheologice, și este cumva depozitarul informațiilor. Să vii să faci un proiect, iar după un an de muncă, proiectantul, care este un om de o responsabilitate deosebită, este unul dintre cei care au pus în valoare Cetatea Alba-Iulia, un profesionist.
ZHD: Ce aveau de gând comuniști, cu Cetatea și ce s-a făcut după 1990?
M.C.: Erau multe biserici care trebuiau refăcute, restaurate, după anii ’90, o echipă de oameni extraordinari, coordonați de către cel mai mare medievist, profesorul Radu Popa. În 1990-1991 încep cercetările aici.
Cetatea de la Orăștie era deja în atenția unui plan de sistematizare de la mijlocul anilor ’80. Și, de jur-împrejurul ei urmau să fie construite o serie de vile pentru sus-puși potentați, la niște prețuri (pe vremea aceea) de 240.000-260.000 de lei, adică de vreo 3-4 ori prețul unui apartament de bună condiție. Și, intenția … Ce se întâmplă?
De jur-împrejurul Cetății, în momentul în care ea nu mai joacă rolul de fortificație, adică de la începutul veacului al XVIII-lea, când începe construirea Cetății de tip Vauban la Alba-Iulia, comandantul militar al Transilvaniei, generalul Steinville, este cel care ordonă distrugerea cetăților din astea, mici, puncte de rezistență, a cetăților orășenești, a celor de refugiu, a bisericilor fortificate, pentru că în perioada mișcării …, ele au fost puncte de rezistență. Și-atunci, armata imperială trece la construirea marilor fortificații de tip bastionar. Regulile războiului se schimbă și începe un război manevrier (așa ținem noi minte din luptele, războaiele napoleoniene), și-atunci practic, aceste fortificații de mici dimensiuni încurcă.
Atunci, latura de răsărit a Cetății este demantelată la înălțimea unui stat de om, deci nu mai poate fi o fortificație eficientă; plus că deja artileria se dezvoltase suficient de puternic ca să mai fie probleme cu niște biete ziduri vechi de 300-400 de ani. Și-atunci, șanțul de apă al Cetății este umplut, zidurile sunt demontate pe restul traiectului, până la nivelul drumului de strajă. Și, de-aceea spuneam că reconstituirea, restaurarea este parțială, adică este exact până în dreptul pasarelei, curtinei drumului de … la fortificația medievală. Și aceste loturi perpendiculare pe incintă sunt construite în veacul al XIX-lea; sunt o serie de case particulare, având în spatele curții zidul Cetății și un front stradal: Strada Ștrandului, iar dincoace, Piața „Aurel Vlaicu” și tot ceea ce vedem pe Strada „Nicolae Bălcescu”.
Asta este situația la nivelul anilor ’80, dar aceste case sunt expropriate, demolate, și urmau să fie construite aceste vile, în așa fel încât să mascheze din nou zidul de incintă.
Nici pe departe gândul de a le conserva, cu atât mai mult nu se gândeau să pună ceva în valoare. Era un arhitect pe la Deva (culmea, chiar orăștian), și s-a gândit (sau poate nu s-a gândit) să facă acest cadou otrăvit Orăștiei. Prima lor problemă a fost că nu știau de turnurile Cetății. Și, pe latura de vest, în poziție centrală, este un bastion, ridicat în epoca lui Gabriel Bethlen, un turn de artilerie, semicircular, care maschează de fapt intrarea de vest în Cetatea Medievală, și de-a cărui existență nu știau proiectanții. Și proiectaseră trei astfel de vile pe latura vestică, și au dat peste acest turn. Moment în care, cu buldozerul, au încercat să-l împingă.
Nu, n-a fost posibil: jos, zidurile au 2-2,5 metri grosime; un pinten de artilerie, și pe vremea aia se gândea să reziste unui atac armat, și buldozerele n-au avut nici o șansă! Culmea, că toate astea se întâmplau în fața Muzeului!
