Consiliul Judeţean Hunedoara nu a mai găsit soluţii pentru cei aproape 30 de fagi seculari din Sarmizegetusa Regia, care în urmă cu un an au fost marcaţi ca fiind extrem de periculoşi pentru vestigiile antice şi pentru public.

Copacii aflaţi în preajma unor monumente antice, ca Turnul Pentagonal şi zidurile cetăţii dacice, nu pot fi tăiaţi de la bază cu drujba pentru că s-ar prăbuşi peste ruine, provocând daune iremediabile, iar costul extragerii lor cu ajutorul alpiniştilor silvicultori este considerat extrem de ridicat, informează Consiliul Judeţean Hunedoara. De asemenea, utilajele de mari dimensiuni nu pot fi aduse în apropierea lor.

„Aşteptăm o soluţie de la Institutul Naţional al Patrimoniului, care a realizat un studiu amplu care va sta la baza viitoarelor lucrări de conservare, restaurare şi punere în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia”, a precizat Melania Iscru, purtătorul de cuvânt al CJ Hunedoara. În luna noiembrie, specialiştii INP sunt aşteptaţi să prezinte soluţiile cu privire la modul în care se va proceda şi cu arborii consideraţi periculoşi.

În februarie, circa 80 de copaci din aşezarea istorică au fost extraşi de silvicultori, din motive de siguranţă, iar autorităţile anunţau că tăierile vor continua. Scoaterea copacilor bătrâni din sit a creat un imens scandal, în urma reclamaţiilor venite din partea organizaţiilor de mediu.

În ultimii ani însă zeci de arbori s-au prăbuşit în Sarmizegetusa Regia, iar unii au creat pagube sitului UNESCO.

Ruinele fostei capitale dacice Sarmizegetusa Regia se află în patrimoniul UNESCO şi sunt vizitate anual de peste 70.000 de oameni.