Arta însuflețește natura. Expoziție de fotografie în Parcul Dendrologic din Simeria

”Arta însuflețește natura” în Parcul Dendrologic din Simeria. Asta vor să ne prezinte mai mulți fotografi din județul Hunedoara, în cadrul mai multor expoziții, organizate din luna aprilie până în septembrie.

Vernisajul primei expoziții va avea loc duminică, la ora 16:00, iar Ioana Rusu, Daniel Vasiliniuc și Bogdan Bal sunt fotografii ce-și expun lucrările. Fotografiile vor putea fi admirate până în data de 29 aprilie, între orele 10:00 și 18:00.

”Aventura începe din nou. În același loc de care m-am îndrăgostit prin toamna lui 2001 și pe care l-am “povestit” tuturor de prin 2013 încoace. (..) Astăzi, Parcul Dendrologic Simeria trăiește datorită oamenilor care își aduc sufletele aici și lasă, fiecare, câte o bucățică din ele pe alei, prin copaci, prin iarbă și în apele care-l hrănesc. Pentru mine, Parcul Dendrologic Simeria este cel mai frumos loc de pe pământ, este locul unde pot să gândesc nestingherit, îmi găsesc liniștea și pot să visez. Am întâlnit prea mulți oameni pentru care acest loc este „acasă în sufletul meu” ca să pot să mă îndoiesc de ceea ce simt pentru el”, scrie fotograful Ovidiu Manoilescu, organizator al avenimentului.

Acesta vorbește și despre proiectul ”Arta Însuflește Natura”, proiect ce ne invită să observăm Parcul Dendrologic Simeria și din perspectiva oamenilor care au o pasiune pentru frumos.

”În aceste ultime rânduri o să vă prezint acest proiect așa cum l-am simțit eu din momentul în care mi-a fost descris: în 2017, din aprilie până în septembrie, vor avea loc șase expoziții de fotografie, care vor reuni viziunile a optsprezece fotografi. Aici puteți vedea locurile pe care deja le-ați văzut vizitând acest parc, dar într-o lumină diferită, prin alți ochi, prin ochii fiecărui fotograf care va expune. Pentru ca viziunile să fie cât mai multe, la fiecare expoziție vor expune trei fotografi, fiecare câte șase fotografii. Toți suntem diferiți și fiecare vedem altfel lumea. Așadar, vă invit pe toți să vedeți povestea acestui loc prin ochii celor care expun și să vă plimbați în natură. Pentru ca parcul să ne poată primi de fiecare dată, vă rog să plătiți biletul de intrare(4 lei pentru adulți și 2 lei pentru copii/pensionari/elevi/studenți)”, mai scrie Ovidiu Manoilescu pe pagina oficială de Facebook a Parcului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 3 =

ACTUALITATE
Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național         Miner rănit grav la Mina Lupeni         Accident grav în Bălata         10 ani de la cel mai cumplit jaf armat din Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu „echipa morții”         LEGILE JUSTIŢEI. Mircea Moloţ: „Şi magistraţii trebuie să răspundă pentru greşelile lor”         Firma omului de afaceri Emil Părău va achita 3.500 de lei Societăţii Române de Televizune         Mihai Mica a fost exclus din ALDE şi pierde postul de consilier local la Deva         Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara         Primii colindători la Primăria Deva         Bătrâni jefuiți în locuință, de falși instalatori         Spargere în cabinetul stomatologic         Accidentat pe o trecere de pietoni din Orăștie